Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

2

Toate lucrurile bune au sfârşitul lor şi din păcate, vara aceasta s-a sfârşit mult prea repede. Însă, dacă e să tragem linie şi să privim retrospectiv, nu ar trebui sa fim deloc trişti, întrucât ne-a oferit o doză bună şi antrenantă de filme. Vara lui 2012 a fost una explozibilă din toate punctele de vedere. Am avut trei mari blockbustere care au făcut legea în box office şi au stabilit recorduri, dar şi alte producţii care nu s-au lăsat mai prejos, ne-au încântat şi au primit profiturile ce li se cuveneau.

Startul cursei a fost dat de The Avengers, mult mai bun decât predecesorul său şi care a obţinut încasări uriaşe, ajungând pe locul trei în topul celor mai profitabile filme ale tuturor timpurilor, după Titanic şi Avatar. Chiar dacă a fost lansată la începutul lui mai, pelicula a continuat să facă vâlvă şi în timpul verii, fiind al doisprezecelea film care depăşeşte pragul de 1 miliard de dolari. Însă cea mai aşteptata producţie a verii/anului a fost cu siguranţă The Dark Knight Rises. Nu a reuşit să depăşească cea de-a doua parte, însă acest lucru ar fi justificat, din cauza masacrului din Colorado, la premiera filmului. Şi cu toate acestea se aproprie destul de mult de 1 miliard, lucru pe care nu cred că The Avengers l-ar fi putut obţine, dacă ar fi fost în aceeaşi situaţie. Spre deosebire de celelalte două, cel de-al treilea blockbuster este o nouă franciza, Spiderman a făcut ceva profit, deşi mie nu mi se pare că-l merită neapărat. Nu este cu nimic mai bun faţă de seria anterioară.

Topul de mai jos include cele mai profitabile producţii apărute vara aceasta, la nivel mondial. Tragem linie şi putem afirma că vara lui 2012 a fost una dedicată animaţiilor (mai multe decât în anul precedent), blockbusterelor şi încasărilor super eroice.

1) The Avengers- 1,491,800,446 $

the avengers vibe Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

2) The Dark Knight Rises- 959,176,618 $

91492 gal Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

3) Ice Age: Continental Drift-816,040,132 $

90866 gal Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

4) The Amazing Spider-Man- 704,998,943 $

90584 gal Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

5) Men in Black 3- 621,955,700 $

89602 gal Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

6) Madagascar 3: Europe’s Most Wanted582,808,279 $

madagascar2 Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

7) Brave- 442,554,753 $

90797 gal Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

8) Snow White and the Huntsman- 393,921,975 $

84059 gal Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

9) Ted- 370,705,317 $

Ted 2012 poster film Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

10) Prometheus- 302,846,248 $

88685 gal Filmele cu cele mai mari incasari din aceasta vara

2 COMENTARII

  1. O statistica foarte interesant, daca nu era incidentul din Colorado cred ca The Dark Knight Rises depasea The Avengers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.