The Young Pope (2016)

0

Jude Law este Lenny Belardo, care devine primul Papă american din istorie, adică Papa Pius al XIII-lea. Cardinalii l-au preferat pentru că s-au gândit că este tânăr și ușor de manipulat. Răspuns greșit ! Papa Pius al XIII-lea se va comporta cu totul altfel decât se aștepta oricine. Nu dă doi bani pe părerile celorlalți (cele mai multe fiind îndreptățite), vrea să conducă într-un stil dictatorial, iar comportamentul său este uneori departe de cum ar trebui să fie o haină papală. Într-o perioadă scurtă de timp reușește să reducă la tăcere cardinalii care i se împotrivesc, cei care au altă părere decât el au de suferit. Singura persoana în care ar putea avea încredere este Sora Mary (Diane Keaton), cea care l-a crescut după ce a fost abandonat de părinți la vârsta de cinci ani, dar nici ei nu îi permite chiar orice. Unii cardinali încep să facă săpături, să afle scheleții din dulapul lui Lenny Belardo pentru a-l șantaja, dar verificările nu duc la niciun rezultat. Iar atitudiunea Papei Pius al XIII-lea riscă să se transforme într-o amenințare chiar la adresa Bisericii Catolice…

tanarul papa 1 460x259 The Young Pope (2016)

Serialul se deschide cu o scenă pe care mulți ar putea să o catalogheze ca șocantă. Discursul Papei după înscăunare este plin de lucruri care contrazic învățăturile Bisericii Catolice, spuse într-un mod foarte direct. Din fericire, totul nu este decât un vis. Însă după ce veți auzi adevăratul discurs, vă veți gândi mai bine care dintre acestea este mai nepotrivit.
După cele două episoade difuzate până în prezent The Young Pope intră în cursa pentru celor mai bune seriale din acest an. Și nu numai. Poate fi catalog foarte ușor ca fiind un House of Cards cu cardinali. Greu de anticipat, cu personaje puternice și cinice, cu nume uriașe în distribuție, serialul nu trebuie ratat.
Producția de numai 10 episoade a fost creată de Paolo Sorrentino, care are în palmares La Grande Bellezza (Oscar pentru film străin) și Youth. The Young Pope a fost premiat la Festivalul de Film de la Veneția. Serialul este difuzat de HBO în țara noastră, fiind una din rarele ocazii când suntem înaintea SUA pentru că premiera americană este programată la începutul anului viitor.

tanarul papa 2 460x306 The Young Pope (2016)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.