Men in Black III (2012)

3

“Men in Black are back”, şi asta după zece ani de pauză de la isprăvile galactice a celor doi celebri agenţi, ce se reîntorc în stil, într-un tridimensional de bun gust. O continuare a francizei ce a mulţumit deoparte criticii, care au desfiinţat partea a doua din 2002, pe de altă parte fanii,  nerăbdători de atâta timp după o nouă porţie de cotonogit extraterestrii. Printre altele, această continuare a adus la îndeplinire  un alt “eveniment”, cel de-al revedea pe Will Smith în lumina reflectoarelor, ce a stat departe de “scaunul actoricesc” mai bine de patru ani. “Cuplul K+J” înterpretat de Will Smith şi Tommy Lee Jones e inevitabil refăcut şi la fel de carismatic ca pe vremuri.

men in black 3 1 460x306 Men in Black III (2012)

Toate bune şi frumoase până când un “Hannibal” de origini extraterestre tulbură liniştea şi siguranţa întregii lumi, cu dorinţă mare de răzbunare asupra rasei umane întruchipate în special de “Agent K”. Astfel îşi face apariţia călătoria în timp, ce printre altele ne aduce o variantă mai tânără a agentului K, înterpretat ideal de Josh Brolin care reuşeste să păstreze trăsăturile definitorii ale personajului înterpretat de Tommy Lee. Căutarea eliminării ţintei principale duce la o urmărire antrenantă, plină cu multe alte întâlniri cu personaje “nepământene” şi o serie de situaţii unde cei doi costumaţi, rezolvă situaţiile fără de ieşire, în stil de mari agenţi.

2012 men in black 3 021 460x323 Men in Black III (2012)

În cele din urmă dacă ajungi să vorbesti de Men in Black trebuie să subliniezi înclinaţia spre un umor de pe alte galaxii, care după o staţionare de zece ani, ţi se pare că l-ai uitat undeva în timp şi acum compari totul cu nişte glume aproape răsuflate. Ceea ce îl salvează e “universul” scenografic specific, umplut de astă dată de alte urătănii care mai de care mai spectaculoase. Un alt plus ar fi la nivel de scenariu ce beneficiază de binecunoscutele artificii “spaţiu-timp” şi o desfăsurare a acţiunii doar pe alocuri previzibilă. Surprinzător înspre final veţi face cunostinţă cu unele momente emoţionante, ce îi dă francizei un spirit sentimental, poate mult prea accentuat prin valorificarea relaţiei dintre cei doi protagonisti.  Dacă sunteţi fani înrăiţi ori vreţi să mai schimbaţi atmosfera de blockbuster daţi o fugă la cinema, pentru MIB 3.

Vizionaţi trailer: 

3 COMENTARII

  1. […] cu George Lucas. Bărbaţi în negru III are mai multe puncte slabe decât forte. Ionuț – FilmeTari În cele din urmă dacă ajungi să vorbesti de Men in Black trebuie să subliniezi înclinaţia […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.