Two Lovers (2008)

Ce m-a atras la această peliculă a fost titlul ales. Vouă nu vă sună frumos „two lovers”? Mie da. Aşa că mi-am zis: „acesta sigur o să...

Casanova (2005)

L-am descoperit pe Heath Ledger pentru prima oară în „Fraţii Grimm”. Un film care promitea, dar care nu m-a impresionat cu nimic. Apoi am văzut „Brokeback Mountain”...

Catacombs (2007)

„Catacombs“ este un exemplu clasic de film care s-a vrut a ieşi bine, dar nu a reuşit. Unul dintre motivele pentru care l-am văzut până la sfârşit...

The Uninvited (2009)

Dintre horror-urile lansate anul acesta am văzut decât trei: „The Unborn”, „Friday the 13th” şi „The Uninvited”. Acum stau şi mă gândesc care mi s-a părut cel...

The Reaping (2007)

Îmi plac filmele ce tratează subiecte religioase. Antiteza dintre Dumnezeu şi Satana, îngeri şi demoni, bine sau rău, mi s-a părut tot timpul interesantă, mai ales când...

Madea Goes to Jail (2009)

Dacă aş vrea să fiu indulgentă aş putea spune că filmul de faţă a încercat să transmită nişte mesaje ok. Dar cum nu sunt indulgentă de felul...

Dancer in the dark (2000)

În sfârşit mi-am făcut timp să revăd un film foarte frumos. Vroiam de mai mult timp să vă vorbesc despre el, dar m-am luat cu alte lucruri⁄filme....

Paul Blart:Mall Cop (2009)

Mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc să văd filmul ăsta. De la început am presimţit că va fi foarte slab şi nu îmi va plăcea. Nu...

Cube 2:Hypercube (2002)

Uite un film interesant. Chiar bun aş putea spune. Un film care mi-a plăcut, pe care l-am găsit captivant, incitant şi pe care îl recomand. La început,...

Friday the 13th (2009)

Nu pricep cum acest film a fost pe primul loc în box-office-ul american? E ca şi cum ai vedea aceeaşi porcărie iar şi iar şi ţi-ar face...

13 going on 30 (2004)

În 2007, când am văzut (for the first time) filmul, mi-am zis că vreau să scriu pentru o revistă. Peste un an lucram la un ziar local,...

Hostel (2005)

Dacă ar fi să caracterizez acest film într-un singur cuvânt, acela ar fi sadic. Nu e un horror normal, tipic, e îngrozitor. De aceea mi-a plăcut...ca film....

RECOMANDARI