13 going on 30 (2004)

În 2007, când am văzut (for the first time) filmul, mi-am zis că vreau să scriu pentru o revistă. Peste un an lucram la un ziar local, iar acum scriu pentru filmetari şi urmează o revistă on-line. Anul viitor nu ştiu ce se va întâmpla, dar filmul ăsta mi s-a părut chiar drăguţ. Cu actori simpatici, cu o poveste draguţă şi un final la fel de drăguţ, m-a convins că o să îl văd şi a treia oară. Nu vă spun ce mi-am zis, după ce l-am vizionat a doua oară, (poate ghiciţi chiar voi) dar recomand filmul tuturor celor care mai păstrează o fărâmă de inocenţă şi de copilărie în sufletul lor şi mai ales celor care adoră happy-end-urile. Nu e un film care să producă revelaţii, dar un zâmbet tot vă poate aduce.
Jenna Rink este o fată de 13 ani, sătulă de viaţa ei, care îşi doreşte să crească mai repede. Sufocată de părinţii ei, ignorată de cele mai populare tipe din şcoală şi îndrăgostită, fără speranţă, de cel mai tare tip, ea face primul pas pentru a se apropia de aceştia: îi invită la petrecerea de ziua ei. Ceea ce trebuia să fie o zi frumoasă, se transformă într-o catastrofă pentru Jenna. Printre lacrimi, fetiţa îşi pune o dorinţă: să aibă 30 de ani. Aventurile vor începe în dimineaţa următoare, când îşi va da seama că dorinţa chiar i s-a împlinit.
Download subtitrare “13 going on 30″ in curand.
În povestea noastră există şi un tip, prietenul cel mai bun al Jennei, Matt Flamhaff, care va avea un rol foarte important. Aş mai putea adăuga că mi-a plăcut scena în care dansează toţi pe melodia lui Michael Jackson – „Thriller” iar actriţei principale i se potriveşte mai bine rolul ăsta decât cel din „Elektra” sau „Alias”. Însă, cel mai mult mi-a plăcut faptul că a fost foarte colorat filmul.
Vizionati trailer:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
cine stie cum se numeste melodia de pe fundal de cand se intoarce jenna acasa?pls:D
Filmul a fost dragut si inocent…e un film la care te poti uita si nu te deranjeaza anumite scene idioate sau glume expirate plus ca Jennifer Garner si Mark Ruffalo sunt 2 frumusei care fac filmu si mai placut:)
Eu recomand
Dragut filmu’ .. merge ptr o seara de duminica.. acasa .De fapt , cred ca asa l-am si vazut prima oara, asta in urma cu vreo 3-4 ani. In fine , despre film..cam atat.. e dragut. Recenzia.. e in regula , ma rog.. fata are propriul ei stil, daca ea a tinut sa introduca si o scurta povestioara din viata ei, foarte bine..are tot dreptul, face ce vrea .. atata timp cat nu deviaza prea rau..si ramane.. la obiect, totul e ok. De aici si nelamurirea mea.. ce vroia “fraierul” ? Florine.. presupun ca asa te numesti , nu mai aproba frate comentarii de gen , crezi ca il afecteaza pe cumatru’ ce ai spus tu ? Din moment ce i-ai aprobat comentariul..il tolerezi evident, ii dai apa la moara..iar atata timp cat nu exista si o poza cu el in dreptul comentariului..ptr ca toti sa aruncam cu pietre..sau rahat.. din nou spun, nu il afecteaza cu nimic. Prea multa flexibilitate uneori..strica.
ai dreptate in legatura cu cel care a comentat mai sus. am sters acum comentariul. erau alte vremuri atunci (acum un an de zile) si altfel ma manifestam la astfel de altercatii… acum “i’m used to it”
SPECIAL
Kate Beckinsale – eșecuri și reușite
Cunoscută la început pentru rolurile ei din filme de comedie și romantice, Kate Beckinsale a reușit să facă trecerea la acțiune prin rolul din pelicula „Underworld”, în anul 2003. Deși avea deja statutul de vedetă, asigurat prin participarea la producții precum „Pearl Harbour” și „Serendipity”, personajul vampirului Selene i-a asigurat recunoașterea de care avea nevoie [...]
Magia Melodiilor din Desene
Disney reprezinta o lume magica pentru majoritatea oamenilor. Poate inca mai simti acea bucurie cand iti aduci aminte de desene, poate inca mai revezi cate unul din cand in cand si poate inca te fascineaza lumea personajelor desenate acum multi ani. Se intampla uneori sa auzi din intamplare o melodie cunoscuta care sa-ti aduca aminte [...]
10 blockbustere in 2012
Dacă în anul 2011 a fost bătut recordul la categoria continuări cinematografice, respectiv numărul îngrijorător de 27, în 2012 sequel-urile și prequel-urile vor domina box office-ul, atât cel din România, cât și cel internațional. Multe dintre pelicule sunt așteptate cu sufletul la gură de către fani, dar vor fi întâmpinate cu scepticism de critici, pe [...]
Nominalizările Premiilor Oscar 2012
Nominalizările pentru cea de-a 84-a ediție a Premiilor Academiei au fost anunțate astăzi, iar unele dintre peliculele alese sunt surprinzătoare. Filmul „The Artist”, care aduce un omagiu epocii de aur a Hollywood-ului, este prezent în majoritatea categoriilor, pe când „Extremely Loud and Incredibly Close” a fost singura peliculă la care s-au auzit urale din sală. [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Man on a Ledge (2012)
- Contraband (2012)
- One for the Money (2012)
- Habemus Papam (2011)
- J. Edgar (2011)
- The Darkest Hour (2011)
- The Girl With The Dragon Tattoo (2011)
- La vida de los peces (2010)
- Carnage (2011)
- The Muppets (2011)
- Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011)
- Happy, Happy (2010)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Mihai Iordache a comentat la
Calatoria 2 – Concursul - Andi a comentat la
Concurs: Oferim dvduri pentru premii Oscar - Izuluka a comentat la
Ultimul sezon din House - Izuluka a comentat la
Portrete de Oscar - Andreea Panoiu a comentat la
Câștigă bilete la The Light Cinemas
am ramas placut impresionata cand l am vazut
…il recomand celor mai putin “maturi”;)))