07 March 2011
100 de filme “inspirat dintr-o poveste adevarata”  (I)

100 de filme “inspirat dintr-o poveste adevarata” (I)

E un lucru deja cunoscut faptul ca filmele inspirate din fapte reale au mare succes, nu numai in randul spectatorilor, dar si in randul criticilor. Acest gen de filme este unul foarte apreciat in lumea cinematografiei, si, ca urmare, si foarte premiat.  Toate acestea se datoreaza unui singur lucru: filmele inspirate din viata reala sunt impresionante, iar asta le face populare. Si eu care credeam ca filmele reprezinta o cale de a evada pentru doua ore din viata reala, de a uita de griji si de a te lasa in voia imaginatiei. Totusi, filmele inspirate din fapte reale merita vazute pentru simplu fapt ca povestile acelor oameni  sau intamplarile respective au fost atat de spectaculoase incat trebuiau transmise mai departe, in intreaga lume. Prin urmare, v-am pregatit astazi o lista de 50 de astfel de filme, garantate sa va tina cu ochii lipiti de ecran. Si asta este doar prima parte, asa ca tineti-va bine :).

1.The Fighter (2010)

Este unul dintre cele mai importante filme ale anului 2010, avand in palmares deja 2 Globuri de Aur castigate si alte 5 nominalizari pentru aceleasi premii. Acelasi numar de nominalizari a avut si pentru Premiile Oscar, insa nu a reusit sa castige decat 2. Filmul ii are in rolurile principale pe Mark Wahlberg si pe Christian Bale,  care pun in scena povestea boxeorului  „Irish” Micky Ward, concentrandu-se mai mult pe relatia dintre acesta si fratele sau, decat pe meciurile sale de box.

2.1492: Conquest of Paradise (1992)

Ridley Scott regizeaza in anul 1992 1492: Conquest of Paradise, un film plin de aventura, avand la baza izvoare istorice. Care, intrebati? Pai, descoperirea continentului american. Gerard Depardieu joaca rolul lui Cristopher Columb, iar filmul surprinde impactul pe care l-a avut descoperirea Lumii Noi asupra bastinasilor.  1492: Conquest of Paradise dureaza 3 ore, dar pe care, daca sunteti enuziasti istorici si iubitori de aventura,  nici nu le veti simti.

3. Conviction (2010)

Ei bine, urmatorul film de pe lista noastra de astazi nu mai are la baza o poveste cunoscuta tuturor sau o persoana faimoasa. Sau ma rog, poate ca Betty Anne Waters va deveni faimoasa dupa ce veti vedea Conviction, o ecranizare semnata Tony Goldwyn. Filmul  pune in lumina povestea lui Betty, o femeie ce studiaza Dreptul cu scopul de a-l reprezenta in instanta pe fratele sau, condamnat la inchisoare pentru crima. Conviction prezinta greutatile prin care trece Betty si sacrificiile pe care le face pentru a-l salva pe fratele sau si ne arata cat de stranse pot fi anumite legaturi de familie. In rolurile principale se afla Hilary Swank si Sam Rockwell, insotiti de asemenea de Owen Campbell, Conor Donovan, Minnie Driver si Melissa Leo.

4. Temple Grandin (2010)

Va vine sa credeti sau nu, titlul acestui film vine de la numele unei persoane. Temple Grandin este o femeie care nu s-a lasat doborata de boala de care suferea inca din copilarie, si anume,  de autism. Mai mult, aceasta devine un specialist in ingrijirea vitelor (veti intelege de ce tocmai in acest domeniu, daca veti urmari filmul), o femeie de succes si un exemplu de urmat pentru toti bolnavii de autism. Desi nu a rulat in cinematografe,  acest film, produs de HBO,  a fost marele castigator al premiilor Emmy, obtinand nu mai putin de 7, si, de asemenea, aducandu-i lui Claire Danes Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un film realizat pentru televiziune.

5. Lebanon (2009)

Lebanon a fost filmul care l-a lansat pe Samuel Maoz ca regizor, castigand Leul de Aur in cadrul Festivalului de Film de la Venetia. Actiunea filmului se desfasoara in timpul primului razboi libanez, concentrandu-se mai exact pe intamplarile ce au avut loc in timpul unei misiuni. In cadrul acesteia, un pluton de soldati, insotiti de un singur tanc, sunt trimisi intr-un oras bombardat anterior pentru a verifica daca mai exista forte de rezistenta. Misiunea parea una cat se poate de simpla la inceput, insa lucrurile se complica, luand o intorsatura neasteptata, transformand totul intr-un cosmar pentru cei implicati.

6. The Social Network (2010)

Of course, cum ar putea sa lipseasca acest film de pe lista noastra de astazi? The Social Network a fost unul dintre filmele hit ale anului trecut,  castigand in total 4 Globuri de Aur, pentru cel mai bun scenariu – Aaron Sorkin, pentru cel mai bun regizor – David Fincher, pentru cea mai buna coloana sonora si, dupa cum poate stiati deja, pentru cea mai buna drama a anului. Iar in cadrul premiilor Oscar a castigat 3 statuete, din totalul de 7 nominalizari pe care le-a primit. Filmul povesteste cum a luat nastere ideea pentru Facebook si cum aceasta s-a transformat, intr-un timp atat de scurt,  dintr-o simpla idee, intr-o afacere de succes, aducandu-i lui Mark Zuckerberg, creatorul sau, titlul de cel mai tanar miliardar din lume. The Social Network este un film ce merita vazut, un film care a fost indeajuns de bun incat sa primeasca un 10 de la al nostru Floryan :).

7. Einstein and Eddington (2009)

Avand in vedere titlul filmului, cred ca v-ati prins care o sa fie subiectul acestuia. Daca v-ati gandit la teoria relativitatii, ati avut dreptate. Mai exact,  filmul trateaza nasterea si formularea acesteia de catre arhicunoscutul Albert Einstein, dar si demonstratia teoriei in cauza de catre omul de stiinta Arthur Eddington, cu ocazia eclipsei solare din anul 1919.  Sunt foarte incantata sa va spun, de asemenea, ca rolul lui Albert Einstein este jucat de Andy Serkis, nimeni altul decat Gollum  din trilogia Lord Of The Rings, un maestru al rolurilor excentrice si iesite din comun.

8. The Last Station (2009)

Nu, nu e filmul cu Miley Cyrus, ala e The Last Song si nu prea are ce cauta pe aceasta lista :). The Last Station este un film independent, regizat de Michael Hoffman si inspirat dupa romanul lui Jay Parini. Desi nu a fost un film cu mult succes la box-office, acesta a avut totusi parte de cate doua nominalizari la Globurile de Aur, si, respectiv la Premiile Oscar, si de asemenea, de o distributie destul de cunoscuta, cum ar fi: Christopher Plummer, Helen Mirren, James McAvoy si Paul Giamatti. Filmul este o drama istorica ce prezinta ultimele luni din viata scriitorului Lev Tolstoi.

9. Owning Mahowny (2003)

Owning Mahowny este un film ce are la baza povestea celei mai mari fraude bancare din istoria Canadei. Si sa nu credeti ca este un fel de Ocean’s Eleven, ce implica o intreaga echipa de oameni. Nu. Aceasta a fost realizata de catre un singur om, care, din pacate, avea o problema cu jocurile de noroc, si in loc sa-si puna si el banii furati deoparte sau sa-si cumpere ceva,  acesta ii pierde pe toti intr-un cazinou. Dupa anii ispasiti in inchisoare pentru furtul sau, Dan Mahowny, personajul nostru principal, ajunge consultant pentru o companie ce investigheaza fraude, oferind filmului un sfarsit asemanator lui Catch Me If You Can, un film despre care va voi vorbi putin mai incolo.

10. Quiz Show (1994)

Afisul pentru Quiz Show ne anunta ca acesta este cel mai bun film al lui Robert Redford, care a stat, de aceasta data, in scaunul de regizor. Si avand in vedere ca a primit 4 nominalizari la Premiile Oscar, probabil ca declaratia e adevarata. In Quiz Show, dupa cum ne spune si titlul, este vorba de un concurs de cultura generala, dar ce nu aflam din titlu este ca acesta era aranjat. Inspirat dupa o poveste reala din anii ’50, acesta dezvaluie cum producatorii concursului numit 21 il informau pe unul dintre participanti, oferindu-i toate raspunsurile la intrebari, pentru ca acesta sa poata ramane in competitie pana cand publicul se plictisea de el si audienta scadea. In acel moment, concurentul era obligat sa raspunda gresit la una din intrebari, pentru a fi inlocuit de un altul, ce avea sa duca din nou la o audienta ridicata.

11. I Love You Phillip Morris (2009)

I Love You Phillip Morris este o poveste putin neobisnuita, ce vi-i aduce in prim plan pe nimeni altii decat Jim Carrey si Ewan McGregor. Filmul este inspirat dupa fapte reale, mai exact din viata lui Steven Russell, personajul lui Jim Carrey. In urma unui accident grav, Steven are o revelatie ce-i va schimba intreaga viata. Acesta decide sa nu se mai ascunda si sa „iasa din dulap” cum se spune, declarand in lumea intreaga, dar mai ales familiei si sotiei sale, ca este homosexual.  Pentru ca viata de homosexual este una costisitoare, Steven apeleaza la tot felul de escrocherii, ajungand in cele din urma in inchisoare, unde-l intalneste pe Phillip Morris, si, avand in vedere titlul filmului, cred ca va puteti da si voi seama ca intre cei doi se infiripa o poveste de dragoste.

12. All The President’s Men (1976)

Pana acum, All The President’s Men este cel mai batran film de pe lista noastra de astazi, pe care, daca-l veti urmari, veti fi surprinsi de cat de tineri erau Dustin Hoffman si Robert Redford. Acestia joaca rolurile reporterilor Woodward si Bernstein, care au investigat scandalul de la Watergate, ducand la descoperirea unor detalii scandaloase ce au condus la demisia presedintelui american Richard Nixon. Datorita articolelor scrise de ei privind „Afacerea Watergate” acestia au primit Premiul Pullitzer in anul 1973, iar un an mai tarziu, aveau sa publice o carte despre intreaga ancheta, carte pe care se bazeaza si scenariul acestui film, premiat, la randul sau, cu 4 premii Oscar.

13. United 93 (2006)

Filmul United 93 a fost si este unul foarte emotionant, mai ales pentru americani si pentru cei ce au rude in Statele Unite. De ce? Pentru ca povestea sa este una dintre cele mai sensibile din istoria americana, si anume, atentatele de la 11 septembrie. In acea zi, au fost deturnate 4 avioane americane, doua ce au lovit World Trade Center, unul Pentagonul si cel de-al patrulea, ce avea in vizor Casa Alba. Filmul United 93 aduce in prim plan acest ultim avion, care si-a ratat tinta, tocmai pentru ca pasagerii  zborului cu numarul 93 si-au dat seama de planurile teroriste si s-au unit pentru a le impiedica. Revolta pasagerilor a dus la prabusirea avionului undeva la 250 km de Washinghton. Chiar daca acest film a fost regizat de un britanic, si anume, Paul Greengrass, acesta reuseste sa aduca la viata, cu ajutorul rudelor pasagerilor si a membrilor echipajului care au furnizat informatii, o poveste incredibil de impresionanta si de trista.

14. Hachiko: A Dog’s Story (2009)

Hachiko: A Dog’s Story e chiar asta, povestea unui catel. Mai exact, cum catelul Hachiko, anterior abandonat, ii cucereste inima unui profesor universitar,  care, in cele din urma, ii ofera adapost. E interesant de vazut un film ce are ca personaj principal si ca inspiratie un catel, pentru ca majoritatea filmelor de acest gen sunt fie de animatie, fie fictiune. De asemenea, daca veti urmari acest film, il veti putea revedea pe George din Seinfeld, mai exact pe Jason Alexander, dar si pe Richard Gere, ce il intruchipeaza pe stapanul lui Hachiko.

15. I Hope They Serve Beer In Hell (2009)

Desi exprima o speranta, titlul acestui film nu este unul prea optimist. Insa nu va intristati, I Hope They Serve Beer In Hell este o comedie, si una cam misogina, inspirata dupa romanul lui Tucker Max cu acelasi nume. Filmul are unul dintre cele mai amuzante postere, iar povestea sa este una cat se poate de simpla. Dupa o petrecere a burlacilor dezastroasa, a carui rezultat a fost in mare parte vina sa, Tucker incearca sa repare relatia cu Dan, prietenul sau cel mai bun, aflat la un pas de casatorie.

16. Che (2008)

Avand atatea omagii inchinate in numele lui Che Guevara pe plaiurile noastre mioritice, si anume, atatea culburi inspirate de El Comandante, parca era necesar sa se faca si un film despre el, nu-i asa? Asta ca sa-i mai invete putintica istorie pe cei ce sunt fani al lui Ernesto Guevara, dar habar n-au cine a fost sau ce a facut.  Va tachinez, bineinteles :). Regizorul Steven Soderbergh a fost atat de pasionat de povestea lui El Comandante, ca a realizat un film bazat pe viata acestuia, film ce dureaza 4 ore, dar care a fost prezentat in cinematografe in doua parti. Filmul merita vazut pentru lectia de istorie de care va ziceam, dar si pentru prestatia lui Benicio Del Toro care a intrat cat se poate de bine in pielea personajului, interpretandu-l intr-un mod convingator.



17. Donnie Brasco (1997)

Cand veti auzi ca acest film este cu Johnny Depp, nici nu va mai fi nevoie sa va spun si altceva, nu-i asa? Ei bine, tot am s-o fac :). Donnie Brasco spune povestea unui agent FBI care, in cadrul unei misiuni, trebuie sa se infiltreze in randul mafiei din New Yorkul anilor ’70. Desi devine confuz pentru ca se identifica mai degraba cu viata de mafiot decat cu viata sa reala, acesta isi indeplineste misiunea cu succes, ducand la rasturnarea unei retele mafiote importante. Cap de afis, alaturi de Johnny Depp, se afla si Al Pacino, insotiti de Anne Heche si  Michael Madsen, in acest film regizat de Mike Newel.

18. Titanic (1997)

Ei bine, ce sa va mai spun despre acest film? Cred ca s-au spus cam toate pana acum. Ca a fost o capodopera, ca a fost cel mai romantic film ever, ca a castigat 11 premii Oscar, ca a fost filmul care i-a lansat pe Kate Winslet si Leo DiCaprio, ca a fost, probabil, cel mai vizionat film din istoria cinematografiei. Toate mai mult sau mai putin adevarate. Ma rog, partea cu Oscarurile e sigura :). Cred ca stiti si despre ce este vorba, insa am sa va mai spun inca o data. Chiar daca pune accentul pe povestea de dragoste dintre Jack si Rose, filmul are la baza povestea reala a vasului Titanic, ce s-a scufundat in anul 1912 dupa ce a lovit un aisberg in Oceanul Atlantic. Pentru mine, Titanic o sa ramana intotdeauna mai fenomenal decat Avatar (nu ma bateti, va rog), poate pentru ca fiind mai mica pe vremea aia, eram mai usor impresionabila. Dar si pentru ca a fost dintre primele filme pe care mi le amintesc sa le fi vazut, sa-mi placa, si sa ma faca sa plang. Oricum, Titanic se afla, pe langa aceasta lista pe care v-o insir astazi, si pe aceea a filmelor pe care trebuie sa le vezi intr-o viata.

19. The Hurricane (1999)

The Hurricane este un film inspirat din fapte reale ce vi-l aduce pe Denzel Washinghton in rolul principal, pelicula ce i-a adus Globul de Aur pentru performanta sa.  Filmul spune povestea lui Robin „Hurricane” Carter, un boxeor ce a fost inchis pe nedrept pentru o crima pe care n-a comis-o. Acesta a fost ajutat sa iasa din inchisoare de catre un grup de oameni care i-au citit autobiografia.

20. Patch Adams (1998)

In continuarea listei noastre de filme bazate pe fapte reale se afla Patch Adams, un film inspirat din viata lui Hunter Adams, portretizat cu succes de catre Robin Williams. Hunter Adams se interneaza singur intr-un spital de boli mintale deoarece moartea tatalui sau il afectase atat de mult incat acesta avea ganduri sinucigase. Insa ajungand in spital, isi da seama cat de mult vrea sa ajute oamenii, si se inscrie la Facultatea de Medicina, tratand, intre timp, pacientii, in mod ilegal, cu ajutorul umorului.

21. Goodfellas (1990)

Goodfellas este o productie marca Martin Scorsesse, ce ii are in rolurile principale pe Robert DeNiro, Joe Pesci si Ray Liotta. Acest film a avut 7 nominalizari la premiile Oscar, castigand,chiar, una dintre ravnitele statuete pentru cel mai bun rol secundar – Joe Pesci. Despre ce e vorba? Pai, despre Henry Hill si prietenii sai care pornesc de jos, dar urca rapid in ierarhia mafiei, ajungand foarte repede elemente cheie in cadrul gruparii mafiote.

22. Cinderella Man (2005)

Regizorul Ron Howard, castigator a doua premii Oscar, ne aduce filmul Cinderella Man, un fel de Cenusareasa masculina, dar nu prea. Cum adica? Pai, singurul aspect in care se aseamna cu faimosul basm este in privinta modului in care Jim Braddock, personajul principal al filmului, era privit si tratat. Sa va zic mai exact despre ce e vorba.  Inspirat din fapte reale, Cinderella Man ne spune povestea lui  Jim Braddock, un boxeor al anilor 30 care nu a mai avut nicio victorie demult si care in timpul zilei lucra pe santier pentru a-si intretine familia, practicand sportul sau doar ocazional. Cand nimeni nu se astepta, insa, Jim castiga un meci important, acesta fiind primul pas pe care-l face catre titlul de campion, devenind in cele din urma o inspiratie in lumea boxului.

23. Frida (2002)

Urmeaza pe lista noastra de astazi o biografie, mai exact cea a Fridei Kahlo, o pictorita mexicana, cunoscuta cel mai mult pentru autoportretele sale, si, in cazul meu, si pentru sprancenele ei, ahm, salbatice. Filmul urmareste viata acesteia, si modul in care accidentul pe care l-a avut la 18 ani si aventurile extraconjugale ale sale si ale sotului sau i-au influentat munca. Salma Hayek face o treaba excelenta in a o intruchipa pe Frida, fiind insotita de Alfred Molina si Antonio Banderas in incercarea de a aduce la viata povestea acestei femei interesante.

24. The Fourth Kind (2009)

The Fourth Kind este un thriller ce seamana putin cu Paranormal Activity. Bazat pe o poveste reala ce a avut loc in Alaska, acest film ne-o aduce pe Milla Jovovich in rolul lui Abbey Tyler, o psiholoaga ce incearca sa rezolve misterul ce bantuie orasul sau. Ce mister? Pai, un numar mare de persoane disparute pe parcursul a 40 de ani.

25. Pearl Harbour (2001)

Regizorul Michael Bay ne-a oferit, in anul 2001, un film ce, in mod surprinzator, nu implica, asa cum ne-a obisnuit pana acum in Bad Boys si Transformers, curse cu masini scumpe. De aceasta data, ne ofera un film inspirat dintr-o poveste adevarata, care reuseste sa ne aduca pe micile ecrane o mana de nume cunoscute in lumea cinematografiei, precum Ben Affleck, Josh Hartnett, Kate Beckinsale, Cuba Gooding Jr, Jon Voight, Jennifer Garner si Alec Baldwin. Actiunea filmului se desfasoara in timpul Celui De-Al Doilea Razboi Mondial, cand armata japoneza ataca baza militara americana de la Pearl Harbour si urmareste evolutia vietilor a doi prieteni cei mai buni, Rafe si Danny, ce se pregateau pentru a pleca in lupta pentru tara lor.

26. Invictus (2009)

Clint Eastwood a regizat Invictus in 2009, film ce ii aduce pe Morgan Freeman si Matt Damon in rolurile principale, si care a beneficiat de doua nominalizari la premiile Oscar.  Filmul urmareste viata, mai exact, presedentia lui Nelson Mandela in timpul Campionatului Mondial de Rugby din 1995. De ce atunci? Pentru ca in timpul primului sau mandat, acesta a considerat ca o buna metoda de a uni cetatenii statului sau si de a inceta disputele era ca echipa nationala de rugby a Africii de Sud sa castige Cupa Mondiala.

27. The Elephant Man (1980)

Desi The Elephant Man a fost lansat in anul 1980, regizorul David Lynch a considerat ca pentru povestea spusa de el se potriveste mult mai bine o imagine alb-negru. Sau poate s-a gandit ca totul ar fi prea infricosator daca s-ar desfasura in culori. In orice caz, filmul ni-l aduce pe Anthony Hopkins, mult mai tanar decat ne-am obisnuit cu el, intr-un rol impresionant despre un om desfigurat, supranumit The Elephant Man.  Ce este trist e ca acesta chiar a existat in realitate, numele lui real fiind Joseph Merrick. Acesta avea fata desfigurata din cauza unei tumori congenitale, fiind permanent considerat de catre intreaga lume un monstru, pana intr-o zi, cand un chirurg plastician decide sa ii repare fata, oferindu-i inapoi umanitatea,  si avand ocazia sa descopere ca, in ciuda aparentelor, Joseph Merrick era un om bun, sensibil si inteligent.

28. D.C. Sniper: 23 Days Of Fear (2003)

Acest film a fost realizat pentru televiziune, spunandu-ne povestea reala a unui caz ce a terorizat intreaga America in anul 2002. D.C. Sniper: 23 Days Of Fear urmareste pas cu pas intamplarile ce au avut loc in Washington D.C. cand un om a omorat 10 persoane si a ranit garv inca 3, folosind o luneta.

29. The Blind Side (2009)

Filmul The Blind Side, inspirat din cartea lui Michael Lewis – The Blind Side: The Evolution of Game,  ne-o aduce pe Sandra Bullock in, probabil, cel mai bun rol al vietii sale. Sau cel putin asa am fi tentati sa credem, avand in vedere ca performanta sa a fost una atat de buna incat i-a adus premiul Oscar pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal. Bineinteles, a fost meritul ei, insa a fost si datorita povestii impresionante pe care a reusit sa o aduca la viata, personajul pe care l-a interpretat fiind o eroina, nu numai in film, dar si in viata reala. Leigh Anne Tuohy avea o familie perfecta si dupa cate se pare, si un suflet mare. Aceasta a avut inima sa il ia in familia sa pe Michael Oher, un baiat fara casa si traumatizat, ce invata in aceeasi scoala cu fiul sau. Cu ajutorul acesteia si al familiei ei, Michael reuseste sa isi indeplineasca visul de a ajunge sa joace in Liga Nationala de Fotbal American.

30. Julie and Julia (2009)

Spre deosebire de majoritatea filmelor ce se intalnesc pe lista noastra de astazi, Julie and Julia este un film special. Bineinteles ca intra in aceeasi categorie ca si celelalte, numai ca are la baza nu una, ci doua povesti reale care se leaga intre ele. Prima poveste o are in prim-plan pe Julia Child, o autoare de carti de bucate din anii ’50 si creatoare a unor numeroase retete gustoase, iar cea de-a doua, pe Julie Powell, o femeie ce isi propune, in anul 2002, sa gateasca toate cele 524 de retete din cartea Juliei Child intr-un singur an, scriind despre intreaga experienta in blogul ei, ce mai tarziu a devenit o carte. Filmul ni le aduce pe Meryl Streep si Amy Adams in rolul celor doua Julii, si pe Nora Ephron in scaunul de regizor.

31. The Last King of Scotland (2006)

Acest film a fost regizat de Kevin Macdonald, dupa cartea cu acelasi nume, The Last King of Scotland, in anul 2006. Desi titlul ar sugera ca toata actiunea se intampla in Scotia, de fapt, aceasta se desfasoara in Uganda anilor ’70, in timpul dictatorului sangeros si brutal, Idi Amin. Acesta a fost intruchipat de catre Forest Whitaker, ce a primit un Glob de Aur si un premiu Oscar pentru rolul sau. De ce se intituleaza astfel, va intrebati? Pai, pentru ca, intreaga actiune a filmui, cat si a cartii, este vazuta prin ochii scotianului Nicholas Garrigan, medicul personal si consilierul dictatorului.

32. Paranormal Activity (2007)

Desi a s-a vorbit foarte mult despre Paranormal Activity, reusind sa bage frica in destula lume, acesta nu s-a ridicat la asteptarile multora dintre voi. Veti fi surprinsi poate, cand o sa va spun ca a fost bazat pe fapte reale. Saau… cel putin asa spun cei care l-au realizat, iar noi o sa ii credem pe cuvant, pentru ca, nu-i asa, ce motive ar avea sa minta? :) In orice caz, filmul seamna foarte tare cu un documentar, iar subiectul este destul de simplu. O cuplu fericit se muta intr-o casa suburbana, unde lucrurile devin din ce in ce mai ciudate, iar viata lor se transforma intr-un calvar din cauza unei prezente demonice care le bantuie casuta.

33. Miracle (1980)

Miracle ne spune povestea adevarata a lui Herb Brooks, un jucator de hochei devenit antrenor, care a condus echipa de hochei americana catre victorie in anul 1980. Care a fost miracolul? Pai, ca acestia au reusit sa castige meciul impotriva echipei de hochei a URSS-ului de pe vremea aceea, aducand Americii medalia de aur pentru hochei la Olimpiada din anul 1980.

34. Gangs of New York (2002)

Gangs of New York a reprezentat inceputul frumoasei relatiii de colaborare dintre regizorul Martin Scorsese si Leonardo DiCaprio, relatie din care au avut amandoi de castigat. Filmul are la baza America anilor 1800, mai exact 1863 si se concentreaza pe povestea lui Amsterdam Vallon, ce se intoarce in cartierul Five Points din New York, cautand sa se razbune pe Bill The Butcher, cel care l-a omorat pe tatal sau. Gangs of New York este inspirat dupa cartea lui Herbert Asbury cu acelasi nume, si face parte din putinele filme ce au avut multe nominalizari la Oscar (mai exact 10), si nu s-au ales cu nimic.

35. Men of Honor (2000)

Men of Honor a fost inspirat de povestea adevarata a lui Carl Brashear, primul inotator de culoare din Marina Militara Americana. Filmul, lansat in 2000 si regizat de George Tillman Jr., il are, de asemenea, in prim plan si pe omul care l-a antrenat, Billy Sunday, intruchipat in film de Robert De Niro.

36. What Doesn’t Kill You (2008)

Dupa cum se poate remarca, titlul acestui film a fost inspirat de zicala Ce nu te omoara, te face mai puternic. Ceea ce nu puteti sa deduceti din titlul filmului (dar o puteti face, cel mai probabil, pentru ca filmul se afla pe lista mea de azi) este ca acesta a fost inspirat dupa o poveste adevarata. Mai exact, acesta urmareste evolutia relatiei dintre Brian si Paulie, doi prieteni  din copilarie, din South Boston, care recurg la diverse crime pentru a supravietui. Filmul a fost regizat de Brian Goodman si va aduce un trio interesant, format din Ethan Hawke, Mark Ruffalo si Amanda Peet.

37. Shattered Glass (2003)

Shattered Glass reprezinta unul dintre cele mai bune filme ale lui Hayden Christensen. Aici, el joaca rolul lui Stephen Glass, un jurnalist pentru publicatia americana The New Republic. Inspirat dupa o poveste adevarata, filmul are la baza un articol scris in Septembrie 1998 in revista Vanity Fair, de catre H.G. Bissinger, in care acesta urmareste cariera rapid infloritoare a lui Stephen Glass, dar si declinul sau ca jurnalist, dupa ce intreaga lume, dar mai ales publicatia pentru care lucra, afla de toate fraudele comise de el.

38. Blow (2001)

Blow este inspirat din povestea vietii lui George Jung, omul care a pus bazele pietei americane de cocaina in anii ’70, impreuna cu Pablo Escobar si Carlos Lehder. Scenariul filmului este adaptat dupa cartea lui Bruce Porter – Blow: How a Small Town Boy Made $100 Million with the Medellín Cocaine Cartel and Lost It All. Stiu, ce titlu lung, nu? Filmul acesta ce dezbate istoria drogurilor a fost penultimul film regizat de Ted Demme, care, in mod ironic, a murit de supradoza cu cocaina la varsta de 39 de ani.

39. American Gangster (2007)

S-ar parea ca drogurile si mafia sunt un subiect interesant, deoarece le regasim in numeroase filme. La fel se intampla si cu American Gangster, un film regizat de Ridley Scott, ce are la baza povestea The Return of Superfly, inspirata din fapte reale, scrisa de Mark Jacobson si publicata in revista New York. Danzel Washington joaca rolul lui Frank Lucas, un gangster din Harlem, ce a facut contrabanda cu heroina, aducand-o in Statele Unite in avioanele ce se intorceau din razboiul din Vietnam. Richie Roberts, portretizat de Russell Crowe, este detectivul ce l-a investigat pe Lucas, incercand sa-i doboare imperiul construit cu ajutorul drogurilor.

40. Ray (2004)

Ray este un film biografic, foarte impresionant ce urmareste viata si cariera legendarului cantaret si pianist, Ray Charles. In ciuda faptului ca era orb inca de la 7 ani, acesta a fost unul dintre cei mai mari artisti ai tuturor timpurilor, iar rolul lui Ray i-a adus lui Jamie Foxx premiul Oscar pentru cel mai bun actor. Filmul a fost un omagiu adus cantaretului, care a murit in acelasi an in care pelicula a fost lansata.

41. Fifty Dead Men Walking (2008)

Fifty Dead Men Walking a fost regizat de Kari Skogland, dupa o adaptare a autobiografiei lui Martin McGartland cu acelasi nume. Jim Sturgess il intruchipeaza pe Martin, un agent dublu ce a fost atat membru al Armatei Republicane Irlandeze, cat si informator pentru politia britanica.

42. The Killing Room (2009)

Uite ca regasim alt film horror-thriller pe lista noastra de filme inspirate din viata reala. Eu sincer, sper sa nu fie asa, si o sa vedeti si de ce cand o sa spun cate putin despre ce este vorba. Pai, 4 indivizi se inscriu pentru un studiu psihologic, doar pentru a afla, in cele din urma, ca fac parte dintr-un exercitiu secret de supravietuire al guvernului. Ce implica acesta? Pai pentru ca oricare dintre indivizi sa supravietuiasca, acesta va trebui sa-i omoare pe ceilalti 3.

43. Catch Me If You Can (2002)

Acesta este un film despre care chiar eu v-am mai vorbit intr-o recenzie. Catch Me If You Can este inspirat din fapte reale, si poate fi considerat chiar o biografie, cea a lui Frank Abignale Jr., un maestru al inselatoriilor, care, pana la varsta de 19 ani, a reusit sa jefuiasca bancile americane, lasandu-le un gol de cateva milioane. Frank a jucat numeroase roluri pentru ca inselatoriile sale sa aiba succes: a fost copilot pentru o companie aeriana, doctor, avocat si procuror. Filmul a fost regizat de Steven Spielberg, a avut parte de o nominalizare la Globul de Aur, de altele doua pentru Premiile Oscar si de o interpretare excelenta a lui Frank Abignale Jr. de catre Leonardo DiCaprio.

44. Braveheart (1995)

Acum ca am vazut The A-team, nu pot sa nu rad cand ma gandesc la fata vopsita in albastru a lui Braveheart, parodiata de catre Sharlto Copley in filmul amintit mai devreme. Lasand glumele deoparte, Braveheart e probabil una dintre cele mai bune drame istorice, in care Mel Gibson a avut un rol exceptional, nu numai ca actor, ci si ca regizor. Filmul este inspirat din viata scotianului William Wallace,  cel care, datorita dorintei sale de a elibera Scotia de sub dominanta Marii Britanii,  a condus trupele de rezistenta impotriva armatei engleze. Braveheart a castigat 5 premii Oscar, dintre care si acelea pentru cel mai bun regizor si cel mai bun film.

45. Remember the Titans (2000)

Sper ca nu v-ati plictisit sa auziti numele lui Danzel Washington pe-aici, pentru ca, aparent, acesta a avut norocul sa joace in numeroase filme inspirate din viata reala. Ma bucur totusi ca The Bone Collector nu a fost unul dintre ele :). Remember the Titans spune povestea lui  Herman Boone, antrenor de culoare, ce incearca sa-si conduca echipa interrasiala de fotbal  catre victorie.

46. The Haunting In Conneticut (2009)

Urmatorul film de pe lunga noastra lista de azi este un horror psihologic, The Haunting In Conneticut, pare-se, inspirat din povestea reala a lui Carmen Reed si a familiei sale. Filmul este regizat de Peter Cornwell si are la baza cartea lui Ray Garton  In a Dark Place: The Story of a True Haunting. Deoarece fiul sau, Matthew era bolnav de cancer, Sarah Campbell, impreuna cu familia sa, este obligata sa se mute intr-o casa din Conneticut. Aceasta casa se dovedeste a fi un fost mortuar, iar familia Campbell este curand afectata de evenimentele traumatizante si violente ce au loc ca rezultat al fortelor supranaturale care bantuie casa.

47.The Pianist (2002)

Lasand la o parte certurile din ultimul timp ale regizorului Roman Polanski cu legea, filmul pe care acesta l-a realizat in anul 2002, triplu castigator al premiului Oscar, The Pianist, a fost unul exceptional de emotionant. Acesta este o adaptare a romanului autobiografic cu acelasi nume al lui Wladyslaw Szpilman, un pianist de origine poloneza. Filmul urmareste experientele traite de muzician in timpul Celui De-Al Doilea Razboi Mondial, care, datorita originilor sale evreiesti, a trebuit sa se ascunda de nazisti pentru a nu fi deportat, sau mai rau. Desi rolul sau nu a implicat prea multe cuvinte, Adrien Brody a facut simtita suferinta personajului sau, iar interpretarea sa a fost una de exceptie, aducandu-i chiar premiul Oscar pentru cel mai bun actor si un sarut din partea lui Halle Berry, cea care i l-a inmanat.

48. Hostel (2005)

Continuand seria filmelor bolnave… pardon, voiam sa zic horror, care speram totusi ca nu sunt inspirate din fapte reale, a venit randul lui Hostel, regizat de Eli Roth si produs de Quentin Tarantino. Hostel spune povestea a trei prieteni care ajung in Slovacia in cautarea de experiente  noi, aventuri si distractie. Acestia se opresc la un hotel, unde credeau ca ii asteapta femei usoare, dar tot ce ii astepta acolo era iadul pe pamant. Filmul a fost atat de explicit, datorita imaginilor socante, incat a fost interzis in anumite tari. Asa ca, beware.

49. Casino (1995)

Urmeaza pe lista noastra o alta productie marca Martin Scorsese, avandu-l, din nou, in rolul principal pe prietenul sau, Robert De Niro. Scenariul filmului a fost adaptat de Scorsese dupa cartea Casino, ajutat chiar de autorul acesteia, Nicholas Pileggi. Filmul se bazeaza pe viata lui Frank Rosenthal, care a condus casinourile Stardust, Fremont si Hacienda din Las Vegas din anii ’70 pana la inceputul anilor ’80. Pelicula urmareste problemele care intervin intre doi prieteni mafioti: bani, putere, lacomie, inselaciune si crima in cursa lor de a domina imperiul jocurilor de noroc.

50. Enemy at the Gates (2001)

Voi incheia prima parte a listei mele de astazi cu un film de razboi, si anume, Enemy at the Gates, cu Jude Law, Ed Harris si Joseph Finnes in rolurile principale, film inspirat din cartea non-fictionala a lui William Craig, Enemy at the Gates: The Battle for Stalingrad. Titlul cartii divulga destul de mult, cum ar fi ca actiunea se desfasoara in timpul bataliei de la Stalingrad din timpul Celui De-Al Doilea Razboi Mondial. Povestea se concentreaza asupra a doi lunetisti: unul sovietic, Vasily Grigoryevich Zaitsev si celalalt german, Erwin Konig, care se urmaresc si se vaneaza reciproc.

va urma si partea a doua…


Andreea - REDACTOR 222 articole

Andreea

Comentarii (4)

  • Foarte interesant articolul, majoritatea filmelor le-am vazut. Ramane sa le urmaresc pe celelalte.

  • Ai uitat 127 hours
    Este un film foarte bun
    Merita vizionat

  • @laurentiu: fiind prima parte, nu inseamna ca Andreea a uitat vreun film. urmareste urmatoarele articole :D

  • foarte frum, articolul…adevaru ca daca stii ca un film ii inspirat dintr.o poveste adevarata esti mult mai curios :D …de exemplu conviction pe mine m-a uimit foarte tare,cum femeia aceea lupta pt eliberarea fratelui sau…foarte frumos..:P

Trackbacks

Lasa un comentariu

Scroll to top