The King’s Speech (2010)

14

Dacă eroul lui Hans Christian Andersen a avut curajul să strige „Regele e gol”, în The King’s Speech nimeni nu a îndrăznit să spună: „Regele e bâlbâit”. Cel puţin nu cu glas tare. Sfătuit să facă pauze cât mai dese în discursul său pentru a nu se mai bâlbâi, în timp ce întreruperile sale putea fi interpretate că oferă solemnitate şi o mai mare greutate cuvântării respective, Regele George VI a spus: „voi fi cel mai solemn rege din istorie”.
Conştient de handicapul său, de faptul nu este nici pe departe un orator înăscut, el a avut tăria să lupte cu această problemă, să încerce să o amelioreze pentru a nu se face de râs în faţa poporului său.

the kings speech 1 The Kings Speech (2010)

Filmul spune povestea celui care avea să devină Regele George VI (Colin Firth) şi problemele pe care acesta le avea atunci când era obligat să ţină un discurs. Era bâlbâit, iar atunci când trebuia să vorbească în public avea mari emoţii şi totul era pierdut. Cuvintele i se blocau în gât şi nu reuşea să scoată decât nişte sunete nearticulate. El ajunge la un logoped, Lionel Logue (Geoffrey Rush) care foloseşte metode mai neconvenţionale cu pacienţii săi. Deşi este retincent cu stilul terapeutului, viitorul rege descoperă în Lionel un adevărat prieten şi capată încredere în acesta. Treptat, reuşeşte să-şi controleze defectul de vorbire apelând la unele trucuri care ţin de relaxarea musculaturii sau diverse tehnici de respiraţie. Totuşi, era important ca în timpul discursurilor importante George VI să-l aibă alături pe Lionel Logue.

the king speech 21 460x306 The Kings Speech (2010)

The King’s Speech este în primul rând filmul lui Colin Firth. Actorul reuşeşte o nouă creaţie de excepţie, la scurtă distanţă după rolul din A Single Man. Îl secondează la acelaşi nivel Geofrrey Rush, într-un rol aproape principal şi Helena Bonham Carter, soţia care l-a susţinut în toate momentele. Totuşi, nu vă aşteptaţi la cine ştie ce acţiune. Cele mai multe cadre sunt de interior, ritmul este lent şi aminteşte de o altă creaţie „regală” – The Queen, atuurile filmului fiind dialogurile (printre care regăsim şi câteva mostre de umor tipic englezesc) şi interpretările actorilor. Regia este semnată de Tom Hooper, specializat mai mult pe seriale şi filme de televiziune, iar scenariul îi aparţine lui David Seidler, familiarizat şi el în principal tot cu lumea micului ecran.
The King’s Speech este probabil cel mai bun film britanic din 2010 şi o producţie care nu trebuie ratată de cei atraşi de filme de calitate.

Vizionati trailer:

Vizionaţi trailer:

14 COMENTARII

  1. […] The King’s Speech a obţinut prima mare victorie a sezonului cinematografic, după ce a primit premiul pentru cel mai bun film al anului 2010 oferit de Sindicatul producătorilor americani ( Producers Guild of America). Această distincţie este una deosebit de importantă pentru că în 14 cazuri din 21 producţia care a primit premiul PGA a câştigat şi Oscarul pentru cel mai bun film. Inclusiv anul trecut când The Hurt Locker a obţinut aceeaşi distincţie, apoi Oscarul, după ce Avatar câştigase Globul de Aur. Situaţia se repetă şi în 2011 pentru că The Social Network luase Globul de Aur şi se situa în preferinţele criticilor americani la titlul de filmul anului. Producătorii au mai decis ca cel mai bun desen animat al anului este Toy Story 3, iar cel mai bun documentar este Waiting for Superman. […]

  2. Nu l-am înțeles deloc. Timp de vreo două ore am stat să mă uit la un tip cum se bâlbâie!
    Dar, după ce am citit mai multe review-uri la filmul ăsta, mi-am dat seama că sunt în minoritate. 🙂

  3. […] Swan’ ‘The Fighter’ ‘Inception’ ‘The Kids Are All Right’ ‘The King’s Speech’ ‘The Social Network’ “127 Hours” ‘Toy Story 3′ ‘True […]

  4. […] care trebuie sa si le invinga iar pentru asta are respectul si recunostinta mea. Cinefilul – FilmeTari The King’s Speech este probabil cel mai bun film britanic din 2010 şi o producţie care nu […]

  5. […] importante din istoria Marii Britanii au fost reușite și mă gândesc numai la The Queen și The King Speech. Subiectul era unul ofertant, un film legat de viața lui Margaret Thatcher, una din figurile […]

  6. […] Firth (The King’s Speech) va juca intr-un film despre Noel Coward (1899 – 1973), un cunoscut dramaturg, regizor, actor […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.