filme tari

Arhiva pentru Comedie

rss

The Brothers Bloom (2008)

Scris de | 03 January 2012 | 1 comentariu

The Brothers Bloom este un film bun, nu extraordinar, însă foarte ingenios realizat din punct de vedere al scenariului și al locațiilor. De menționat că două dintre acestea sunt chiar în Constanța,  în jurul Cazinoului și în interiorul lui, dar și la Castelul Peleș. Este o comedie inteligentă, cu glume subtile, nesuperficiale, iar jocul actoricesc [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

Happy, Happy (2010)

Scris de | 26 December 2011 | 0 comentarii

Happy, Happy poate fi considerat cel mai bun film norvegian al anului dacă ne gândim că este propunerea acestei țări pentru Oscar 2012. Nu cred că va ajunge până acolo, nu mi se pare pe gustul Academiei Americane, dar totuși Happy, Happy se poate lăuda cu marele premiu al juriului la Sundance. Practic, avem doar [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

The Curse of the Jade Scorpion (2001)

Scris de | 04 December 2011 | 1 comentariu

Îmi place foarte mult Woody Allen ca regizor, dar aproape uitasem cât de briliant poate fi ca și actor! Îmi pare a fi asemenea unei furtuni care se dezlănțuie pe ecran! Cel puțin de data aceasta, nu numai că regizează din spatele camerei, scrie scenariul, dar conduce întreaga prestație și din interior. Are o forță [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

[Trailer] A Thousand Words

Scris de | 12 November 2011 | 2 comentarii

Eddie Murphy a renunţat să mai prezinte premiile Oscar de anul acesta, din pricina faptului că unul dintre producătorii evenimentului, un bun prieten de-al actorului, a fost forţat să demisioneze în urma unui scandal. Locul i-a fost luat de Billy Crystal, dar sinceră să fiu, Eddie Murphy ar fi fost un amfitrion mult mai bun. [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

Flypaper (2011)

Scris de | 22 October 2011 | 4 comentarii

Probabil vă întrebați așa cum m-am întrebat și eu, de ce Flypaper? Ei bine, e vorba de banda aceea adezivă care se folosește pe post de capcană pentru muște (recunosc, eu nu mă gândisem la asta inițial). Așa. Și totuși, de unde până unde titlul acesta pentru film? Păi să vă explic puțin cum stau [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

Fright Night (2011)

Scris de | 18 September 2011 | 2 comentarii

Nici nu trebuia să fi văzut Fright Night ca să ştiu că e un film la care trebuie să mergi cu gaşca. Plecând de la această premisă, mi-am adunat câţiva prieteni şi am mers la cinema să ne distrăm puţin la un film care, slavă Domnului, nu combina vampirii cu iubirea eternă. În Fright Night [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

Hop (2011)

Scris de | 14 September 2011 | 2 comentarii

Uite că m-am gândit şi eu la patru luni după Paşti să mă uit la Hop. Ei, şi ce? Nu-mi pare rău că am făcut-o. Da, într-adevăr, poate că mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă îl vedeam la momentul respectiv, pentru că eram în spiritul sărbătorilor, dar vă spun: e atât de  simpatic că [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

[Trailer Tare] I Don’t Know How She Does It

Scris de | 07 September 2011 | 1 comentariu

Nu stiu cum mi-a scapat mie trailerul pentru I Don’t Know How She Does It, dar uite ca vi-l ofer astazi (cu scuzele de rigoare, bineinteles) cu aproximativ o saptamana inainte de premiera sa in cinema. Desi imi pare rau ca nu v-am anuntat mai inainte, eu cred ca vine numai bine acest trailer, ca [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

Friends With Benefits (2011)

Scris de | 02 September 2011 | 11 comentarii

Friends With Benefits încheie şirul comediilor de vară, dar fără să-şi lase amprenta sau să te facă să-l mai menţionezi după vizionare. Practic, retrăim experienţa pe care Hollywood-ul ne-a mai oferit-o anul acesta cu No Strings Attached, dar de data asta îmbrăcată în straie noi. Dacă sunteţi fan/ă Mila Kunis sau Justin Timberlake, puteţi să [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

[Trailer] Stay Cool

Scris de | 02 September 2011 | 0 comentarii

După atâţia ani de când nu l-am mai văzut, Samwise Gamgee, cunoscut şi sub numele său adevărat de Sean Astin, se întoarce pe marile ecrane. Actorul, pe care îl ştiţi din trilogia Lord Of The Rings, va juca in Stay Cool, o dramedie ce reuşeşte să adune o grămada de alte feţe cunoscute, precum Winona [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

Final Destination 5 (2011)

Scris de | 30 August 2011 | 11 comentarii

Astazi am fost sa vad o comedie, o comedie faina ce-i drept, care poarta numele de “Final Destination”. Este al 5lea film al seriei (ca an al aparitiei) si este pozitionat, in timp, ca un prequel al primului film. Productia a fost filmata in 3D si este unul dintre acele 3D care merita pentru ca [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:

Pineapple Express (2008)

Scris de | 25 August 2011 | 1 comentariu

Cu un actor specializat în comedii (Seth Rogen), cu nota 7.1 pe IMDB (mult, cred eu), cu o nominalizare la Globurile de Aur adusă lui James Franco pentru rolul său şi cu un titlu curios, Pineapple Express chiar părea a fi un film promiţător. Păcat că nu s-a dovedit aşa. Subiectul este unul simplu şi [...]

Votul cititorilor:
Votul autorului:
Page 3 of 3212345...102030...Last »

SPECIAL

Top 20 celebrități active în rețelele sociale

Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]

Va multumim!

Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]

Poze Premiile Gopo 2012

Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]

12 Festivaluri de Film in Romania (2012)

Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]

Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani

Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]

toate articolele

Cele mai noi articole pe email!



acum in cinematografe

PICTORIALE SI FOTOGRAFII



Poze Premiile Gopo 2012



Freida Pinto pe coperta revistei Esquire



Tinute pe covorul rosu la Premiile Oscar 2012



[Foto] Dacă posterele ar spune adevărul



vezi toate articolele

Categorii speciale






COMENTARII RECENTE