Ianuarie în cinematografe

0

Luna ianuarie începe spectaculos din punct de vedere cinematografic deoarece ajung pe ecranele noastre producții importante ale lui 2013 care au luat premii și care mai mult ca sigur vor avea un cuvânt greu de spus și la premiile Oscar. Dar nu doar acestea vor putea fi urmărite în cinematografe în această lună, ci și comedii, animație, acțiune, război. Cel puțin zece producții din lista de mai jos sunt de neratat, iar mai mult de jumătate chiar de bifat.

3 ianuarie
12 Years a Slave
Singura premieră din primul weekend al noului an este 12 Years a Slave, povestea adevărată a unui cetățean liber de culoare, care este vândut ca sclav și urmărim întâmplările prin care trece în anii săi de sclavie. Unul dintre cele mai apreciate filme ale lui 2013 de către criticii americani.

10 ianuarie
Saving Mr. Banks

Filmul prezintă cum a fost posibilă ecranizarea celebrului Mary Poppins și eforturile lui Walt Disney de a aduce pe ecrane acest personaj minunat. Tom Hanks și Emma Thompson în rolurile principale.

 

The Wolf of Wall Street

Leonardo DiCaprio continuă colaborarea cu Martin Scorsese în acest film care urmărește mărirea și decăderea lui Jordan Belfort, un broker plin de bani care nu a știut când să se oprească. Un film de trei ore care ca și cele de mai sus este inspirat din fapte reale.

 

17 ianuarie
American Hustle
Un film inspirat dintr-un celebru scandal din anii ’70-’80 din America. Un escroc este nevoit să lucreze cu FBI-ul într-un caz cu ramificații în lumea politică, dar și în cea a Mafiei. O nouă colaborare a lui Bradley Cooper și Jennifer Lawrence  cu regizorul David O. Russel după Silver Linings Playbook.

Nymphomaniac
Cea mai recentă producție a lui Lars von Trier prezintă jurnalul erotic al unei femei din adolescență până la împlinirea vârstei de 50 de ani.

Jack Ryan: Shadow Recruit

Un thriller de spionaj despre un agent CIA care trebuie să salveze lumea de la haos. Chris Pine, Keira Knightley și Kevin Costner dețin rolurile principale în această producție care se anunță plină de acțiune.

The Book Thief

Filmul are la bază romanul lui Markus Zusak. Acțiunea se desfășoară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar eroina principală este o fetiță care descoperă minunata lume a cărților. Cu Emily Watson și Geoffrey Rush.

Grudge Match

Robert De Niro și Sylvester Stallone revin în ring pentru o ultimă bătălie. Amândoi au mai jucat în filme despre box, Stallone în binecunoscuta serie Rocky, iar De Niro în Raging Bull, realizând un rol memorabil. Probabil un Rocky cu pensionari.

24 ianuarie
August Osange County
Film realizat după o piesă de teatru ce prezintă conflictele dintre membrii familiei Weston. Nume mari în distribuție, printre care Meryl Streep și Julia Roberts.

Lone Survivor


Filmul spune povestea unor militari americani din trupele speciale în cadrul unei misiuni în Afganistan în 2005. Mark Wahlberg, Emile Hirsch, Ben Foster, printre eroii acestei producții.

The Nut Job


Prima animație care intră pe ecranele noastre în 2014. Un veverițoi și un șoarece pun la cale un jaf la magazinul de alune. Pare destul de amuzant.

I, Frankenstein

Frankenstein revine pe ecrane și parcă este mai spectaculos ca niciodată.

Ride Along

O comedie polițistă care are în centru un bărbat cu gura mare, agent de pază, care are o mare dorință: dorește să meargă în patrulare cu viitorul său cumnat, care este un polițist irascibil. Ce iese din ciocnirea celor doi puteți vedea din 24 ianuarie.

Camille Claudel, 1915
Filmul spune povestea lui Camille Claudel, celebra sculptoriță franceză, care a avut un destin nefericit. 1915 este anul în care a fost internată într-un azil. Rolul principal este deținut de Juliette Binoche, într-o interpretare de zile mari.

 

31 ianuarie


The Monuments Men

Acesta este probabil cel mai așteptat film al week-endului. Regizat de George Clooney, cu o distribuție impresionantă din care nu lipsesc Matt Damon, Cate Blanchett, John Goodam și Clooney, filmul ne trimite în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial când mai mulți soldați au misiunea de a salva opere de artă din mâinile naziștilor.

Into the White

Rămânem în zona celui de-Al Doilea Război Mondial cu această producție scandinavă. Mai mulți piloți germani și britanici trebuie să lase deoparte orice rivalitate pentru a supraviețui iernii norvegiene. Inspirat dintr-o întâmplare reală.

The Legend of Hercules

Este destul de clar din titlu despre ce este vorba în acest film. Fără nume mari în distribuție, accentul va cădea probabil pe efectele speciale, care din trailer par destul de reușite.

Tokarev

Încă un film prost al lui Nicolas Cage sau o spectaculoasă revenire a talentului actor ? Înclin mai degrabă pentru prima variantă, dar ne vom lămuri la sfârșitul lunii ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.