filme tari

După ce-am vizionat Vicky, Christina, Barcelona, am rămas cu impresia că Woody Allen a îmbătrânit şi, de-a lungul acestui proces, şi-a pierdut inspiraţia. Aproape jumătate din film nu se ridică la standardele pe care el singur le-a creat de-a lungul activităţii sale cinematografice. Whatever Works, însă, îl readuce pe acel Woody Allen pe care îl ştiam. Chiar dacă nu şi pe ecran. Whatever Works este acel tip de comedie cu care regizorul/actorul/producătorul/scenaristul american ne-a obişnuit şi marchează revenirea sa în oraşul care l-a consacrat, New York-ul (după ce în ultima vreme a preferat să filmeze prin Europa).

Încă din start, monologul lui Boris Yellnikoff (Larry David) ne atrage atenţia. Din moment ce omu’ vorbeşte cu tine, parcă ar fi chiar nepoliticos să îl ignori! Boris este un tip neînţeles (şi cred că aşa sunt toţi profesorii de fizică nucleară), aproape nominalizat pentru premiul Nobel, care, acum, îi învaţă pe copii jocul de şah. Cu toate că “îi învaţă” parcă e prea mult spus. Mai degrabă le ţine predici şi îi loveşte cu tabla de şah în cap pe aceşti “inchworms”. De fapt, pentru el, întreaga lume este populată de proşti şi cretini şi, drept urmare, el nu are ce căuta în ea. De aceea, a şi încercat să se sinucidă. Lucru pe care, evident, nu l-a izbutit.

Într-una din seri, însă, face cunoştinţă cu Melody St. Ann Celestine (Evan Rachel Wood): o adolescentă inocentă venită din sud. Întâmplarea face ca, în cele din urmă, Melody şi Boris să se căsătorească. Moment potrivit pentru ca părinţii fetei să intre în scenă. Aceştia, odată sosiţi în New York, se schimbă complet şi devin alţi oameni.

Tot ce se întâmplă este, de fapt, modalitatea lui Woody Allen de a ne transmite că nu trebuie să aşteptăm ca viaţa să se “muleze” după dorinţele noastre, ci trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt şi să învăţăm să ne bucurăm de situaţia prezentă. Pentru că, nu-i aşa?!… Whatever works!