FILMETARI.COM

Actori: Robert DeNiro, Sharon Stone, Joe Pesci, James Wood, Frank Vincent Zilele trecute am îndrăznit să fac o scurtă plimbare în trecut. Motivul a fost unul dintre filmele lui Martin Scorsese. Realizat în urmă cu 13 ani şi având o durată de aproape 3 ore, Casino se anunţa a fi o mare pierdere de timp şi o sursă perfectă de plictiseală provocatoare de somn. Însă... hei, era vorba despre unul dintre cei mai talentaţi regizori încă în viaţă, despre un actor – Robert DeNiro, a cărui simplă prezenţă pe generic creşte valoarea unui film şi despre o actriţă – Sharon Stone, care captează instantaneu atenţia a milioane de bărbaţi.

Actori: Chris Sparling, Terri Lynn Harris, Bill Bravo, Angeline Holmes, Heath Centazzo, Jennifer Sparling Primul lucru care mi-a trecut prin minte după primele minute a fost cât de mult seamănă filmul lui Chris Sparling cu Little Miss Sunshine. Americanii par că iubesc, pur şi simplu, familiile disfuncţionale şi nu se plictisesc niciodată să le facă personaje în filmele lor. Dar... vizionând mai departe filmul constaţi că An uzi at the Alamo este cu o clasă peste multe alte comedii de acest gen. Iar dacă vrei să descoperi cum motocrosul sau pasiunea pentru Portugalia pot fi cauza destrămării unei relaţii, atunci ai nimerit bine. Ia loc în fotoliu şi fii atent(ă) la succesiunea cadrelor de pe ecran.

Actori: Kevin Spacey, Danny DeVito, Peter Facinelli O seară ploioasă de toamnă se apropie de sfârşit. Începe noaptea şi întunericul parcă ia în stăpânire tot universul. Să nu-ţi închipui că ploaia a încetat să cadă... Nu, ea face parte din tot acest set-up, iar refugiul este propria ta casă. Faci rost de un DVD pe care scrie Big Kahuna. Cauţi pe unde ai lăsat telcomanda şi apeşi Play. Cu siguranţă, nu vei fi dezamăgit. A-l vedea pe Kevin Spacey jucând este întotdeauna o încântare (singurul lucru bun din L.A. Confidential). Danny DeVito face, probabil, rolul carierei sale, în timp ce Peter Facinelli nu poate fi decât flatat că se află într-o astfel de companie selectă.

Actori: Don Cheadle, Sophie Okonedo, Nick Nolte, Fana Mokoena Sunt momente când filmele prind viaţă şi se transformă în fragmente de realitate. Actorii devin uneori doar simple personaje de fundal, care sprijină acţiunea. Iar tu priveşti Hotel Rwanda şi, imediat după, nu te gândeşti la interpretare, la regie sau la realizarea filmului în ansamblu. Unicul lucru care-ţi bântuie prin minte, în acel moment, este o singură întrebare: cum a fost posibil aşa ceva, ce-au făcut NATO, ONU, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi toate celelalte organizaţii cărora le plac să afirme că protejează drepturile omului şi luptă pentru pace ?! Dar filmul lui Terry George nu-şi propune să dea răspunsuri sau să facă acuzaţii, ci doar prezintă situaţia reală, aşa cum putea fi întâlnită undeva, în Africa, departe de ochii lumii civilizate.

Actori: Glen Hansard, Marketa Irglova, Hugh Walsh, Gerard Hendrick Iată un film pe care nu trebuie să-l ratezi. Nu pentru că aşa spune saramon. Nu pentru că a fost premiat cu Oscar pentru cel mai bun cântec original: Falling slowly. Şi nici măcar pentru că a trimis în extaz publicul festivalului de la Sundance, anul trecut, obţinând premiul pentru cel mai bun film dramatic străin. Once este o operă de artă rară. A fost catalogat drept un musical, un lucru care mi se pare oarecum nedrept. Pentru că nu muzica îl face un film deosebit, ci, mai degrabă, tăcerea, momentele de linişte şi schimbul de priviri dintre cei doi protagonişti.

Actori: Ryo Ishibashi, Eihi Shiina, Jun Kunimura, Tetsu Sawaki Takashi Miike nu vrea să te sperie, nu vrea să te deranjeze absolut deloc. Scopul lui este doar să-ţi întoarcă stomacul pe dos, să se joace cu rezistenţa ta la lucruri la care nici nu ai vrea să te gândeşti. Iar odată ce ai văzut filmul, oricât vei dori, nu te mai poţi preface că nu l-ai văzut. Acesta este Takashi Miike, un regizor japonez care a câştigat de două ori premiul pentru cel mai bun regizor, la premiile Academiei Japoneze de Film (în 2002 şi 1998), iar în 2001 i-a fost atribuită distincţia The Movie King of '90s, în cadrul aceloraşi premii.

Actori: Gael Garcia Bernal, Charlotte Gainsbourg, Emma de Caines, Alain Chabat Multă zarvă a mai creat cel de-al doilea film din cariera lui Michel Gondry. Și mă refer aici la Eternal Sunshine of a Spotless Mind. Revin, acum, cu cea de-a treia creație din cariera sa de regizor de film: La Science des Reves (Arta visurilor). De data aceasta, regizorul francez duce la limită absurdul care domina, într-o oarecare măsură, și precedenta sa realizare cinematografică, într-un film, pentru care a scris, pentru prima dată, scenariul de unul singur. Arta visurilor nu este un blockbuster, nu este făcut pentru a câștiga bani, ci este doar o poveste spusă cu onestitate și plină de imaginație marca Michel Gondry.

Actori: Patrick Fugit, Shannyn Sossamon, Shea Whigham, Tom Waits Goran Dukic is the man! Goran Dukic este de pe-aici, de-aproape. Mai precis, din Croația.... Și dă o lecție bună majorității regizorilor din România... (deși, nu acesta este scopul său!) În Wristcutters nu vei întâlni nimic care să-ți aducă aminte despre trecutul violent prin care a trecut țara sa. Ci vei descoperi viziunea unui om optimist despre viața de dincolo de moarte. O idee pe baza căreia Goran Dukic a creat o poveste, pe care a pus-o pe hârtie. Şi nu s-a oprit aici. I-a dat viaţă, transformând-o într-un film ciudat, o comedie aproape neagră, în care toate personajele sunt într-un univers destinat celor îndeajuns de nemulţumiţi de viaţa lor, încât aleg să se sinucidă.

Actori: Presley Chweneyagae, Terry Pheto, Mothusi Magano, Kenneth Nkosi, Zenzo Nggobe, Zola A câștigat 13 premii pe la diferite festivaluri din întreaga lume, printre care și premiul Oscar (2006), pentru cel mai bun film străin. La toate aceste succese, s-au mai adăugat alte 12 nominalizări. Pe scurt, Tsotsi apare cu o carte de vizită mai mult decât impresionantă. În plus, a fost comparat cu excelentul Cidade de Deus, al lui Meirelles. De ce alte recomandări mai ai nevoie pentru a nu-l rata?

Actori: Anca Florea, Constantin Florescu Din câte citisem despre filmul lui Gheorghe Preda, Îngerul necesar părea diferit de tot ceea ce crease cinematografia românească până în acel moment. Și, într-adevăr, este… diferit. Nu vei vedea blocurile perioadei sinistre de dinainte de 1989. Nu vei auzi înjurăturile obișnuite din orice film autohton. Și nu vei fi nici martorul unor scene gratuite de sex, menite să atragă publicul. Iar, dacă m-ai fi întrebat, după primele 30 de minute, cum mi se pare, ți-aș fi răspuns că este un film bun. Nu unul extraordinar, nu unul nemaiîntâlnit, dar un film bun, onest, iar Gheorghe Preda un regizor de viitor.