filme tari

Actori: Javier Bardem, Belen Rueda, Lola Duenas, Mabel Rivera, Celso Bugallo, Clara Segura, Joan Dalmau

Javier Bardem se hotaraste sa moara. Nu singur, nu inspirat de Veronica lui Coelho, ci la indemnul lui Alejandro Amenabar (“Abre Los Ojos“, “Vanilla Ski”, “The Others). Si pentru ca spaniolul actor a poposit cu drag la cotele gratiei mele, un tur de forta in lista lui de succese nu strica. “Mar adentro” spune o poveste cruda, o poveste reala despre viata si moarte, despre decizie si drepturi, iubire si atasament, familie si prieteni. Inchinat in fata multor premii printre care si mult ravnitul Oscar, pelicula nu se sfieste sa arate umanitatii si partea intunecata a paharului: moartea ca fapt decisiv si absolut normal. O figura buna face Belen Rueda (“El orfanato“), deci o grija-n minus pentru distributie. Si poate chiar si pentru poveste.

In sufletul pasiunii sta ascuns riscul si avantajul infratit cu dezavantajul. Astfel ca pe Ramon Sampedro (Javier Bardem), un impatimit al marii, fost marinar, cel ce vesnic traia pulsul apei il intalnim imobilizat din pricina tetraplegiei, hotarat sa-ncheie socotelile cu viata. Da, isi doreste cu orice pret euthanasia. Accidentul care l-a facut sa ajunga in starea actuala este unul absurd. Un salt executat gresit in bratele ibovnicei sale, marea. Desi inconjurat de familia fratelui sau mai mare, iubit si ingrijit peste masura, acesta nu-si va schimba crezul or’ dorinta nici la rugamintile celor dragi.

Odata ce intamplarea prinde contur si pe buzele altora, o avocata se va oferi sa-l ajute in instanta, neacceptand orice fel de plata. Julia (Belen Rueda), suferinda si ea de-o boala ciudata (CADASIL),  va sfarsi apropiata si incantata de sarcasmul viu al unui om tintuit la pat. Dar si Rosa, o tanara oarecare, va avea de furca cu indarjirea lui Ramon de a-si duce la bun sfarsit planul.

Filmul spaniol are un ceva. Un ceva ce atrage fara alte explicatii. Iar accentul lor pur, clar si concis, oarecum salbatic, nu poate face altceva decat sa te introduca in atmosfera ospitaliera a filmului de Spania. Cate filme bune nu ne-au dat? Ni l-au dat pe Javier Bardem. Firul povestii lui “Mar adentro” desi este unul evident, lamurit inca din primele crampeie de scena, reuseste sa fie incurcat in jocul fenomenal al unor actori simpli, de la “tara”, dar care prin simplitatea lor reusesc sa trezeasca sentimente deloc usor de digerat. Cum poti uita deranjatele priviri ale lui Javier la dojana unchiului sau? Sau felul stangaci de a fi al Rosei? Si-nca ceva ce-ar trebui discutat: optimismul omului bolnav. Cum poti, tu, om constient de boala ta, de statutul inferior proaspat dobandit (al activitatii) sa te-nconjori de sarcasm si sa poti incuraja la randul tau pe cei dragi tie? Se zice ca boala da forta. Forta psihica. Dar pana cand? Oricum, un film frumos, lin si precoce pentru unii.

Vizionati trailer: