Despre oameni si melci (2012)

5

Nu mă las prinsă uşor în vâltoarea cinematografiei româneşti şi trebuie să recunosc (cu puţină ruşine) că am o deschidere mai mare spre filmele străine. O fi din cauza vârstei, a preferinţelor sau a contextului mediatic negativ, în care filmele româneşti se bucura de o prea puţină apreciere. Din fericire, Despre oameni şi melci îşi propune o serioasă promovare şi este primit ca o binevenită gură de aer proaspăt în agitaţia filmelor americane, „explozive”, ce sufocă publicul autohton. Reticenta mea a fost spulberată încă de la prima apariţie a trailerului, care ne permite să tragem cu ochiul la ce ne aşteaptă: o comedie revigorantă şi plină de umor, având ca pilon de susţinere tipologia românului muncitor. Vizionarea de presă a filmului a avut loc în cadrul intim al cinematografului Elvira Popescu, fiind urmată de o discuţie deschisă alături de regizor, actorii principali şi echipa de producţie. Aceştia au răspuns cu drag întrebărilor privind acţiunea filmului, construcţia personajelor, dar şi în ceea ce priveşte decorul ales.

Dăm timpul înapoi cu 20 de ani şi ne oprim la Câmpulung Muscel, în nostalgicul 1992. An în care societatea românească încă se mai fundamenta, încerca să-şi găsească drumul şi un eveniment de anvengură o „dădea peste cap”: primul concert al lui Michael Jackson în România. Acest lucru fiind pus în contrast cu vieţile simple ale muncitorilor de la uzina de maşini Aro, aflată în faliment, urmând a fi cumpărată de francezi şi transformată în crescătorie de melci. În prim plan îl avem pe George (Andi Vasluianu) lider de sindicat, care nu se lasă păcălit de promisiunea „francejilor”, de a păstra 300 de muncitori din numărul pe care fabrica îi deţine şi vine cu o idee nebună de a strânge 150.000 de dolari pentru a cumpăra uzină de la francezi.

Ideea nebună e chiar nebună, vândutul spermei pentru a-şi păstra locul de muncă coincide cu disperarea românului (prezentă şi astăzi) de a-şi asigurat traiul zilnic, dar privind partea haioasă, este nuanţată şi inventivitatea care ne caracterizează în cele mai multe situaţii. Andi Vasluianu îl portretizează pe românul muncitor, dedicat familiei, uşor naiv, dar încrezător în forţele proprii, convins că poate obţine ceea ce îşi propune. El devine „vocea” care îndrumă grupul de muncitori spre acest plan şi voinţa sa este alimentată de dragostea pentru copilul său, căruia vrea să-i ofere tot ce-i mai bun. O altă latură de-a personajului este poate la fel de reprezentativă pentru tipologie, anume infidelitatea pasageră. Şi în acest duo este inclusă Manuela (Monica Bârlădeanu), secretară la fabrica, o tânără cu idealuri şi speranţe, ce contrastează cu portretul uşor primitiv al lui George şi grijile sale cotidiene. Manuela pare a fi un personaj uşor pierdut, nefericit, dar a cărui nesiguranţă este alungată de apariţia unui francez sensibil şi încântător in viaţa ei, iar relaţia lor o plasează în umbra pe cea avută cu George. Actorii principali sunt naturali şi nu întâmpină dificultăţi în a-şi aborda personajele (la care au şi contribuit, după cum ne-au spus aceştia :D), iar situaţiile create sunt de un umor molipsitor, mai ales când intervine constrângerea lingvistică, fiind realizat un trio delicios între română, franceză şi spaniolă. Şi în ceea ce priveşte decorul, atmosfera creată nu poate să nu trezească un sentiment de melancolie. Chiar dacă nu am trăit anii ’90 din perspectiva unui adult, nu pot uita nici eu carpetele cu răpirea din Serai, tapetele agăţate de pereţi, telefoanele vechi şi alte obiecte decorative pe care le-am avut în primii ani de viaţă. Lucrurile au evoluat, împrejurimile s-au schimbat, însă oamenii nu o vor face niciodată. Pe lângă umor şi o distribuţie excelentă, filmul mai obţine un plus cu o scenă de sex, care deschide acţiunea peliculei.

Vizionati trailer:

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ