Before Sunrise (1995)
Am văzut recent comedia romantică Leap Year, în care poţi să regăseşti absolut toate clişeele ce au fost folosite vreodată în filmele acestui gen. Dar, per total, nu e chiar atât de proastă dacă nu cauţi decât o oră jumate de relaxare.
Apoi, mi-am amintit de filmul lui Linklater – Before Sunrise. O comedie aşa cum probabil şi-a dorit şi Leap Year să fie. Şi n-a reuşit, nici pe departe. Un film romantic care a trasat noi limite în ceea ce priveşte senzualitatea şi delicateţea unei poveşti de dragoste. Julie Delpy e incredibilă. Ethan Hawke se potriveşte de minune în cadrul poveştii imaginate de către Richard Linklater şi Kim Krizan. Iar amândoi devin, sub îndrumarea regizorului, un cuplu special, chiar şi numai pentru o singură noapte.

Celine (Julie Delpy) şi Jesse (Ethan Hawke) se întâlnesc accidental într-un tren, în Austria. El este un tânăr american aflat în drum spre Viena, de unde urmează să ia avionul spre Statele Unite. Ea este o franţuzoaică, studentă la Sorbonna, care se află în drum spre Paris. Probabil vei fi surprins(ă) să o auzi vorbind atât de bine engleza. Scenariul se ocupă de acest lucru şi ne explică faptul că Celine a locuit, pentru o vreme, în SUA. Oricum, trebuie să spun că m-a cucerit cu accentul ei! Filmul lui Linklater nu urmăreşte nimic spectaculos. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, chiar nu se întâmplă nimic. Sunt doar doi tineri, puţin trecuţi de 20 de ani, care se întâlnesc accidental, vorbesc despre viaţă, despre foşti iubiţi/iubite, despre muzică, părinţi, reîncarnare sau despre motivele pentru care ar trebui să facă dragoste, fiecare venind cu propriile argumente pro şi contra. Cei doi discută despre aproape orice, într-un mod lejer şi amuzant. În tot acest timp, se plimbă pe străzile Vienei. Se întâlnesc cu o ghicitoare în palmă, cu doi actori amatori care-i invită la o piesă de teatru, cu un poet care le compune pe loc o poezie cu dedicaţie.
Sunt două scene care m-au impresionat şi mi-au rămas în minte: în prima, Celine şi Jesse încearcă să afle mai multe unul despre celălalt imaginând o conversaţie cu cel mai bun prieten (în cazul lui)/cea mai bună prietenă (în cazul ei).
În cea de-a doua scenă, cei doi intră într-o cabină pentru a asculta nişte discuri, înainte de a le cumpăra. Se privesc pe furiş, unul pe celălalt, însă, când privirile li se întâlnesc, încearcă să ascundă un lucru care pare atât de evident: faptul că există o atracţie deosebită între ei. E genul acela de momente care probabil ţi s-a întâmplat şi ţie, la un moment dat, când te-ai aflat într-un spaţiu închis, alături de o persoană pe care o plăceai, dar nu te încumetai să-i spui, încă.
Richard Linklater reuşeşte să prezinte o poveste delicată, de un romantism seducător, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în vreun film. Dacă aş face un top al celor mai romantice filme făcute vreodată, Before Sunrise s-ar număra, cu siguranţă, printre candidatele la prima poziţie. A câştigat Ursul de argint pentru regie, la Festivalul de film de la Berlin şi l-a confirmat pe Linklater drept un regizor complet, care, deşi se bazează pe un scenariu predominat de dialoguri, reuşeşte să-i ofere un farmec aparte filmului, în special prin intermediul gesturilor şi puţinelor momente de tăcere.
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
Şi eu intenţionez să urmăresc Before Sunset. Deşi am citit review-uri ai căror autori au fost dezamăgiţi de această continuare. Dar îmi vine greu să cred că voi putea fi dezamăgit de Linklater.
SPECIAL
Magia Melodiilor din Desene
Disney reprezinta o lume magica pentru majoritatea oamenilor. Poate inca mai simti acea bucurie cand iti aduci aminte de desene, poate inca mai revezi cate unul din cand in cand si poate inca te fascineaza lumea personajelor desenate acum multi ani. Se intampla uneori sa auzi din intamplare o melodie cunoscuta care sa-ti aduca aminte [...]
10 blockbustere in 2012
Dacă în anul 2011 a fost bătut recordul la categoria continuări cinematografice, respectiv numărul îngrijorător de 27, în 2012 sequel-urile și prequel-urile vor domina box office-ul, atât cel din România, cât și cel internațional. Multe dintre pelicule sunt așteptate cu sufletul la gură de către fani, dar vor fi întâmpinate cu scepticism de critici, pe [...]
Nominalizările Premiilor Oscar 2012
Nominalizările pentru cea de-a 84-a ediție a Premiilor Academiei au fost anunțate astăzi, iar unele dintre peliculele alese sunt surprinzătoare. Filmul „The Artist”, care aduce un omagiu epocii de aur a Hollywood-ului, este prezent în majoritatea categoriilor, pe când „Extremely Loud and Incredibly Close” a fost singura peliculă la care s-au auzit urale din sală. [...]
Top 10 filme cu revolte
În ultima vreme, din ce în ce mai multe țări sunt cuprinse de mișcări sociale, fie sub forma unor proteste (vezi Piața Universității) sau revoluții. Aceste evenimente au fascinat întotdeauna lumea cinematografică, oferind ocazia de a vedea emoțiile umane unitare și mentalitatea maselor, dar câte filme cu acest subiect sunt inspirate din viața reală și [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Contraband (2012)
- One for the Money (2012)
- Habemus Papam (2011)
- J. Edgar (2011)
- The Darkest Hour (2011)
- The Girl With The Dragon Tattoo (2011)
- La vida de los peces (2010)
- Carnage (2011)
- The Muppets (2011)
- Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011)
- Happy, Happy (2010)
- Happy Feet 2 (2011)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Izuluka a comentat la
[Teaser Trailer] Osombie - Izuluka a comentat la
Al Pacino va juca in Despicable Me 2 - Izuluka a comentat la
[Foto] Cele mai dorite actrite din lume - Izuluka a comentat la
This is 40, sequel la Knocked Up - George3I a comentat la
Mergi la film cu Hollywood Multiplex

Desi multa lume spune ca filmul e simplut pentru mine are un farmec deosebit. Mi-a placut extrem de mult actiunea in sine si ideea filmului, prestatia lui Julie & Ethan. De asemenea recomand si continuarea Before Sunset..chiar daca nu are aceeasi savoare.