filme tari

David Lynch se pricepe de minune în a-și face publicul să nu mai înțeleagă nimic. Pur și simplu, te așezi în fața ecranului, luminile se sting și te lași pradă imaginilor mișcătoare, te pierzi în povestea imaginată de scenarist și ți-e imposibil să-ți dezlipești ochii de la scenele realizate cu grijă de regizor. Lui Lynch, probabil că i-a plăcut foarte mult să facă puzzle-uri când era copil, iar acum transformă fiecare film al său într-un video-puzzle.

Despre “Mulholland Drive” se spune că ar fi fost realizat ca episod-pilot al unui serial care ar fi trebuit să fie difuzat la postul american de televiziune ABC. Însă mi-e greu să-mi imaginez o continuare la acest film. Iar, dacă s-ar face așa ceva, cel mai probabil ar fi o dezamăgire. Pentru că tot ce se putea spune și arăta despre povestea celor două femei s-a spus și s-a arătat în cele 147 de minute. Finalul, însă, te ia prin surprindere și, totuși, pare foarte natural.
Să-ți povestesc despre ce este vorba în “Mulholland Drive”?
Despre accidente, actorie, cinema, sex, falsitate, amnezie, amenințări, din nou sex, audiții, investigații, trădări, dragoste, căsnicie, Hollywood, jocuri de culise, vise, speranțe, chelnerițe, nume, crime, sinucidere și, în cele din urmă, despre trezirea la realitate. Pe scurt, în Mulholland Drive este vorba despre Lynch – un regizor care admiră Hollywood-ul, dar preferă să stea departe de sistemul marilor studiouri.

În momentul în care am văzut-o pe Rita (Laura Elena Harring) pe bancheta din spate a unei mașini, mi-am spus: un film cu o tipă așa de ”bună” merită toată atenția mea! Apoi, am văzut-o pe Betty (Naomi Watts), o blondă naivă și foarte optimistă, aflată în căutarea succesului la Hollywood. A mai apărut și Justin Theroux, în rolul unui regizor amenințat să accepte o anumită actriță în filmul său. Despre același regizor am aflat mai târziu că nu are o soție prea fidelă și se trezește alungat din propria casă. Am mai văzut la lucru și un ucigaș plătit, care prin stângăcia de care dădea dovadă părea la prima sa crimă. Iar, spre final, mi-am dat seama că pot uita tot ceea ce am văzut, pentru că, așa cum spune obsedant un personaj: ”no hay banda”, totul este pe bandă, totul este înregistrat și nimic nu a fost real. Totul este o iluzie.

Ei bine, Lynch e un tip periculos. La el, două femei care fac sex pare ceva normal, fără nicio urmă de pornografie. Dacă von Trier capturează femeile în filmele sale, pedepsindu-le după bunul plac, Lynch le trimite în paradis, le oferă plăcerea pură, iar din acel univers e greu să mai evadeze și nici nu cred că și-ar dori. Poate și de aceea, la el totul pare ușor claustrofobic și confuz.
Poate că Betty este Diane, iar Rita este Camilla. Sau poate că nu. Acestea sunt detalii mai puțin importante. Pentru că atunci când îi permiți lui Lynch să te găzduiască ar trebui să știi că nu te mai afli în siguranță, nu mai ai control deplin asupra ta sau asupra numelui tău, totul devine un vis, o fantezie din care nu mai poți ieși. Și, totuși, mai există o speranță: cutia albastră.