Into the Abyss (2011)

0

E greu să nu apreciezi cariera lui Werner Herzog. Inițial una dintre cele mai aparte voci ale Noului Cinema German în anii ’70, a devenit în noul mileniu unul dintre cei mai prolifici documentariști și unul dintre puținii auteuri adevărați de la Hollywood. Cel mai recent film al său, ”Into the Abyss”, sondează problema pedepsei cu moartea, luând ca studiu de caz o triplă omucidere din 2000 în statul Texas, comisă din prostie, lăcomie și lipsită de sens. Herzog le ia interviuri celor doi condamnați (unul la închisoare pe viață, celălalt urmând să fie executat peste 8 zile), dar și rudelor victimelor, precum și unor persoane care sunt în contact cu sistemul: preotul închisorii, un fost căpitan al unei Death House, locotenentul care a anchetat crima etc.

Ceea ce frapează în acest documentar este, pe de o parte, umorul care pare să nu se potrivescă cu situația,  pe de altă parte angajamentul lui Herzog de a trata cu seriozitate subiectul, tocmai el, ale cărui invenții în propriile documentare sunt legendare. Sunt câteva momente cu adevărat absurde, care trebuie descoperite de spectator. Ajunge să spun doar că, punând întrebări despre veverițe și trafic de spermă, Herzog reușește să atingă punctele sensibile ale personajelor sale și astfel, precum spune el, să îi facă să își deschidă sufletul. Nu avem de-a face cu un film angajat politic sau cu o cronică a vieților celor implicați. Din contră, este un film despre viață cu V mare, despre ceea ce este uman în toate aceste personaje și despre ceea ce epilogul filmului numește the urgency of life, un termen prin care Herzog definește tema filmului (mai are obiceiul de a găsi astfel de sintagme – de exemplu, ”Bad Lieutenant” este despre the bliss of evil).

Pentru mine, ”Into the Abyss” este cel mai bun film al lui Herzog de după ”Grizzly Man” și unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut. Spre deosebire de celelalte documentare recente ale sale, nu îl vedem pe Herzog în acest film, poate doar în reflexia geamurilor de după care îi vorbesc condamnații. Îi auzim vocea, dar fără să ne ofere un comentariu, precum o făcea adesea până acum. De asemenea, mult mai mult timp este alocat interviurilor propriu-zise, insistându-se asupra expresiilor de pe fețele celor intervievați, camera încercând chiar să anihileze eventualele obstacole (cum ar fi geamurile de protecție). Scoțându-se din propriul film și lăsând imaginile să vorbească în locul său, Herzog pătrunde dincolo de suprafața poveștii, în acest abis pe care îl explorează de aproape 50 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.