In a Better World (2010)

1

Filmul regizoarei Susanne Bier a avut un succes mai mare peste Ocean decât în Europa. Spun asta pentru că a primit atât un Glob de Aur, cât și Oscarul pentru film străin, în timp ce pe continentul nostru recunoașterea a venit mai degrabă din țara natală și de la festivaluri de plan secund decât de la cele de primă mână. Totuși, încă o dată, câștigătorul Oscarului pentru un film care nu este în limba engleză a reprezentat o adevărată revelație pentru mine, cum au fost la rândul lor și The Lives of Others și El secreto de sus ojos, ca să dau doar două exemple din trecutul apropiat. In a Better World a meritat fără îndoială statueta Academiei Americane și astfel a beneficiat de o expunere mai mare decât ar fi avut doar cu o simplă nominalizare sau fără.

in a better world 1 460x302 In a Better World (2010)

Christian, un băiat de vreo 10 ani, este nevoit să se mute din Londra în Danemarca după decesul mamei sale. El se împrietenește cu un Elias, un băiat de vârsta lui, care este zilnic agresat de colegii mai mari.   Christian intră și el în colimatorul acestora doar pentru că i-a ținut partea lui Elias, dar nu are de gând să îndure prea mult agresiunile și vrea să-și facă singur dreptate. Christian nu este adeptul dictonului biblic de a întoarce și celălalt obraz și crede că cel mai bun mod de a răspunde cuiva care te-a jignit este de a te răzbuna. Cât mai crunt dacă este posibil. În paralel cu aventurile celor doi băieți urmărim și problemele cu care se confruntă tatăl lui Elias, în calitate de medic într-o tabără de refugiați din Africa. Deși aparent nu pare să fie vreo legătură între cele două lumi, totuși, ele sunt mai unite decât credeți.

in a better world 2 460x306 In a Better World (2010)

Am perceput In a Better World ca un studiu despre violență (fără ca filmul să fie neapărat foarte violent). Violența este prezentă în diverse straturi, începând cu cea din curtea școlii, aflată la un nivel destul de comun (cine nu s-a bătut măcar o dată când era elev ?) și ajungând până la cea aproape programată, din Africa. Violența este pretutindeni în jurul nostru și câteodată depinde și de tine dacă un conflict escaladează și se poate ajunge la lucruri mult mai grave plecând de la un lucru banal, de exemplu, de la o șicană în trafic între doi șoferi. Dacă aceasta este tema principală, filmul mai spune și o poveste despre o prietenie frumoasă, dar și periculoasă. Filmat și jucat impecabil.  De la sfârșitul lunii noiembrie In a Better World poate fi urmărit și în cinematografele noastre.

Vizionați trailer:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.