filme tari

Cu siguranţă mulţi dintre voi cunosc filmele din seria “Bring it on”. Ştiam că printre adolescenţi filmul este\era foarte popular. Cel puţin primele trei părţi (“Bring It On”, “Bring It On Again”, “Bring It On: All or Nothing”) au fost destul de comentate şi urmărite. Sunt de părere că mai bine s-ar fi oprit în 2006. “Bring It On: In It to Win It” (2007) şi “Bring It On: Fight to the Finish” (2009) sunt filme care nu îşi au rostul. De dragul cui mai faci un film dacă e sortit, încă de la început, eşecului? Nici măcar “Scary Movie” sau “American Pie” nu au avut atâtea sequel-uri. Nu că ar fi fost producţii extraordinare, dar când nu s-a mai putut, oamenii au înţeles şi nu s-au lăcomit. Ca să vezi această peliculă trebuie să ai cel puţin o caracteristică din cele ce urmează: îţi place enorm toată seria, eşti convins că, pe lângă o artistă talentată, Christina Milian este şi o bună actriţă, mănânci pe pâine orice tip de film cu şi despre dans, nu ai nimic împotriva clişeelor des întâlnite în producţiile cinematografice şi, nu în ultimul rând, nu te deranjează să vezi un film slab.

Cu toate că, mi se pare irelevant să vă mai povestesc ceva despre ce se petrece în film, nu am încotro şi îmi fac datoria.

Lina (Christina Milian) este lidera unei trupe de majorete din liceul East LA. Visul ei şi al echipei este câştigarea campionatului de majorete “All Stars”. Însă trupa se destramă atunci când Lina se mută în Malibu împreună cu mama sa şi noul soţ al acesteia. În noul liceu îşi face repede “duşmani” pe cei din trupa adversă, “The Jaguars” şi, cum nu se putea altfel, se îndrăgosteşte de fratele scorpiei. Scorpia fiind lidera Jaguarilor, ca să mă înţelegeţi. Intră uşor în trupa de majorete a liceului din Malibu, devenind la puţin timp conducătoarea acesteia, şi, într-un mod eroic, decide să concureze împotriva Jaguarilor în campionat. Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea-aşa. Pam-pam!

Ţin minte că la faza de la început, când am văzut cum dansează trupa aia de băieţi, m-am gândit să opresc instantaneu filmul. Pe parcurs, scenele în care se dansează au devenit acceptabile. Nu mi-au plăcut încercările Christinei de a imita accentul spaniol iar unele replici şi gesturi mi s-au părut de-a dreptul penibile. În mare lipsă de inspiraţie s-a aflat scenaristul la vremea aceea. În schimb, ritmurile cubanze, mexicane sau de care or fi, mi-au plăcut. Puştoaicele de 14-15 ani o să fie încântate de filmul acesta şi de tipul din rolul principal

Vizionati trailer: