Animals United (2010)

3

Animatia, nu pot spune ca se afla printre genurile mele preferate si in mare parte asta se datoreaza faptului ca pot numara pe degete filmele de animatie cu adevarat reusite. De aceea, nu este de mirare ca nici cea de fata nu m-a fermecat.

Socrtes e Billy in ANIMALS UNITED 460x192 Animals United (2010)

Cu toate astea, o gasesc potrivita pentru copii, avand chiar un rol educativ intr-o anumita masura. Mi-ar fi placut mai multa originalitate si mai putina combinatie dintre Ice Age si Madagascar (cu rezultat nesatisfacator). De ce este oarecum educativ? Principalul motiv este ca prezinta omul care, pe parcursul a sute de ani a reusit sa distruga mediul inconjurator, si, implicit planeta. Evident, totul este prezentat din perspectiva necuvantatoarelor (aici extrem de vorbarete!), care se unesc pentru eliberarea apei de sub dominatia omului – afacerist bogatan – ce o tine doar pentru el cu ajutorul unui baraj (apa reprezentant o importanta resursa energetica). In centru avem o hiena, un leu, 2 testoase, un cangur si un cocos galic, ce vor trece prin tot felul de peripetii si vor patrunde in lumea si obiceiurile ciudate ale oamenilor.

animals united 753747412 460x296 Animals United (2010)

Cele mai amuzante si carismatice momente i-au apartinut Cocosului  Charles – scena in care pune la respect leopardul e cea mai amuzanta din film – . Va recomand sa-l vedeti la cinema daca se intampla sa va aflati in compania celor mici, altfel, il puteti vedea o data acasa… intr-o dupa masa.

Vizionati trailer:

3 COMENTARII

  1. Educativ,captivant si as pute spune cu replici foarte bune.Testoasele sunt memorabile.Un “MUST SEE” pt copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.