Recunoaste, si tu esti dependent de ceva, la fel ca toata lumea. Nu vreau sa zic ca esti un drogat, nu ma intelege gresit. Ma refer aici la dependenta de o jucarie draga tie pe cand erai mic, dependenta de prajituri sau dulciuri, dependenta de parinti sau alte persoane, si asa mai departe. Ai prins ideea, e un lucru complet normal sa ai ceva de care sa te agati. Uneori e in regula, alteori nu, dar asta depinde de felul in care face fata fiecare.
Cam despre asta e vorba si in Thumbsucker, despre dependente de tot felul. Personajul vizat in titlu este Justin (Lou Pucci), un adolescent tipic. Este timid, cam speriat, da rateuri cand vine vorba de fete si tot asa. Parca nimic nu pare sa mearga asa cum ar trebui (nu am simtit cu totii asta?), iar pe deasupra, inca nu s-a lepadat de obiceiul de a-si suge degetul mare, fapt care pare sa inrautateasca si mai mult situatia. In film apar si parintii tipici care sa se asorteze cu adolescentul descris mai sus: tatal dur, autoritar, fost sportiv care ar vrea ca fiul sa-i calce pe urme, si mama mult prea iubitoare si indulgenta. Justin mai are si un dentist interesant, desemnat sa-l scape de toate problemele dentale cauzate de mania sa de a suge degetul. Keanu Reeves joaca rolul acestuia, dar el nu este un dentist obisnuit, ci unul hipiot care se folosea si de hipnoza din cand in cand. In cele din urma, Justin realizeaza ca problemele sale nu pot fi rezolvate pe aceasta cale. Cand nici rezultatele sale scolare, mai ales cele de la cursul de dezbateri nu sunt pe masura asteptarilor, tanarul trece la tratament medicamentos. Acesta pare sa mearga cu adevarat. Lucrurile se imbunatatesc considerabil pentru Justin, dar evident ca asta nu putea tine la nesfarsit. Thumbsucker mai vorbeste si de alte tipuri de dependente: droguri, munca, succes, recunoastere.
Finalul este unul pozitiv, menit sa demonstreze ca orice obstacol poate fi depasit prin fortele proprii si ca orice dependenta poate fi vindecata. Thumbsucker este, in esenta, un film indie, care creazaa o anumita stare. Soundtrackul foarte bun contribuie la aceast lucru. As zice ca iese din tiparul productiilor obisnuite cu adolescenti tocmai datorita atmosferei speciale. E genul ala de film la care te uiti singur, cu lumina stinsa, care te pune pe ganduri.
