The Iron Lady (2011)

7

Am așteptat cu mult interes acest film având în vedere că producțiile recente care au avut în prim-plan diverse personalități sau evenimente importante din istoria Marii Britanii au fost reușite și mă gândesc numai la The Queen și The King Speech. Subiectul era unul ofertant, un film legat de viața lui Margaret Thatcher, una din figurile importante ale politicii mondiale în anii 80, fost prim-ministru britanic, dar realizarea nu a fost pe măsură. Deși producătorii au ales poate cea mai bună actriță care putea să prezinte o Margaret Thatcher credibilă, mă refer la Meryl Streep, o garanție a calității și chiar a succesului, filmul nu este o reușită și principala problemă o reprezintă unghiul de abordare. The Iron Lady încearcă să prezinte prea multe fapte ca să contureze personalitatea premierului britanic, dar nu intră în profunzime cu niciunul, acestea sunt prea schematice, incomplet dezvoltate și rămâi cu o senzație de lucru neterminat.

the iron lady 1 460x305 The Iron Lady (2011)

Filmul începe cu Margaret Thatcher la vârsta de 86 de ani, o femeie fragilă, cu probleme de sănătate și cu o existență monotonă. Destul de repede vei înțelege că așa va decurge cea mai mare parte a filmului, cu o Margaret Thatcher dezorientată, cu goluri de memorie, care are prea puține persoane apropiate. Această monotomie este spartă de amintirile fostului premier britanic din tinerețe și din perioada de glorie. Sunt bifate evenimente importante din perioada adolescenței, primul contact cu o lume politică dominată de bărbați în care femeile nu erau neapărat văzute cu ochi buni, ascensiunea sa până la postul de prim-ministru, problemele cu care se va confrunta, modul în care va rezolva crizele, printre care și cea legată de Insulele Falkland și, bineînțeles, declinul. Dar toate acestea, plus câteva chestiuni de familie, sunt doar bifate. Înțelegem din această înșiruire de ce a fost supranumită Doamna de fier, vedem ambiția ei ieșită din comun și tenacitatea cu care se luptă chiar și pentru o idee, dar mi s-a părut mult prea puțin.

the iron lady 2 The Iron Lady (2011)

Meryl Streep face din nou un rol important. Mi-a plăcut mai mult doar în secvențele când o înfățișează pe Margaret Thatcher în perioada de glorie, nu și la bătrânțe atunci când și machiajul are un rol important. Singurul actor care mai sare în ochi din acest film este Jim Broadbent (Another Year), în rolul soțului lui Thatcher, iar ceilalți nu prea au timp să se remarce. Regia este semnată de Phyllida Lloyd, care se mai poate lăuda doar cu Mamma Mia !, iar scenariul îi aparține lui Abi Morgan, specializată mai mult în producții de televiziune. Filmul nu a fost foarte bine primit în Marea Britanie, mulți critici și chiar apropiați ai fostului premier considerând că The Iron Lady aduce o ofensă lui Margaret Thatcher. Nu cred că asta a fost intenția, dar anumite pasaje pot da dreptate detractorilor producției.

Vizionați trailer:

7 COMENTARII

  1. Daca nu ma insel este actrita cu cele mai multe nominalizari la Oscar, si cred ca merita pe deplin sa primeasca din nou statueta pentru acest rol remarcabil, mai ales ca au trecut aproape 20 de ani de la ultimul Oscar primit, iar de atunci a reusit sa fie nominalizata de 13 ori !!

  2. Meryl nu va primi Oscarul pentru acest rol, Viola Davis va castiga. Dupa mine nu ar fi meritat niciuna, as fi dat premiul pentru Tilda Swinton – We need to talk about Kevin – fiind cea mai buna interpretare feminina a anului 2011.

  3. […] au precedat izbucnirea conflictului armat din Insulele Falkland în anul 1982. Cinefilul – FilmeTari The Iron Lady încearcă să prezinte prea multe fapte ca să contureze personalitatea premierului […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.