Snowden (2016)

0

Doar cine a trăiat pe o insulă pustie nu a auzit de Edward Snowden, fostul angajat al NSA, care a dezvăluit faptul că oamenii sunt interceptați ilegal de autoritățile americane. A mai existat și un documentar pe această temă – Citizenfour – așa că povestea celui socotit cel mai mare trădător al Americii din perioada modernă este ultracunoscută. Poate mulți vor spune că știu despre ce e vorba și nu vor să piardă două ore ca să-și verifice cunoștințele. Atunci cu ce vine nou Oliver Stone în această producție ? El pune în context gestul lui Snowden ca să înțelegem mai bine ce l-a împins să producă acele dezvăluiri care au șocat întreaga planetă.

snowden 2 460x306 Snowden (2016)

Mai întâi, Edward Snowden a fost un patriot. A vrut să-și slujească țară, a intrat în Armată, scopul său fiind de a ajunge în Forțele Speciale, când o accidentare la picior îl face să-și reevalueze opțiunile. Este racolat de CIA, fiind unul dintre cei mai buni oameni pe partea de IT. După câțiva ani trece la NSA și posibilitățile sale de avansare sunt uriașe. Este foarte bine văzut, abilitățile sale informatice sunt recunoscute de toată lumea. Dar nu prea se împacă cu ce se întâmplă în spatele aparențelor, că fiecare om conectat la internet sau cu un telefon performant este urmărit, monitorizat și de cele mai multe ori aceste date sunt folosite în scopuri oculte. Și ia o decizie radicală, să dea în vileag toată încrengătura, cu ajutorul câtorva jurnaliști curajoși.

snowden 1 460x367 Snowden (2016)

Foarte bine intră în personaj Joseph Gordon-Levitt, un actor din ce în ce mai bine cotat. Printre cei care îi dau replica se află Shailene Woodley în rolul prietenei sale (apropo, foarte frumoasă povestea lor de dragoste) , Melissa Leo și Tom Wilkinson. M-am bucurat să-l văd, fie și pentru două, trei scene, într-un film important, pe Nicolas Cage, actorul care își risipește talentul în producții de categoria B sau mai jos. Iar la final apare pentru câteva minute și adevăratul Snowden, omul care trăiește de vreo trei ani în Rusia.
Există o referință și la țara noastră în acest film România e dată ca exemplu pentru că are talentul de a-și omorî președinții, mă rog.
Snowden este unul dintre cele mai bune filme ale lui Oliver Stone din ultimii ani, un thriller politic pe care îl vei urmări cu sufletul la gură deși cunoști subiectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.