Primul film al lui Dan Chişu – WebSiteStory

2

Ah, filmele româneşti. Nu poţi cu ele, dar nici fără ele. Se pare că o altă personalitate din industria cinematografică românească e pe cale să îşi facă debutul regizoral cu primul lungmetraj din carieră. Este vorba de actorul Dan Chişu, cunoscut ca fiind creatorul Festivalului de Film DaKINO precum şi cel care ne-a adus Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Filmul său, “WebSiteStory“, poate fi urmărit în cinematografe începând cu data de 14 mai. Intitulată iniţial “Pac!Eşti mort“, producţia a fost realizată în Bucureşti pe durata a 12 zile, cu un buget de circa 120.000 euro.

WebSiteStory” spune povestea a două adolescente, Laura şi Mira, care petrec o noapte într-un club. Laura se îmbată şi fumează primul joint din viaţa ei. Dimineaţă nu-şi mai aduce aminte de nimic şi află că prietena ei a murit. Şocată, vrea să afle adevărul şi descoperă pe YouTube toate postările Mirei. Dorinţa de răzbunare va pune stăpânire pe Laura şi astfel, va începe aventura ei. Povestea adolescentei se întoarce, în final, pe net, acolo unde a şi început.

websitestory Primul film al lui Dan Chişu WebSiteStory

“WebSiteStory este un experiment, un proiect pornit de la ideea că un film despre tineri şi problemele lor poate avea acurateţe numai dacă laşi aceşti tineri să se exprime. Am adunat câţiva oameni încântaţi de această provocare şi le-am dat libertatea să-şi creeze personajele, să şi le definească” a declarat, regizorul filmului, Dan Chişu.

Din distribuţie fac parte actorii Crina Semciuc, Diana Gurscă, Alexandru Oreste Scarlat Teodorescu, Şerban Ionescu, Florin Piersic Jr., Dragoş Bucur.

Vizionaţi trailer:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.