Nocturnal Animals (2016)

0

“We all eventually turn into our mothers”. Probabil replica cu care vei pleca din acest film (deși mai sunt și altele care îți vor atrage atenția). Anne Sutton, interpretată de o Laura Linney aproape de nerecunoscut îi spune acest lucru fiicei sale Susan, jucată de Amy Adams, în urma unei discuții cu scântei despre viitorul celei din urmă.
Susan, proprietara unei galerii de artă, este căsătorită cu un bărbat chipeș și elegant, interpretat de Armie Hammer (expresiv ca un manechin în vitrină). Relația lor nu trece prin cele mai bune momente, dar Susan nu poate judeca cu mintea limpede anumite aspecte deoarece este chinuită de insomnii. Într-o zi primește un manuscris semnat de primul ei soț, Edward (Jake Gyllenhaal), iar într-un din seri începe să-l citească. Este captivată de roman încă de la primele rânduri, unul care prezintă povestea unei familii care are un conflict cu trei bărbați dubioși pe un drum din Texas. La un moment dat, mama și fiica sunt răpite, iar bărbatul încearcă să le dea de urmă.

nocturnal animals 1 460x306 Nocturnal Animals (2016)

Filmul nu este foarte ușor de urmărit, povestea fiind spusă pe trei fire narative care se completează foarte bine. Avem în primul rând situația lui Susan din viața reală, al doilea fir narativ prezintă chiar subiectul romanului, iar ultimul este dat de povestea de iubire dintre Susan și Edward, cum a început, cum s-a terminat. Și mai este dificil de urmărit dintr-un aspect: ce se întâmplă în romanul lui Edward nu este foarte confortabil, sunt lucruri apăsătoare, foarte tensionate. Avem practic mai multe filme într-unul singur: unul polițist și o dramă romantică, care funcționează foarte bine și separat, dar de-abia unite le putem înțelege toate sensurile și resorturile.
Pentru mine Nocturnal Animals a fost o surpriză plăcută, un film care chiar știe să te țină cu sufletul la gură (deși povestea din romanul lui Edward parcă nu este cea mai originală, am mai întâlnit-o în multe alte producții). Un punct forte al filmului îl reprezintă interpretările: Amy Adams este răvășitoare, un munte de emoții, care te aștepți să clacheze la un moment dat, Jake Gyllenhaal dozează excelent două personaje, el fiind atât Edward, dar și bărbatul din roman care își caută familia. O surpriză vine și de la Michael Shannon, un actor cu potențial extraordinar, pe care îl știți poate din Boardwalk Empire, dar și din multe producții independente. Filmul este realizat de creatorul de modă Tom Ford, aflat la cel de-al doilea lungmetraj, după A Single Man.

nocturnal animals 2 460x259 Nocturnal Animals (2016)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.