Incepe nebunia “New Moon” by Twilight

1

Nebunie mare, ieri, la Comic-Con, în rândul fanilor seriei “Twilight”. Robert Pattinson, Kristen Stewart, Taylor Lautner, dar şi regizorul Chris Weitz au fost prezenţi la San Diego, unde s-au întâlnit cu fanii şi au ţinut o conferinţă de presă, răspunzând la toate întrebările celor prezenţi. Mai jos aveţi un video cu primii trei, în timpul conferinţei de presă. De asemenea, au fost prezentate două clipuri noi din “New Moon” şi aşa cum era de aşteptat, reacţiile au fost dintre cele mai entuziaste, mai ales din partea publicului feminim 😀

Primul clip este cu Bella (Kristen Stewart) şi Jacob (Taylor Lautner) într-o ipostază ceva mai … apropiată, iar cel de-al doilea o arată pe Bella într-un Porsche galben, împreună cu Alice, încercând să ajungă la timp pentru a evita ca Edward să dezvăluie lumii întregi că este vampir, expunându-se la soare. Acest lucru i-ar fi obligat pe cei din clanul Volturi să îl omoare. Clipurile le puteţi urmări, de asemenea, mai jos. Să vă mai spun ce se întâmplă în “New Moon”? Nu cred că mai este nevoie pentru că sigur aţi aflat deja, dacă nu din cărţi, de pe internet.

P.S. Vă imaginaţi ce o să fie în cinematografele din România, şi nu numai, pe 20 noiembrie?

Ca o scurtă recapitulare: aici aveţi trailerul oficial “New Moon” şi aici posterul plus un videoclip cu Robert Pattinson la Cannes. Enjoy!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.