“Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018)

0

“Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este propunerea României pentru premiile Oscar de anul viitor. Mă așteptam așadar să văd cea mai bună producție autohtonă a ultimului an sau una dintre cele mai bune, nu ? Nu. Totuși, erau premise pentru a fi un film reușit. Adică, Radu Jude are o filmografie de succes. Dacă amintesc doar Lampa cu căciulă – o bijuterie de scurtmetraj, Alexandra, alt scurtmetraj senzațional, Cea mai fericită fată din lume, Toată lumea din familia noastră sau Aferim e suficient să ne facem o idee despre calitatea și forța producțiilor sale. Nu erau semne că “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” s-ar situa calitativ sub precedentele filme. Și totuși….

Filmul aduce în prim-plan un moment nu foarte cunoscut din istoria noastră poate și pentru că, așa cum se spune unul dintre personaje, ne-a plăcut când eram victime, dar nu și atunci când eram călăi. Este vorba de uciderea populației evreiești din Odessa de către armata română în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Mariana (Ioana Iacob) este regizor de teatru și vrea să monteze un spectacol de stradă în București care să aibă acest subiect. Nu e chiar foarte ușor, are de luptat cu prejudecățile oamenilor, cu reprezentantul primăriei, instituția care a finanțat acest proiect, care dorește să mai scoată unele scene din spectacol ca să nu impresioneze negativ spectatorii. Totuși, Mariana nu vrea să facă nicio concesie și se bate cu toate forțele ca totul să iasă așa cum își propusese.

Ce nu a mers totuși ? Pe lângă o lungime a filmului care nu se justifică (are două ore și douăzeci de minute) sunt multe scene teribil de plictistioare. Cred că regizorul a vrut neapărat să șocheze cu acest film altfel nu îmi explic de ce apar într-un film două fotografii din timpul masacrului respectiv care rămâne pe ecran câte un minut, două minute, o eternitate în cinematografie .(Nu contează cu ce erau pozele, dar nu le poți lăsa atâta vreme pe ecran, nici măcar într-un film documentar nu erau prezentate așa). Pe lânga asta mai sunt două scene în care eroina principală citește dintr-o carte. Camera este fixă și ne-o arată pe Mariana cum lecturează. Aici scenele au durata mai mare decât o au avut-o cele cu fotografiile încât te întrebi dacă nu cumva o să ne citească toată cartea, e un fel de videobook, dacă vreți. La a doua citire, personajul care mai era în cameră cu ea adoarme, nu-l condamn.

În plus mai avem niște scene de nuditate gratuite. Scena când Mariana stă în pat cu iubitul ei, interpretat de Șerban Pavlu, nu prea se potrivește cu restul producției. Cum de altfel nu se potrivesc nici scenele cu iubitul ei, sunt din alt film. Apoi, Mariana dă un citat din Goebbles în original, iar în scena următoare ne spune bancul cu Zimnicea (Dacă nu îl știți oricum nu vi-l spun). Nu merge. Adică din registrul serios, grav pe alocuri se trece mult prea ușor și forțat la înjurături, grosolane uneori. Ce mi-a plăcut totuși ? Mi-au plăcut scenele în care Mariana dezbate cu Movilă, funcționarul din primărie, interpretat de regizorul de teatru Alexandru Dabija. Sunt scene vii, e un ping-pong intelectual, presărat cu citate dintr-o bibliografie la înalt nivel, în care fiecare își argumentează cu patos punctul de vedere. De altfel singurul actor care iese în evidență în această producție este tocmai Alexandru Dabija. Cred că putea ieși un film mult mai bun din această producție, care are meritul de a încerca să scoată la iveală o partea întunecată a istoriei noastre.

Vizionați trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.