E pericoloso sporgersi (1993)
Este primul film al lui Nae Caranfil. Apare într-o perioadă de mari frâmântări cinematografice, în care cei mai mulţi dintre regizorii consacraţi se scutură de jugul cenzurii de partid şi de stat şi fac ce nu au putut face înainte de 1989. Efectul este contrar aşteptărilor: în loc să avem producţii de calitate, totul cade în derizoriu, îşi fac loc tuşele groase, înjurături peste înjurături, nuditate mai mult sau mai puţin forţată care treptat, treptat vor îndepărta spectatorul de filmele româneşti pentru o lungă perioadă de timp. Apărut într-un asemenea context, E pericoloso sporgersi a trecut aproape neobservat, cel puţin în ţară. Poate că ar fi rămas multă vreme aşa dacă realizatorul său, Nae Caranfil, nu ar fi „recidivat”: Asfalt Tango, Filantropica, Restul e tăcere. Din aceste motive, unii s-au întors la „origini” şi au vrut să vadă cum arată debutul său. Şi au avut o surpriză: E pericoloso sporgersi arată bine de tot. Arată atât de bine că dacă ar fi fost lansat în anii 2000 probabil ar fi fost premiat la Cannes.
Secvenţă din film
Acţiunea are loc în ultimii ani ai comunismului în România. Filmul este format din trei poveşti care se întretaie: Eleva, Actorul şi Soldatul (orice asemănare cu Short Cuts şi Pulp Fiction este întâmplătoare, producţia lui Altman fiind lansată în 1993, iar cea a lui Tarantino un an mai târziu). Cristina este o elevă din oraş de provincie, aflată în ultimul an de liceu, care şi-ar dori să devină actriţă. Ea are o relaţie cu un militar în termen, care o mai ajută cu temele la matematică, sperând, în zadar, la mai mult de un sărut din partea adolescentei. Deşi are principii solide de viaţă: „fac dragoste doar când sunt logodită”, fata cedează din prima unui actor „care trece prin viaţă deschiat la şliţ” (vorba unui personaj), aflat în turneu în oraşul fetei.
Dino, actorul respectiv, nu mai simte nici o plăcere urcând pe scenă, s-a săturat de rolurile mici, vrea să fie respectat pentru ceea ce face, dar ştie că în ţară nu va fi tratat vreodată corect. Îşi face treaba doar pentru bani, iar restul timpului şi-l petrece cu băutură şi femei. Mai este recunoscut şi pentru micile farse pe care le mai face colegilor de teatru, dar toate acestea se vor întoarce împotriva lui.
Horaţiu este genul de militar în termen pentru care armata este o corvoadă. Timid, neîndemânatic, bătaia de joc a unităţii, el este omul nepotrivit la locul şi mai nepotrivit. Respectul său în rândul colegilor săi creşte atunci când aceştia află de legătura lui cu Cristina, dar în ciuda eforturilor depuse nu reuşeşte să ducă relaţia către finalitatea dorită. Totuşi, el este dispus să o ierte pe fată pentru aventura cu Dino.
Secvenţă din film
Filmul are foarte multe nuanţe, e subtil şi surprinde foarte bine cenuşiul acelei epoci. Din acest punct de vedere, este cel mai bun film românesc făcut despre comunism, după 1989, se-nţelege. Fiecare personaj nu e ceea ce pare la prima vedere, are mai multe faţete, care ni se dezvăluie pe rând. Interesant este că interacţiunile dintre personajele principale îi determină pe eroii noştri să ia decizii care le schimbă destinul aproape radical. Fiecare îl schimbă pe celălalt, îi dă un impuls să facă cu adevărat ceea ce îşi doreşte, iar până atunci nu avea determinarea sau curajul să pună în practică.
În final, o scurtă explicaţie pentru cei mai tineri cititori. E pericoloso sporgersi era un mesaj care apărea pe vagoanele mai vechi ale CFR-ului (nu ştiu dacă există şi pe cele noi) şi care îi sfătuia pe călători să nu se aplece pe pe geam, în exterior. Astfel, titlul filmului ar putea fi unul metaforic, dar şi unul care sugerează că trenurile şi gările au rol important în viaţa eroilor principali (dacă veţi vedea filmul veţi înţelege mai bine).
Secvenţă din film:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
SPECIAL
Top 20 celebrități active în rețelele sociale
Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]
Va multumim!
Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]
Poze Premiile Gopo 2012
Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]
12 Festivaluri de Film in Romania (2012)
Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]
Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani
Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Safe (2011)
- Undeva la Palilula (2012)
- The Avengers (2012)
- Battleship (2012)
- Intouchables (2012)
- Filmul Lunii: Wrath of the Titans (2012)
- The Hunger Games (2012)
- 21 Jump Street (2012)
- Mirror Mirror (2012)
- The Lorax (2012)
- Wanderlust (2012)
- Chronicle (2012)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Roxie a comentat la
Ce film vrei sa vezi la Hollywood Multiplex in aceasta vara? - Roxie a comentat la
Adam Sandler sau DiCaprio cu ProVideo! - george a comentat la
Battleship, Mungiu la Cannes si X-Men - Ramona a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Valentin a comentat la
Dark Shadows: Concursul
