Start la Competiția Anim’est 2011

0

 Douăzeci de scurtmetraje intră în Competiția de Film Românesc de la Anim’est 2011

 Cele mai reușite 20 de scurtmetraje autohtone de animație ale acestui an concurează la câștigarea Premiului pentru Cel mai Bun Film Românesc, oferit de Institutul Cultural Român la Anim’est 2011. O secțiune tradițională și urmărită din programul festivalului, Competiția Națională este menită să ofere o imagine de ansamblu asupra filmului de animație contemporan produs în România. O listă completă a nominalizarilor, aici.

animest 2011 460x258 Start la Competiția Animest 2011

În Competiția de anul acesta, foarte diversă tematic și stilistic, intră atât titluri realizate de animatori care nu se află la prima prezență în cadrul festivalului – The Dog and a Little Bird și Travelling With My Thoughts Full of Hope, realizate de Adrian Băluță; Fresca – Blestemul lui Dragulea – scurtmetrajul lui Ion Octavian Frecea, care a avut premiera mondială în competiția Festivalului Internațional de Film de Animație Anima de la Bruxelles; Action Movie – regizat de Bogdan Mihăilescu, nominalizat anul trecut la Premiul Gopo „Tânără Speranță” pentru Grand Cafe; Clinica al lui Török Tihamer; Euro potentia est , cel mai nou scurtmetraj al lui  Tamas Szocs; Suntem europeni!?, regizat de Fekete Szabolcs; Wake Up al lui Florin Drăgoi; Visul ciulinului – semnat Nina Mihăilă; It’s a Living  al Cristinei Zoica-Dumitru şi câștigătorul Premiului pentru Cel mai Bun Film de Animație la Festivalul de Film Anonimul 2011, Growing, al Roxanei Bențu, unul dintre cei șase membri ai echipei de animație a lungmetrajului Crulic – Drumul spre Dincolo.

animatie romaneasca 2011 animest 460x259 Start la Competiția Animest 2011

Sebastian Cosor, cu The Scream, producția MediaPro Magic care reprezintă România și în cadrul competiției Balkanimation;  Klára Balázs, cu Dansul;  Ana Tomescu, realizatoarea scurtmetrajului Evoluție Cromatică; Radu Gaciu, cu IRA; Vlad Sandu, regizorul lui [klun]; Andra Berilă, cea care semnează Mr. gRAPE; Zoltani Levente, regizorul lui The Sphere; Octavian Ureche, cu Voxelboy sunt numele noi pe care le aduce în atenția publicului Anim’est selecția Competiției Românești din 2011. Dodo şi Tic, regizat de un alt debutant în Competiţia Naţională, Gabriel Vasiliu, este o altă prezenţă notabilă în festival: pilot al unui viitor serial de animaţie autohton, acesta va face şi obiectul unei prezentări la Cinema Union, în cadrul festivalului.

Câştigătorul Premiului pentru Cel mai Bun Film Românesc, oferit de Institutul Cultural Român, va fi decis de un juriu alcătuit din câştigătoarea Competiției Românești de la Anim’est 2010, regizoarea Cecilia Felmeri; animatorul canadian Steven Woloshen şi criticul, istoricul de film şi animatorul polonez Marcin Gizycki.

animest 2011 romanesc 460x257 Start la Competiția Animest 2011

Abonamentele (Festival Pass), Biletele de 10 proiecţii, dar şi Biletele Individuale pentru Galele de Deschidere şi Închidere ale Anim’est 2011 s-au pus în vânzare în reţeaua Ticketfan – online, pe site-ul www.ticketfan.ro, dar şi în magazinele Flanco din toată ţara şi Librăria Engleză Anthony Frost din Bucureşti. Până pe data de 15 septembrie, inclusiv, Festival Pass-ul Anim’est poate fi achiziţionat la preţul special de 110 lei. După această dată, el va putea fi cumpărat cu 130 de lei, urmând ca, din 30 septembrie, el să poată fi achiziţionat numai la prețul de 150 de lei. Până la aceeași dată, Biletul de 10 proiecții costă 70 de lei.

Mr gRAPE Animest 2011 460x258 Start la Competiția Animest 2011

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film Anim’est va avea loc în perioada 7-16 octombrie 2011 la Cinema Patria, Sala ArCuB, Cinema Union și Club Control din București și în perioada 28-30 octombrie 2011 la Cinema Victoria din Cluj-Napoca. Pentru prima dată pentru un eveniment major de film din România, Anim’est va organiza o ediție specială, la Chișinău, în Republica Moldova, în perioada 3-6 noiembrie 2011. Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, membrul al rețelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ogilvy.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.