Der Untergang (2004)

4

Filmul Der Untergang m-a făcut să realizez nişte lucruri, anume ori sunt prea influenţabilă, ori forţa persuasivă a unor imagini care se derulează în faţa mea poate fi mult mai mare decât aş crede. Nu ştiu care dintre variante este adevărată, poate chiar sunt amândouă, cert este că filmul mi-a mai schimbat puţin viziunea despre Hitler. Cu toţii ştim cine a fost, ce a făcut, unde, cum şi de ce, dar oricâte aţi ştii despre el, probabil veţi uita din secunda în care începe filmul. Cel puţin eu am avut mintea liberă pe tot parcursul celor două ore ca şi cum aflam despre Hitler pentru prima oară.

der untergang 460x314 Der Untergang (2004)

De departe cel mai bun film despre căderea Imperiului German, Der Untergang prezintă ultimele zile de viaţă ale führerului Adolf Hitler, respectiv ale perioadei naziste. Povestea este spusă de Traudl Junge, una dintre ultimele sale secretare, rol jucat de actriţa Alexandra Maria Lara (de origine română). În aprilie 1945, ruşii atacau Berlinul şi părea a fi sfârşitul pentru nemţi, deoarece armata era foarte slăbită şi le lipseau muniţia şi hrana, însă Hitler refuza să cedeze. Aşadar, ultimele sale zile sunt prezentate în buncăr alături de soţia sa, Eva Braun şi de ultimii oameni care i-au mai rămas fideli. Filmul îl prezintă în două ipostaze: cea de tiran absolut al cărui ultim cuvânt e lege şi cea (care probabil surprinde pe mulţi) de om sensibil şi răbdător. Totodată, este ciudat să ştii că a provocat moartea şi suferinţa a milioane de oameni, a cucerit aproape toată Europa şi să-l vezi în final neajutorat, cu o sănătate mintală ce este pusă la îndoială de către cei din jur. Filmul chiar m-a impresionat, iar actorul Bruno Ganz nu putea întruchipa mai bine de atât personajul lui Hitler. Imaginile războiului sunt cutremurătoare, de asemenea şi disperarea simpatizanţilor führerului atunci când realizează că nu se mai pot baza pe conducătorul căruia i-au jurat credinţă.

HBNNAKRiWyC Pxgen r 450x299 Der Untergang (2004)

În 2005, Der Untergang a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, însă nu a câştigat, iar alte 13 nominalizări şi 15 premii i-au fost aduse. Filmul este o recomandare pentru toată lumea, în special pentru cei care preferă să vadă un film decât să înveţe o lecţie la istorie.

Vizionati trailer:

4 COMENTARII

  1. Daca nu e cel mai bun, cu siguranta e cel mai original. Scena cu Hitler, Goebbels si ceilalti din buncar e arhicunoscuta si a fost adaptata la 10 de situatii, unele foarte comice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.