Captain Phillips (2013)

2

Paul Greengrass face un nou film bazat pe evenimente reale, după United 93. Ambele filme au ceva în comun, luarea de ostateci, atunci era vorba de avionul deturnat de teroriști pe 11 septembrie 2001, care nu și-a mai atins ținta, acum despre o navă comercială americană atacată de pirați. Incidente cu pirații somalezi au fost cu duiumul în ultimii ani și chiar marinari români au avut de suferit după asemenea întâlniri nedorite. În ultima perioadă însă numărul acestor evenimente a scăzut după ce nave militare au fost dislocate în zonă, asigurând protecția celor comerciale și au fost derulate și câteva campanii anti-piraterie.
Producția are la bază o carte scrisă de căpitanul respectiv după evenimentele din aprilie 2009, scenariul fiind semnat de Billy Ray (Flightplan, State of Play sau The Hunger Games).

captain phillips 2 460x306 Captain Phillips (2013)

Richard Phillips (Tom Hanks) este căpitan pe nava Maersk Alabama, care transporta mărfuri de la Oman către Kenya. Ruta sa trecea prin Golful Aden, zona cunoscută pentru desele atacuri ale piraților somalezi. El încearcă să ia toate măsurile pentru a nu cădea în mâinile piraților, dar de ceea ce îți este frică nu scapi. Două șalupe urmăresc nava sa și în ciuda tuturor eforturilor făcute de echipaj pentru a scăpa de pirați, aceștia reușesc să urce la bord și să preia controlul navei. Richard Phillips le propune să ia cei 30 de mii de dolari aflați pe navă și să plece cu una din bărcile de salvare ale lui Maersk Alabama. Pirații sunt convinși că au dat lovitura și că pot obține bani mulți pentru această navă americană decât acea sumă bună pentru cerșetori, cum se exprimă unul dintre personaje. Lucrurile nu merg chiar cum își propuseseră ei și sunt nevoiți să își adapteze planul din mers. Dar totul merge din rău în mai rău.

captain phillips 3 460x305 Captain Phillips (2013)

Tot filmul este concentrat în jurul lui Tom Hanks, singura vedetă din acest film și el nu dezamăgește nici de această dată. Dar adevărata revelație a venit din partea celui care interpretează căpetenia piraților. Numele său este Barkhad Abdi și nu încercați să vă amintiți unde l-ați mai văzut pentru că este un debutant. Născut în Somalia, el a s-a mutat împreună cu familia în America atunci când avea 14 ani. Când a fost ales pentru acest film lucra ca șofer și nu avea gânduri de actorie, dar sper că s-a răzgândit pentru că are potențial.
Revenind la film, Captain Phillips te ține încordat de la început până la sfârșit, are doza necesară de suspans și nu vei regreta dacă îl vezi. E printre cele mai bune producții ale anului.

Vizionați trailer:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.