filme tari

Anim’est 2011:Gorillaz si Elliot Brown in competitie

Scris de   |  11 September 2011 |

La Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2011, 25 de titluri internaţionale concurează pentru câştigarea Premiului pentru Cel mai Bun Videoclip. Cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun Clip Publicitar se anunţă si ea strânsă, 27 de spoturi fiind supuse atenţiei Juriului.

Dacă în 2010, în competiţie se aflau clipuri realizate pentru formaţii precum Massive Attack sau The Editors, şi în acest an publicul Anim’est va putea urmări, la cinema sau în cadrul proiecţiei speciale din Club Control, piese ale unor nume importante ale scenei muzicale. On Melancholy Hill este al doilea videoclip de pe albumul Plastic Beach al formaţiei Gorillaz. Clipul este regizat de Jamie Hewlett- Zombie Flesh Eaters şi Pete Candeland de la Passion Pictures, o renumită companie de producţie care se poate mândri recent cu un Oscar pentru  Cel mai bun Scurtmetraj de Animaţie, acordat filmului The Lost Thing.

Melancholy Hill Gorillaz Animest 460x258 Animest 2011:Gorillaz si Elliot Brown in competitie

And And al lui Toru Matsumoto, regizat de Mirai Mizue, prezent în competiţia de scurtmetraj din acest an cu Tatamp, The Music Scene, al artistului Blockhead (r. Anthony Francisco Schepperd), sau Flush, interpretat de Losers (r. Tom Werber) sunt alte câteva titluri din competiţia de Videoclip.

România este reprezentată de Anton Octavian, unul dintre obişnuiţii competiţiilor Anim’est, realizatorul videoclipului The Ship, al britanicilor de la The Mantra ATSMM şi de Delirium Tremens, al artistului Elliot Brown, regizat de Dan Vezenţan, un videoclip retro-decadent în cate etichetele cântă, sticlele şi paharele dansează, iar băutura susţine entuziasmul petrecăreţilor.

Dintre cele 27 de clipuri publicitare selecţionate, 6 sunt producţii autohtone: Evoluţia al animatorului Dan Munteanu (Monoplan), Ghost Island Trailer, regizat de Ciprian Chivari, aflat în competiţia de scurt-metraje româneşti în 2010 cu Al nouălea limb, Faringosept – Ora de muzică, Mărgăritar – Basorelief zahăr brun şi Star – Popcorn microunde, trei spoturi cunoscute publicului şi realizate de Andrei Brovcenco, unul dintre co-proprietarii studioului bucureştean de animaţie 3D Framebreed şi spotul Festivalului Internaţional de Film NexT 2011, a cărui animaţie este realizată de Matei Branea, un obişnuit al competiţiei de Clip Publicitar şi unul dintre membrii juriului Anim’est 2008.

BasementJaxx MyTurn 460x258 Animest 2011:Gorillaz si Elliot Brown in competitie

Din juriul secţiunii Videoclip & Advertising fac parte, în acest an, Tobias Gundorff Boesen, câştigătorul de anul trecut al Premiului pentru Cel mai Bun Videoclip, pentru Out Of The Forrest – The National Slow Show; Hypno (Bogdan Moldoveanu), unul dintre cei mai activi şi mai apreciaţi regizori de clipuri publicitare din România, şi cel care semnează regia spoturilor oficiale Anim’est din 2008 până în prezent, şi Dj Vasile (Lucian Stan), unul dintre artiştii care au pus bazele muzicii electronice în România, membru fondator al trupei Shukar Collective, un proiect revoluţionar care explorează ritmurile tradiționale ale ursarilor prin tehnici moderne de sampling digital.

George the hedhehog Animest 2011 460x258 Animest 2011:Gorillaz si Elliot Brown in competitie

Pe lângă proiecţiile din sălile de cinema, în două calupuri separate, titlurile selecţionate în competiţia Videoclip & Advertising vor putea fi urmărite în seara de joi, 13 octombrie, în clubul oficial al festivalului, Control. Proiecţia-maraton va fi urmată de concerte şi de un afterparty. Preţul unui bilet este de 25 de lei şi permite accesul la proiecţii, concerte şi petrecere.

Evolutia Animest 460x260 Animest 2011:Gorillaz si Elliot Brown in competitie

Abonamentele (Festival Pass), Biletele de 10 proiecţii, dar şi Biletele Individuale pentru Galele de Deschidere şi Închidere ale Anim’est 2011 s-au pus în vânzare în reţeaua Ticketfan– online, pe site-ul www.ticketfan.ro, dar şi în magazinele Flanco din toată ţara şi Librăria Engleză Anthony Frost din Bucureşti. Până pe data de 15 septembrie, Festival Pass-ul Anim’est poate fi achiziţionat la preţul special de 110 lei.

 

Taguri





ARTICOLE SIMILARE:

Aboneaza-te la comentarii

SPECIAL

Top 20 celebrități active în rețelele sociale

Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]

Va multumim!

Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]

Poze Premiile Gopo 2012

Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]

12 Festivaluri de Film in Romania (2012)

Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]

Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani

Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]

toate articolele

Cele mai noi articole pe email!



acum in cinematografe

PICTORIALE SI FOTOGRAFII



Poze Premiile Gopo 2012



Freida Pinto pe coperta revistei Esquire



Tinute pe covorul rosu la Premiile Oscar 2012



[Foto] Dacă posterele ar spune adevărul



vezi toate articolele

Categorii speciale






COMENTARII RECENTE