Muzica si filmele ocupa un rol decisiv in viata fiecaruia. Cu totii avem filme preferate dar si formatii si cantareti pe care-i indragim. Muzica si filmul s-au intalnit de multe ori in circumstante diferite, doar pentru a ne face noua pe plac. Fie ca un muzician preferat de-al tau a preluat stafeta de actor pentru o vreme, fie ca avem de-a face cu un musical, sau poate ca soundtrack-ul este unul remarcabil, sunt nenumarate cazuri fericite in care muzica si filmul s-au inteles bine.
Anii 70 in Marea Britanie si Statele Unite au fost probabil cei mai colorati si cei mai inecati in sclipici si machiaj strident. A fost era muzicii disco, a hippistilor care si-au intors privirea catre o noua progenitura a rockului: glam rock. Iar glam rockul a fost cat se poate de glamorous, dar a avut si partea sa intunecata, asa cum a descoperit jurnalistul Arthur Stuart, interpretat de Christian Bale. Ne aflam undeva in anii 90, lumea este sobra si calma, lucrurile s-au mai linistit iar destrabalatii ani 70 au fost lasati in urma. Sau cel putin asa credea Arthur, care isi vedea linistit de slujba lui, asta pana cand a fost trimis sa se documenteze despre disparitia lui Brian Slade, un foarte faimos cantaret de glam rock, care se presupune ca a fost omorat cu multi ani in urma. Faptul ca Arthur a fost ales sa faca acest articol nu este intamplator. El a fost un mare fan al lui Slade cand era tanar, iar acum este nevoit sa retraiasca experienta glam rockului si sa faca o vizita lui Arthur, cel din trecut.
Filmul ilustreaza intr-o maniera aproape fantastica perioada luminoasa a glam rockului. Avem acces in lumea secreta a artistilor din acesti ani, la atmosfera speciala si electrizanta care ii inebunea pe tineri, dar si la secretele negre si dezamagirile care acompaniaza o astfel de viata. In prim plan il avem pe cantaretul Brian Slade, inspirat dupa imaginea lui David Bowie. Il urmarim pe acesta in drumul sau catre celebritate, suntem martori la sacrificiile pe care le face pentru a-si cladi o cariera de rock icon, care se prabuseste in cele din urma. In film mai apar personaje inspirate din scena rock a anilor 70 si numeroase alegorii ale relatiei de iubire dintre New York si Londra, si cum si-au inflentat reciproc artistii.
Velvet Goldmine uzeaza, bineinteles, de muzica exceptionala si de personaje extrem de reprezentative pentru glam rock. Sclipiciul si drogurile nu au cum sa lipseasca din peisaj, dar hei, filmul nu se vrea fictiv, ci unul cat se poate de realist. Tocmai de aceea, planul colorat si luminos al muzicii alterneaza cu cel sobru, cu aer de documentar al jurnalistului Arthur Stuart, care vrea niste raspunsuri. Velvet Goldmine isi merita locul in inimile celor care iubesc muzica buna, dar isi merita locul si pe FILMETARI pentru ca este un film foarte tare.
