[Trailer Tare] Burke and Hare

0

Dacă-i umor negru, atunci umor negricios să fie! Venind din partea britanicilor, nu poate fi vorba decât de cel autentic, cu vână şi veridicitate maximă. “Burke and Hare” reprezintă preluarea unui caz real, caz petrecut pe la 1828 în care doi protagonişti reuşesc să rupă gura târgului, practicând negoţul de cadavre. Da, da, nu vă uitaţi aşa, incredibilul fapt înspăimânta audienţa prin Edinburgh şi ce este mai rău este că respectivii aveau un sprijin de nădejde în persoana unor cadre medicale influente. De la ei o fi venit obiceiul cu dezgropatu’ mortului la perioade incerte (sau nu?), că doar ploaia ştim că de la ruşi vine. 😀 În fine, acum trebuie să vă spun şi cine se va ocupa şi cine va interpreta ingratele roluri: păi, în primul rând, îl avem pe regizorul John Landis şi câţiva actori mişto ca Simon Pegg, Tim Curry, Isla Fisher, Christopher Lee, Andy Serkis şi Tom Wilkinson. Aşadar, o echipă pe cinste! Pe micile ecrane nu ştim când aterizează, dar am eu aşa un feeling că de la anu’ să ne aşteptăm, căci la ei (în UK) vine din 27 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.