[Trailer + Poster] The Hangover Part II
Saptamana asta am fost bolnava si, asa cum se intampla in cazurile de genul asta, am stat in pat si am zacut. Ce m-a inveselit, totusi, intr-o seara a fost ca am prins The Hangover la HBO, film pe care, in anul in care a aparut, l-am vazut de vreo 3 ori. Insa inca mi-a scos un zambet, bine, hai, doua, desi stiam foarte bine ce o sa se intample. Si deci, acela a fost un semn ce a avut legatura cu revenirea mea de astazi
. Acum putin timp, a fost lansat teaser trailerul pentru partea a doua, apoi posterul, iar astazi, tineti-va bine, va aduc trailerul oficial pentru The Hangover Part II.
Ei bine, acum ne putem face si noi o idee mai clara cu privire la subiectul filmului. Desi, poate ne asteptam la o continuare de genul asta. Ce am inteles eu din trailer e ca tot inainte de o nunta, de data asta cea a lui Stu, baietii se imbata si ajung in Bangkok, iar de data asta il pierd pe fratele miresii. Sincer, mie mi se pare aceeasi Marie cu o alta palarie. Adica, ce s-a schimbat este orasul, persoana pe care au pierdut-o si prostiile pe care le-au facut cu o seara inainte. Totusi, chiar daca subiectul pare tare asemanator cu prima parte, sunt sigura ca o sa fie amuzant si ca filmul o sa atraga lumea in cinematografe. Ce ma dezamageste pe mine, totusi, e ca Doug nu se depraveaza nici in filmul asta, ca nu e inclus niciodata in aventura lor. O sa fac o campanie pentru partea a treia: “Let Doug have some fun too!”
. The Hangover Part II este regizat de Todd Phillips, v-i readuce pe marile ecrane pe Bradley Cooper, Zach Galifianakis, Ed Helms si Justin Bartha, impreuna cu Liam Neeson, Jamie Chung, Juliette Lewis, Ken Jeong, Mike Tyson si Bill Clinton, si vine in cinematografe din 26 mai.
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
SPECIAL
Top 20 celebrități active în rețelele sociale
Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]
Va multumim!
Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]
Poze Premiile Gopo 2012
Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]
12 Festivaluri de Film in Romania (2012)
Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]
Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani
Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Safe (2011)
- Undeva la Palilula (2012)
- The Avengers (2012)
- Battleship (2012)
- Intouchables (2012)
- Filmul Lunii: Wrath of the Titans (2012)
- The Hunger Games (2012)
- 21 Jump Street (2012)
- Mirror Mirror (2012)
- The Lorax (2012)
- Wanderlust (2012)
- Chronicle (2012)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Bianca B. a comentat la
Dark Shadows: Concursul - LUPU NICU MIHAI a comentat la
In Mai la The Light Cinema! - Bianca B. a comentat la
S-a furat mireasa: Concursul - LUPU NICU MIHAI a comentat la
Dark Shadows: Concursul - LUPU NICU MIHAI a comentat la
Ce film vrei sa vezi la Hollywood Multiplex in aceasta vara?
![the-hangover-part-2-poster the hangover part 2 poster 460x680 [Trailer + Poster] The Hangover Part II](http://www.filmetari.com/wp-content/uploads/2011/04/the-hangover-part-2-poster-460x680.jpg)

Da, si mie mi-a placut mult filmul si cand l-am vazut la cinema, nu vizualizasem trailer-ul pentru ca aveam de gand alt film sa vedem atunci. Asa ca m-a surprins intr-un mod foarte placut! Nu stiu daca al doilea va fi la fel de amuzant, insa oricum abia astept sa-l vad!:) Si Bradley devine yummy and yummier film dupa film!