Toy Story 3 (2010)

6

Au trecut 11 ani de la ultimul Toy Story şi 14 ani de la filmul care deschide această trilogie. Un timp îndelungat şi poate multă lume s-a întrebat care vor fi întâmplările prin care vor trece Woody, Buzz şi ceilalţi colegi ai lor. Timpul a trecut şi pentru eroii noştri, doar că jucăriile nu îmbătrânesc, în timp ce copiii care se joacă cu ei, da. Aceasta este soarta tuturor jucăriilor, să devină la un moment dat nefolositoare, să fie aruncate sau păstrate într-o cutie de dragul vremurilor bune, dacă cel care s-a jucat cu ele a ţinut cât de cât la acestea. Astfel, pe lângă latura amuzantă dată de năzbâtiile eroilor principali, Toy Story 3 are şi componentă melancolică, pe care nu o regăsim în precendentele filme ale seriei, dată de despărţirea de copilărie şi renunţarea la lucrurile cele mai dragi ale acestei etape din viaţă, anume jucăriile preferate.

Woody, Buzz şi ceilalţi prieteni ai lor sunt nevoiţi să facă faţă unei situaţii prin care trec toate jucăriile din lume la un moment dat. Andy s-a făcut mare, urmează să plece la colegiu şi trebuie să decidă ce să facă cu jucăriile care i-au luminat copilăria. Lui Woody îi rezervă un loc special: urmează să-l însoţească la colegiu, iar pe ceilalţi decide să-i pună în podul casei. Dintr-o eroare, sacul cu jucării ajunge la gunoi, iar Buzz şi gaşca sa se supără pe Andy pentru că ei cred că băiatul a vrut să-i arunce. Woody este cel care încearcă să-i facă să se răzgândească, fără prea mult succes . Astfel, jucăriile ajung la o creşă, iar la început sunt foarte încântate de atmosfera găsită acolo. Totuşi, în scurt timp îşi dau seama că lucrurile sunt departe de a fi perfecte şi că au nimerit într-o adevărată închisoare aşa că ei caută soluţii de evadare.

Iniţial, scenariul celei de-a treia părţi era total diferit de povestea prezentată mai sus. Buzz se stricase şi a fost trimis în Taiwan pentru a fi reparat. La revenire, celelalte jucării îşi dau seama că nu au de-a face cu vechiul Buzz, ci cu o jucărie complet nouă, iar prietenul lor în loc să fie reparat fusese înlocuit. Astfel, ei declanşează o misiune de salvare a lui Buzz. Totuşi, îmi place mai mult ideea după care a fost realizat în cele din urmă Toy Story 3 decât cea iniţială. Iar fanii seriei pot să stea liniştiţi: producătorii au lăsat loc de bună ziua, iar un eventual Toy Story 4 poate continua foarte bine exact din momentul în care s-a încheiat Toy Story 3.

Vizionaţi trailer:

6 COMENTARII

  1. […] ‘The King’s Speech’ ‘The Social Network’ “127 Hours” ‘Toy Story 3′ ‘True Grit’ ‘Winter’s […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.