filme tari

Ce bine e când vezi un film fără să te fi uitat înainte la vreun trailer sau să fi citit ceva despre el. Cam aşa s-a întâmplat în cazul meu cu „The A-Team”. Am avut şansa să-l vizionez, cu ocazia IPIFF-ului, la cinematograful din Constanţa. Aveam de ales între acesta şi „The Ghost Writer”, dar, pentru că eram într-o dispoziţie mai „lejeră”, am ales ceva pe măsură. Nu ştiu vouă, dar mie pelicula mi-a adus aminte de „The Losers” pentru că subiectul cam seamănă. Însă „The A-Team” mi s-a părut mult mai bun decât „The Losers” şi mi-a plăcut mult mai mult. De altfel, are o notă chiar măricică (7,5) pe IMDb şi, zic eu, destule voturi (13,352). Este un film tipic american de acţiune, care reuşeşte să prindă şi să te „distreze” timp de două ore. E un film făcut decât pentru „entertainment”, pe care îl vezi o dată, îţi place, dar nu mai are niciun farmec să te întorci asupra-i.

E genul de producţie pe care mie îmi place să o numesc „light”. Şi cu asta cred că am spus tot. În fond, nu prea am despre ce să vorbesc. Poate decât să vă povestesc ce se întâmplă. În rest, cred că cam ştiţi deja la ce să vă aşteptaţi din partea filmului.

Pelicula începe prin a arăta cum s-au întâlnit eroii principali: John “Hannibal” Smith, Templeton ”Faceman” Peck, Bosco ”B.A.” Baracus şi Murdock. Opt ani mai tâziu, cei patru formau cea mai tare echipă din forţele speciale ale armatei americane. Asta până când li se înscenează o crimă şi sunt arestaţi şi trimişi în diferite închisori. Evident că liderul echipei, colonelul Hannibal, nu putea lăsa lucrurile aşa şi va pune la cale un plan de evadare şi reunire a celor patru. Scopul acţiunii lor era de a face dreptate şi de a-şi spăla numele. Acţiunea nu a fost chiar previzibilă şi mi s-a părut că a avut o întindere destul de rezonabilă, astfel încât nu a plictisit.

Mi-a plăcut că nu a lipstit umorul, chiar am râs la unele faze. Iar Liam Neeson a fost perfect în rolul liderului cu experienţă şi puţină nebunie. De fapt, toţi actorii şi-au interpretat cu brio rolurile, chiar dacă ele însele au fost nişte clişee. În mare, ecranizarea după serialul cu acelaşi nume, ce a rulat prin anii ’80, a fost ok şi merită văzută în cinematografe. Te mai destinde şi te mai face să uiţi de problemele cotidiene.

Vizionati trailer: