Seeking a Friend for the End of the World (2012)

2

La un an după ”Melancholia”, iată că apare un nou film care promite distrugerea completă și definitivă a planetei, de data aceasta ca urmare a ciocnirii cu un asteroid numit Matilda. ”Seeking a Friend for the End of the World” nu numai că își îndeplinește promisiunea, dar reușește să fie una dintre surprizele plăcute ale acestei veri. Inteligent programat să apară în contra-program cu blockbustere veritabile precum ”The Amazing Spider-Man”, ”Ice Age 4” sau upcoming-ul ”The Dark Knight Rises”, acest film mic cu titlu mult prea lung (dar și oarecum irezistibil), fără efecte speciale (în ciuda imaginii din poster) este o gură de aer proaspăt.

seeking a friend for the end of the world carrell knightley 460x276 Seeking a Friend for the End of the World (2012)

În rolurile principale, avem un cuplu improbabil, format de Dodge (Carell), un vânzător de asigurări abulic în vârstă de vreo 40 de ani și Penny (Knightley), vecina sa aeriană care suferă de hipersomnie. Pornind de la un pretext oarecum subțire (Carell vrea să se reunească cu iubirea vieții sale, iar Penny trebuie să găsească un avion care să o poarte de cealaltă parte a Atlanticului), filmul îi pune pe cei doi în scenariul unui road-movie de-a lungul coastei de est americane. Deși ulterior filmul este oarecum episodic și punctat de frecvente cameo-uri (Patton Oswald, William Petersen, Martin Sheen etc.), personajele jucate de Carell și Knightley sunt tot timpul în prim-plan, iar modul în care relația lor evoluează nu este neapărat tipic pentru o astfel de comedie romantică. Sunt cel puțin două momente „emoționante” foarte reușite înspre sfârșitul filmului, care conduc înspre un final pe care nu ai cum să nu îl „simți”, chiar dacă nu este la fel de devastator ca ultimul cadru din ”Melancholia”.

seeking a friend for the end of the world 460x305 Seeking a Friend for the End of the World (2012)

”Seeking a Friend for the End of the World” este debutul regizoarei Lorene Scafaria, care a adaptat anterior scenariul unui mic film numit ”Nick and Norah’s Infinite Playlist”, cu Kat Dennings și Michael Cera în rolurile principale. Deși nu cred că acesta este un film valoros (deși este interesant, ca curiozitate pierdută a scenei indie din ultimii ani), cred că prefigurează dinamica relației principale din filmul de față, prefigurând și eventuale tipicării ale scenaristei-regizoarei – care pot deveni enervante pe măsură ce aceasta va face mai multe filme. Dar să nu anticipăm. Deocamdată, ”Seeking a Friend for the End of the World” este alternativa la câteva francize „fără suflet” promovate agresiv, o tragi-comedie romantică care refuză să facă un compromis esențial, având un singur rezultat posibil: la final, poți ieși din sală un pic deprimat, dar în niciun caz nesatisfăcut.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.