Actori: Guillaume Canet, Marion Cotillard, Thibault Verhaeghe, Josephine Lebas-Joly

Fiecare pelicula isi are povestea ei. Si aici nu, nu ma refer la subiectul propriu-zis, la baza de la porneste totul, ci la aura pe care i-o acorzi tu, calificativul sentimental ce si-l capata dupa vizionare. Placuta treaba, dar hai sa va dezvalui istorioara mea de astazi: de obicei, cand forez (=caut/vreau/miorlai) vreun film, ochesc la intamplare un titlu, iar daca-mi suna bine, ei bine, ‘it is the one’. Am mai spus c-ale mele criterii de selectionare cinefila sufera intr-ale eticii, dar mi-e prea comod sa devin sceptica si in cazul acesta. In orice caz, revenind, am gasit initial “Love me if you dare” (eu sperand inconstient dupa ceva francez, parol!), si rau chiar n-am facut cand l-am bagat sub observatia atenta a capruiatilor mei ochi. L-am vazut, mi-a placut, timpul a trecut, eram semi-implinita, pana cand am aflat/citit/auzit: “Cum ma, n-ai vazut Jeux d’enfants?!?!” (beaucoup de mutre/emoticoni disperati). Cam asa sta treaba, iar eu chiar vreau sa-mi fac datoria asa cum se cuvine: Hai fratilor, voi chiar n-ati auzit de Jeux d’enfants?!!!? :-j

Dupa nenumarate puseuri de revolta, am hotarat (cu greu, ce-i drept!) sa va impartasesc ce mai fac Julien si Sophie, doi copii pusi pe sotii dar totusi si tare haiosi. Unul pe cale sa-si piarda mama, iar un altul rastalmacit in viata de propria-i nationalitate (poloneza) vor sa uite, sa vada culoarea, sa guste din dulcele pueril, vor sa se JOACE. Dintr-un pariu pecetluit in ungherul copilariei, destinul lor va capata si deprinde felurite intorsaturi si intamplari. Joaca nevinovata de altadata le va fi acum camarad in ghearele deziluziei si a sperantei. Regizezi jocul, impui reguli, participi, este al tau. Dar ce poti face atunci cand apare un cineva/ceva mai mare si-ti distruge lumea doar pentru ca asa este firesc? Mingea se poate sparge, sotronul poate fi redus la tacere de ploaie, elasticul se poate rupe. De ce sa continuam? Pentru ca vrem si pentru ca .. mai si putem! Si de ce nu, ca sa sfidam.

Download subtitrare “Love me if you dare” click aici.

Aici am remarcat-o pe Marion Cotillard. Alta figura distinsa, altfel de plaisir cand o vezi cum joaca. Nu indraznesc sa uit de ‘Cap ou pas cap?’ (o sa aflati ce-i cu sintagma asta), pe care l-am tot fredonat, fie prin vreun gand umoristic, fie inconstient. Sa va conving ca francezii nu se dezmint nici de aceasta data, nu mai are rost, nu? Ah, si revenind la notorietatea ecranizarii, o sa recunosc ca eu finalul nu l-am inteles. Nu complet, nu indeajuns de bine cat s-acord o proprie explicatie sirului de evenimente ce sunt incununate intr-un final brusc, neatent. Totusi, punandu-ma in locul scenaristului, ar fi fost pacat sa inchei totul c-un happy-end fortat de .. de ce? De minutele necesare pentru incropirea unei ecranizari model? Ma mai gandesc.

Vizionati trailer: