Legiunea străină (2008)
Actori: Actori: Rică Răducanu, Cătălin Paraschiv, Gheorghe Dănilă, Radu Iacoban, Oana Piecniţa, Despina Stănescu.
În ciuda titlului, Legiunea străină este un film românesc. Nu, nu este cu bătăi, nici cu militari profesionişti, nici cu spionaj. Este un film cu şi despre mizeriile româneşti, adunate din toate colţuri ţării, amestecate bine şi aruncate apoi spre public, cu un mesaj social şi moralizator. Dar spectatorul român vrea să vadă un film care pare o combinaţie între Ştirile de ora 5, Ciao Darwin şi Vacanţa Mare ?
Scenaristul şi regizorul Mircea Daneliuc a vrut să facă un film despre realităţile româneşti. S-a uitat puţin în jur şi a văzut furturi de fier vechi, furturi de combustibil, gripa aviară, „căpşuniada – faza pe comună” şi a mizat că toate acestea adunate la un loc vor da un film memorabil. Ce a ieşit ? O amestecătură ciudată încât nu poţi spune la final ce ai văzut: dramă, comedie, parodie.
Acţiunea se petrece într-un sat din Moldova. De unde ştim asta ? Deoarece aproape toate personajele vorbesc moldoveneşte probabil pentru mai multă autenticitate, dar efectul este contrar. Aşadar, trei fraţi din zona Moldovei încearcă să îşi schimbe viaţa. Singura lor soluţie pare a fi în
rolarea în Legiunea străină, chiar dacă fizicul nu îi recomandă pentru aşa ceva. Între timp îşi omoară fiecare timpul după posibilităţi: mai un furt de combustibil, mai o jefuire a unei bătrâne, mai o hărţuire sexuală a unei vecine.
În film, în rolul unui mafiot locall îl veţi recunoaşte pe Rică Răducanu. Am avut o surpriză extrem de plăcută: fostul fotbalist este foarte natural şi joacă mai bine decât mulţi actori din această producţie. Apropo, cu foarte mici excepţii, actorii nu sunt cunoscuţi şi nu au experienţă cinematografică, fiind aleşi din teatrele din provincie. Nu mi se pare neapărat un handicap pentru că au avut de interpretat o partitură prea puţin ofertantă. Scenariul e marea problemă a filmului şi nici regia nu salvează Legiunea străină: camera se mişcă mult şi prost, adâncind disconfortul pe care îl creează celelate aspecte enumerate.
Legiunea străină e un film cu pretenţii, dar eşuează cu brio în atingerea scopului. De văzut doar de către masochişti.
Vizionati trailer:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
COMENTARII
COMENTEAZA!
TRAILERE NOI
[Trailer Tare] 127 Hours
[Trailer + Poster] Black Swan, balet şi Natalie Portman
[Trailer] My Soul to Take
[Teaser Trailer] I’m Still Here
[Trailer Tare] Love and Other Drugs
toate articoleleSPECIAL
Campionatul Mondial al Actritelor Sexy 2010
Microbisti sau nu, toata lumea stie ca zilele acestea se desfasoara Campionatul Mondial de Fotbal in Africa de Sud. Cu aceasta ocazie, dupa articolul cu filme despre fotbal, am zis sa facem si un campionat al actritelor. Am cautat ca fiecare tara sa fie reprezentata de o actrita in aceasta “competitie” si le-am trecut, in [...]
Curiozitati de Box-Office
Pentru ca am niste cifre destul de interesante, zic eu, m-am gandit sa le impartasesc si cu voi. Daca va plac discutiile despre incasarile filmelor din box-office va recomand sa ramaneti cateva minute aici.
● 456 de filme au strans mai mult de 100 de milioane pe teritoriul SUA, in timp ce incasarile world-wide au mai [...]
5 roluri celebre din cariera lui Jean Constantin
E greu să scriu despre Jean Constantin la timpul trecut. Era mereu vesel, cu zâmbetul de buze şi cu o glumă pregătită întotdeauna în colţul gurii. Acum această veste ne-a întristat pe toţi: Jean Constantin a murit singur în apartamentul său din centrul Constanţei. Anul trecut avusese probleme mari de sănătate, a stat mai multe [...]
Top 10 ecranzari dupa Stephen King
Stephen King este unul dintre cei mai prolifici scriitori universali. Secretul sau? Scrie foaaaaaarte multe carti. Cu peste 70 de romane la activ, nu avea cum sa ramana un anonim. Dar nu e cazul sa-l subestimam, caci stilul sau caracteristic a contribuit enorm la succesul sau, iar cantitatea nu castiga fata de calitate. Cartile sale [...]
toate articoleleCategorii speciale
- Filme din 2010
- Filme din 2009
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
acum in cinematografe
- The Expendables (2010)
- Cats & Dogs: The Revenge of Kitty Galore (2010)
- Salt (2010)
- Splice (2009)
- Inception (2010)
- The Ghost Writer (2010)
- Predators (2010)
- The Last Airbender (2010)
- The Twilight Saga: Eclipse (2010)
- The Karate Kid (2010)
- Prince of Persia (2010)
- The Back-up Plan (2010)
COMENTARII RECENTE
- Valentin a comentat la
The Ghost Writer (2010) - Dyana a comentat la
The Expendables (2010) - t. ionut a comentat la
Date Night (2010) - IONUT a comentat la
Actorul momentului [concurs] - Marin Ana a comentat la
Ultimul film vazut? [concurs] - Ionut a comentat la
Underworld: Rise of the Lycans (2009) - Ely a comentat la
Ultimul film vazut? [concurs] - buta sorin a comentat la
Step Up 3D [concurs]





foarte bun