Actori: Audrey Tautou, Gaspard Ulliel, Dominique Pinon, Chantal Neuwirth, Marion Cotillard

Ce si-or fi spus regizorul lui Amelie (Jean-Pierre Jeunet) si Audrey Tautou? Da, aveti voie sa ramaneti un pic sceptici, dar doar un pic. Au ‘tras’ alt film d’amour, tot francez, tot bun, tot de amintit. Nu stiu cat de tare m-a cuprins ecranizarea asta, dar totusi mi-a ramas in memorie ca un ‘ceva’ ce merita discutat. Stiti cum este atunci cand gusti ceva indeajuns de aromat incat sa-ti ramana savoarea pentru cateva secunde si sa incerci sa intretii pe cat de mult posibil, sunt sigura. Daca nu vei putea, macar vei ramane cu amintirea a ceea ce a fost. Si asta, spun eu, marele eu, ca este o chestie de valoare dar fara vreo valoare. Hai c-ati prins ideea, stiu, repet doar pentru mogaldetile care poate si-au prins urechiusele: este unul din putinele lucruri care chiar conteaza si nu te costa nimic, poate doar un ‘varf’ de bunavointa. Si totusi am cam devenit nostalgica, hai sa vedem subiectul..

Aparent, viata a doi indragostiti este una plina de culoare si sentimentalisme. Pentru ei, fericirea si implinirea va dura pana la inceperea primului Razboi Mondial, atunci cand Mathilde este anuntata ca logodnicul ei Manech, face parte din grupul celor cinci soldati raniti, judecati de curtea martiala si lasati sa-si gaseasca sfarsitul pe campul de lupta dintre transeele inamice ale armatelor franceze si germane. Fata refuza sa se impace cu iluzia mortii baiatului si pleaca in calatoria vietii ei: de a demonstra siesi si celorlati ca Manech nu este mort. In paralel, este zugravit si capata viata campul de lupta dar si pionerii acestuia, a caror viata a fost schimbata cu sau fara voia lor.

Download subtitrare “Un long dimanche de fiancailles / A very long engagement” click aici.

Fiind la urma urmei o poveste, inclini sa nu o crezi, s-o clasezi in categoria “d-astea nu se intampla in viata de zi cu zi”; ce ziceti, frustrare de-a noastra ori neincredere? Fondate ori ba? Eu va propun doar sa va jucati un pic cu propria imaginatie: asemenea povesti de dragoste pot exista, caci doar noi suntem fiintele bio-psiho-sociale, capabile sa simta, sa iubeasca cu gust, cu miros, fara sfarsit, fara inceput si fara retineri. Doar ca, offf, o sa-mi sune a vreun cliseu nenorocit: uitam ca dincolo de ratiune exista suflet, ca in contradictie cu materia este spiritul si ca iubirea ar trebui sa fie scopul nostru suprem si nimic altceva. Nu ma astept ca mesajul desprins de aici sa prinda ‘cheag’ dar poate va reusi sa rastoarne ceva bariere, sau sa puna daca nu mari, macar mici semne de intrebare. Ar fi frumos…

Vizionati trailer: