filme tari

Înainte de toate, trebuie să vă spun că îmi doream de mult să fac review-ul acestui film. Cu toate că am văzut “Let the Right One In” acum câteva luni bune, timp în care am încercat de nenumărate ori să îi fac un articol, de abia săptămâna aceasta am izbutit să-mi ating scopul. Pentru că am făcut marea greşeală ca, înainte să mă apuc de scris, să citesc recenzii făcute de alte persoane pentru acest film. Evident, toate erau pozitive, dar scrise într-o manieră aşa mişto încât m-am blocat. Orice frază pe care o începeam mi se părea mediocră în comparaţie cu ce citisem înainte. M-am enervat şi am renunţat pe moment. Ştiu că articolul meu nu va fi nici pe departe la fel de bun ca cele pe care le-am citit eu, dar, mi-am dat seama că, asta contează prea puţin. Filmul în sine e foarte bun, mi-a plăcut, îl recomand. Şi asta din două motive: în primul rând, pentru că e total diferit de orice alt film cu vampiri pe care l-aţi văzut, subiectul fiind abordat într-un mod inedit şi original,şi, în al doilea rând, pentru că s-au hotărât americanii să facă o adaptare după el.

Adaptare pe care, probabil, am s-o văd doar ca să o critic. Pentru că nu va fi nici pe aproape la fel de bună ca originalul.

“Let the Right One In” sau “Låt den rätte komma in” este o producţie suedeză, regizată de Tomas Alfredson, bazată pe cartea, cu acelaşi titlu, scrisă de John Ajvide Lindqvist. Acţiunea din film se centrează în jurul unui băiat de 12 ani, pe nume Oskar, care se împrieteneşte cu noua sa vecină, Eli. De fapt, nu se împrietenesc chiar de la început pentru că Eli era vampir şi nu putea avea prieteni. Important e că pelicula se axează pe relaţia dintre cei doi copii. Relaţie care este conturată foarte bine prin intermediul întâmplărilor din film. Coloana sonoră creează atmosfera perfectă de care are nevoie cel care îl urmăreşte. Iar actorii protagonişti au reprezentat o alegere mai mult decât inspirată.

Filmul reuşeşte să redea, într-un mod excepţional, idealismul ce se ascunde în spatele întregii poveşti, apelând uneori la imagini şocante, fără a altera însă resortul emoţional al personajelor.  E o îmbinare inedită între bine şi rău, real şi fantastic, viaţă şi moarte, cauză şi efect. V-am spus, pelicula este atât de … “plină” încât ai putea scrie un adevărat eseu despre ea. Dar nu acesta este scopul meu. Eu vroiam decât să împărtăşesc cu voi un film foarte bun, despre care, sincer vă spun, am auzit-citit numai cuvinte de laudă. Lăsând la o parte toate aprecierile pozitive din partea criticilor, pe care le-a primit, şi numeroasele premii câştigate, toate persoanele pe care le cunosc eu şi care au văzut pelicula, au zis că le-a plăcut şi că este una dintre cele mai valoroase producţii cinematografice de anul trecut.

Deci, foarte tâmpită nu pot fi . Dar, mai bine vă las să vă convingeţi singuri şi dacă aveţi o altă părere, vă invit să o postaţi aici. Apropo, sunt două scene care mi-au plăcut în mod deosebit. Prima este cea în care Eli îi arată lui Oskar ce se întâmplă dacă intră neinvitată într-o casă, iar cea de-a doua are loc în camera lui Oskar, când fata îi face o vizită intrând pe geam şi aşezându-se lângă el în pat. Aaa, şi filmul nu se foloseşte de artificii lacrimogene şi clişee ieftine pentru a impresiona spectatorul. Este mult mai bine gândit decât atât.

Vizionati trailer: