filme tari

O să ziceţi acum că am înnebunit cu filmele lui Kevin Spacey. Nu am să vă contrazic . Dar trebuie să ştiţi că mi-am propus că scriu despre toate producţiile în care a jucat actorul. Aşa că acesta este doar începutul. În ceea ce priveşte pelicula de azi, am numai cuvinte de laudă. Cum, de altfel, era şi normal. Şi o să insist, iarăşi, pe felul în care au jucat actorii, în special pe prestaţia lui Spacey, deoarece rolul său a fost poate unul din cele mai complexe şi solicitante de până acum. Cel puţin, aşa consider eu. Pentru că e greu, în primul rând, să întelegi un nebun şi, în al doilea rând, e şi mai greu să reuşeşti să redai nebunia acestuia. Iar Kevin Spacey a realizat aceste două lucruri cu succes. Producţia în sine se bazează pe o idee foarte tare sau originală, cum vreţi să-i spuneţi. Cireaşa de pe tort, dacă o pot numi astfel, o reprezintă misterul care pluteşte în jurul filmului, chiar şi după ce acesta ajunge la final.

Personajul principal, Prot, este un bărbat ce pretinde a fi de pe o planetă îndepărtată numită K-Pax, care se afla în constelaţia Lira.

Acesta susţine că venise pe Pământ pentru a călători şi a observa modul de viaţă al oamenilor. Ajunge într-un spital de nebuni unde doctorul Mark Powell va încerca să-l vindece. Treptat, relaţia dintre cei doi evoluează, iar Prot devine pentru psiholog mai mult decât un pacient. Devine un prieten cu grave probleme emoţionale, pe care Mark este hotărât să îl ajute cu orice preţ. Dacă în prima jumătate a filmului chiar am luat în calcul posibilitatea ca Prot să fie de pe o altă planetă, în cealaltă jumătate secretul acestuia este dezvăluit. Cu toate acestea, finalul este suficient de ambiguu pentru a lăsa loc semnelor de întrebare şi speculaţiilor. Iar acesta este un lucru extraordinar, după părerea mea. Dacă în prim-plan se află relaţia pacient-doctor, în plan secund avem alte două relaţii distincte: cea dintre Prot şi ceilalţi pacienţi (aici avem nişte lecţii cu adevărat interesante) şi relaţia dintre medicul psiholog şi propria sa familie.

Mesajele sunt multiple şi nu se limitează doar la a scoate în evidenţă ideea că fiecare clipă din viaţă contează şi trebuie valorificată la maxim. Că oamenii şi-au pierdut umanitatea şi s-au înstrăinat de ei înşişi, de esenţa lor, mi se pare un mesaj la fel de important ca cel de mai înainte. Coloana sonoră a fost bine aleasă, montajul frumos realizat, replici geniale au existat iar diversitatea tipologiilor de personaje nu a putut fi decât o încântare pentru mine, mai ales când rolurile au fost interpretate cu profesionalism. Mi-e greu să cred că există persoană care nu va fi nici măcar puţin “atinsă”, când va vedea “K-Pax”. Ar mai fi ceva de adăugat? A, da, vedeţi filmul. Merită!

Vizionati trailer: