[IPIFF] Despre alte mame (2010)

1

Am avut ocazia de a vedea weekend-ul acesta, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi, pelicula „Despre alte mame” ce a avut premiera la IPIFF sâmbătă, 3 iulie. De altfel, a fost şi singura premieră pe care am apucat să o văd. Şi chiar mi-a plăcut destul de mult. E un film romândesc independent de văzut. Producţia vorbeşte despre mame într-un mod cu totul inedit, chiar original şi demonstrează că nu ai nevoie de prea multe ca să faci un film care să placă publicului. Pentru că, ieşind din sală, am avut surpriza de a auzi numai reacţii pozitive la adresa peliculei. Dar hai să vă spun ce mi-a plăcut. Evident, înainte de a da drumul la film, coregizorul Tiberiu Iordan, împreună cu Melania Oproiu, cea care s-a ocupat de montaj şi actorul Silviu Geamănu, au spus câteva cuvinte despre producţie. Printre care şi faptul că „Despre alte mame” are la bază o întâmplare reală trăită de regizorul Krysztof Kieslowski, în timpul filmărilor pentru documentarul „Gara”, când o parte din materialul filmat era să fie folosit ca dovadă într-un proces. Însă, atunci, poliţia nu a găsit nimic important pe casetele filmate. În „Despre alte mame” ideea principală porneşte de la întrebarea „ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi găsit?”.

IPIFF5 116 460x345 [IPIFF] Despre alte mame (2010)

Filmul începe cu un citat foarte frumos despre mame, pe care o să-l reproduc în continuare: „Mamele au o vârstă unică; nu există mame tinere, mame bătrâne, mame frumoase sau urâte: există doar mame.” – Alba de Cespedes y Bertini. Apoi facem cunoştinţă cu cinci tineri care merg într-o gară (mai exact, Gara de Nord din Bucureşti) să filmeze un documentar despre „oameni care aşteaptă”. Şi pe parcursul derulării filmului aflăm cum a fost influenţată viaţa fiecăruia dintre ei de către propriile mame. Pe alocuri, vom asista la relatarea unor întâmplări haioase şi bancuri şi mai haioase (favoritul meu a fost cel cu „micul verde mâncător de pietre”), dar şi la un moment artistic genial interpretat de un „trubadur” (Vlad Creţu).

IPIFF5 130 460x345 [IPIFF] Despre alte mame (2010)

Nu vă aşteptaţi la un film de acţiune, cu răsturnări de situaţie sau trăiri intense. Filmul e mai mult unul liniştit, calm, dar frumos şi cu tentă filozofică. Mi-a plăcut cam tot la el, însă dialogul, coloana sonoră şi actorii au făcut totul. Dacă e un film bun? Cu siguranţă.

Vizionati trailer:

1 COMENTARIU

  1. Si eu mi-am dorit foarte mult sa vad filmul asta. Am fost voluntar in cadrul festivalului si dupa 5-10 minute dupa ce a inceput filmul m-au sunat ca trebuia sa ne pregatim pentru gala de inchidere.Stiu ca a luat premiul juriului la festivalul de la Moscova. Acesta si “Manusi Rosii” nu am apucat sa vad, in rest le-am cam prins pe toate. Am vorbit cu regizorul si cu actorul principal care erau prezenti despre lansare si au spus ca va fi ori in toamna aceasta, ori, daca nu, la primavara. (“Toamna se lanseaza multe filme romanesti si e posibil sa se sature lumea.”)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.