The Limits of Control (2009)

4

De când Mihaela făcea anunţul acesta, anul trecut, am tot aşteptat să văd noul film al lui Jarmusch, un regizor ale cărui filme îţi dau o anumită stare de linişte şi te amuză într-un mod subtil, fără să fie grosolane. Dinamica nu a fost niciodată punctul forte al regizorului american, aşadar nu mă aşteptam nici de data aceasta să am parte de multă acţiune în The Limits of Control. Dar, totuşi, nu am fost pregătit nici pentru o asemenea pasivitate din partea lui Jarmusch. Mi-a dat impresia unui tip obligat să facă un film pe care nu-l doreşte şi, astfel, nu vrea să se obosească niciun pic. Lasă totul să curgă lin, Scenariul, pe care tot el l-a scris, conţine replici suficiente cât să nu spui că e un film mut. Iar logica… ei bine, m-am străduit să o găsesc, dar ori n-am căutat eu bine, ori trebuia să fi căutat într-un alt film.

Limits4 e1273661841155 The Limits of Control (2009)

Am observat că, în ultima vreme, este la modă să nu dai nume personajelor principale. Probabil la acelaşi lucru s-a gândit şi Jarmusch când l-a lăsat anonim pe personajul interpretat de către Isaach De Bankole. Acesta nu face decât să se plimbe prin Spania, dintr-o localitate în alta, să facă schimb de chibrituri şi să se străduie să spună cât mai puţine cuvinte cu putinţă.
În fiecare cafenea în care intră, se aşează la o masă şi cere două cafele esspreso, în ceşti separate, ceea ce face ca la un moment-dat să avem parte de câteva scene amuzante şi de un chelner chiar simpatic. Iar când una dintre femeile cu care face schimb de chibrituri ia loc lângă “omul nostru” şi începe să pălăvrăgească despre molecule, parcă mi-a adus aminte de filmele lui Linklater.
Dar ce sunt în chibriturile astea? Cele pe care el le dă conţin diamante. Cele pe care le primeşte conţin o bucată de hârtie, pe care o înghite de fiecare dată.
Totuşi, Jarmusch cred că s-a gândit şi la cei care s-ar putea plictisi pe parcursul filmului (în special la publicul masculin) şi a introdus-o în scenă pe Paz de la Huerta – o tipă care îi ţine companie bărbatului-cu-două-cafele-în-ceşti-separate şi care apare întotdeauna goală; exceptând o scenă în care are numai un tricou pe ea şi nimic altceva.

imagec8cf41865175639 e1273662100507 The Limits of Control (2009)

Înaintea de a apuca să-l văd, citeam un review la acest film, în care autorul afirma că “The Limits of Control” reprezintă modul în care un film al lui David Lynch poate părea în ochii cuiva căruia nu-i place Lynch. Eu n-aş merge chiar atât de departe. Privit în esenţă, nu e un film prost, dar îi lipseşte povestea. Îi lipseşte ceva care să dea sens celor 116 minute. Este adevărat că sunt câţiva critici care spun că scenariul ar trebui să fie ultimul lucru care să conteze la un film, dar în acest caz vorbim despre acei “oameni bolnavi” la care Truffaut se referea când afirma că “adevăraţii cinefili sunt nişte oameni bolnavi”.
Aş îndrăzni să spun că pe umerii directorului de imagine, Christopher Doyle, a picat tot greul. Acesta trebuind, ca prin culorile folosite şi tehnica sa de filmare, să compenseze lipsa acţiunii. Şi reuşeşte să ofere cadre dintre cele mai bune, fiind o încântare să priveşti filmul, aproape transformându-l într-o colecţie de fotografii realizate artistic.

4 COMENTARII

  1. Cat m-am temut ca sunt singura care a avut o problema cu filmul asta. Initial, as fi vrut sa-i fac o recenzie dar m-am razgandit. Mi-a trecut prin minte faptul ca poate nu sunt eu in stare sa evaluez o pelicula de o asa complexitate si, decat sa ma fac de cacao, spunand ca nu am inteles o iota, mai bine o las balta. Citeam undeva ca filmul e plin de simboluri si de concepte religioase/spirituale. Din pacate, nu posed o cultura atat de vasta in acest domeniu ca sa identific toate acele lucruri si sa leg intr-un fel anume. In ciuda acestui fapt, pelicula mi-a placut datorita cadrelor acelea de care vorbesti tu. A fost, intr-adevar, o incantare pentru ochii mei. Inca nu m-am lamurit in totalitate cu acest film si sunt hotarata sa inchei conturile cu el intr-o zi :D.

  2. Yeeeahy! Nu eşti singura! 🙂
    Poate că filmul trebuie vizionat de două sau mai multe ori pentru a remarca şi înţelege simbolurile de care vorbeşti, dar mie-mi plac lucrurile simple şi nu am timp de pierdut. Aşa că îl aştept pe Jarmusch cu ceva mai bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.