Nine (2009)
Rob Marshall se întoarce. La şapte ani după succesul cu Chicago, film răsplătit cu peste 30 de premii, printre care 6 Oscaruri, el se întoarce cam cu aceeaşi reţetă: distribuţie trăsnet, coregrafii spectaculoase, poveste preluată după un spectacol de pe Broadway. Numai că produsul final nu prea seamănă cu Chicago. Nine are momente foarte reuşite, în special unele dintre cele „cântate”, dar îi lipseşte ceva să atingă măreţia musicalului din 2002. Acel „ceva” poate fi orice, dar nu am reuşit să-l identific după vizionarea filmului. Probabil este vorba de o sumedenie de detalii care fac diferenţa dintre un film bunicel şi unul foarte bun.
Guido Contini (Daniel Day-Lewis) este un regizor faimos aflat într-un punct critic al vieţii sale. Este presat de producătorii viitorului său proiect să termine cât mai repede scenariul şi să înceapă filmările, dar pare secat de inspiraţie, se blochează în faţa paginii albe. Un posibil blocaj ar putea fi reprezentant şi de faptul că viaţa sa este complet răvăşită. Are certuri cu soţia sa, Luisa (Marion Cotillard) din pricina amantei Carla (Penelope Cruz), care la rândul său este nemulţumită de statutul pe care îl are. Mai are o relaţie tensionată şi cu vedeta viitorului său film-Claudia (Nicole Kidman), iar alte femei îi dau târcoale, dorind o parte din faima lui Contini. Când toate se adună şi devin imposibil de controlat, Guido se vede nevoit să ia o decizie radicală. Oare este soluţia cea mai bună pentru cariera sa ?
Punctul forte al filmului îl reprezintă interpretările. Daniel Day-Lewis e în rol, dar puţin cam enervat cu falsul accent italian, Nicole Kidman apare prea puţin pentru a impresiona cu adevărat, dar memorabile sunt Penelope Cruz, Marion Cotillard, Kate Hudson (o surpriză extrem de plăcută, cel puţin pentru mine) şi Fergie (despre care îmi imaginam că ştie să cânte bine, dar se pricepe şi la interpretare). Am lăsat la sfârşit cireaşa de pe tort: Sophia Loren. Apare puţin (cred că sub 10 minute în total), dar îşi face simţită prezenţa prin extraordinara forţă artistică pe care o emană şi la 76 de ani. Pare că trecerea anilor nu a lăsat urme asupra ei. Dacă sunt amatorii genului musical, vă recomand acest film fie şi pentru cele câteva momente (coregrafice) excepţionale şi pentru prestaţiile actoriceşti de care am scris un pic mai sus.
Vizionaţi trailer:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
- None Found
COMENTARII
COMENTEAZA!
TRAILERE NOI
[Trailer] The Resident cu Hilary Swank
[Teaser Trailer] Yogi Bear
[Trailer Tare] Sucker Punch
[Comic-Con Trailer] The Goon
[Trailer] Priest cu Paul Bettany
toate articoleleSPECIAL
Campionatul Mondial al Actritelor Sexy 2010
Microbisti sau nu, toata lumea stie ca zilele acestea se desfasoara Campionatul Mondial de Fotbal in Africa de Sud. Cu aceasta ocazie, dupa articolul cu filme despre fotbal, am zis sa facem si un campionat al actritelor. Am cautat ca fiecare tara sa fie reprezentata de o actrita in aceasta “competitie” si le-am trecut, in [...]
Curiozitati de Box-Office
Pentru ca am niste cifre destul de interesante, zic eu, m-am gandit sa le impartasesc si cu voi. Daca va plac discutiile despre incasarile filmelor din box-office va recomand sa ramaneti cateva minute aici.
● 456 de filme au strans mai mult de 100 de milioane pe teritoriul SUA, in timp ce incasarile world-wide au mai [...]
5 roluri celebre din cariera lui Jean Constantin
E greu să scriu despre Jean Constantin la timpul trecut. Era mereu vesel, cu zâmbetul de buze şi cu o glumă pregătită întotdeauna în colţul gurii. Acum această veste ne-a întristat pe toţi: Jean Constantin a murit singur în apartamentul său din centrul Constanţei. Anul trecut avusese probleme mari de sănătate, a stat mai multe [...]
Top 10 ecranzari dupa Stephen King
Stephen King este unul dintre cei mai prolifici scriitori universali. Secretul sau? Scrie foaaaaaarte multe carti. Cu peste 70 de romane la activ, nu avea cum sa ramana un anonim. Dar nu e cazul sa-l subestimam, caci stilul sau caracteristic a contribuit enorm la succesul sau, iar cantitatea nu castiga fata de calitate. Cartile sale [...]
toate articoleleCategorii speciale
- Filme din 2010
- Filme din 2009
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
acum in cinematografe
- The Ghost Writer (2010)
- Predators (2010)
- The A-Team (2010)
- The Twilight Saga: Eclipse (2010)
- Sex And The City 2 (2010)
- Date Night (2010)
- Killers (2010)
- A Nightmare on Elm Street (2010)
- Prince of Persia (2010)
- Letters to Juliet (2010)
- Robin Hood (2010)
- The Losers (2010)
COMENTARII RECENTE
- gabica a comentat la
The Lovely Bones (2009) - madalina a comentat la
The Last Airbender (2010) - Micky a comentat la
Cea mai buna coloana sonora dintr-un film? [concurs] - Dragos a comentat la
Cea mai buna coloana sonora dintr-un film? [concurs] - ghitza a comentat la
Cea mai buna coloana sonora dintr-un film? [concurs] - ceausu a comentat la
Cea mai buna coloana sonora dintr-un film? [concurs] - Hebean Florin a comentat la
Cea mai buna coloana sonora dintr-un film? [concurs] - gravedancer a comentat la
Saw VI (2009)







dc mai puneti trailer dak nici nu merge? , k sa fie pus crek …