Actori: Robin Williams, Robert Sean Leonard, Ethan Hawke, Josh Charles, Dylan Kussman, Kurtwood Smith
Distractie= interzis. Sau tabu, spus modernului. Ne obisnuim sa acordam lucrurilor interzise titulatura de placere. Cred ca ni se trage din frageda pruncie, “NU pune mana/NU te du acolo/NU fa aia”. Hei, pai in lanul de NU-uri, eu, marele eu, unde mai (cu)treier anevoios? Iar de Eva-n Paradis nici nu mai pomenesc. De-asta vrem sa ne transformam peste noapte in adulti. Sa punem NU-ului codita de DA. Filmul de astazi, desi gravat c-un iunie al lui 1989, este unul de exceptie, o drama suprinzatoare si-o sumara poveste de viata. Robin Williams cred ca nu mai are de demonstrat nimic ca si actor, jongland de la roluri amuzante si tampitele, la pion al unei realitati ce freamata prin arta. Firavul Ethan Hawke este la inceputuri aici, inceputuri de-a dreptul promitatoare.
Scolarizarea intr-o institutie preuniversitara cu pretentii, presupune pe langa ceva efort din 
partea parintilor, rigurozitate si multe NU-uri si posibilitatea de legat prietenii trainice, invataturi din patania altuia si amintiri, multe amintiri. Todd Anderson, un baiat timid, introvertit si Neil, un exuberant pasionat de actorie, iubit de catre toti dar tinut din scurt de catre tatal sau. Acesti doi colegi de camera vor trai momente pe care timpul nu le va stapani din intensitate ori valoare. Aparitia noului profesor de romana, John Keating (Robin Williams) va starni controverse prin atitudine si felul sau libertin de a fi. Fost absolvent al aceleasi unitati, barbatul are propriile viziuni asupra vietii, stil autonom de a preda si spirit artistic. Va empatiza grozav cu baietii, reusind sa-i faca sa vada dincolo de manuale stufoase, de garduri si minti inchise, intorcandu-le gandurile spre arta, poezie si spre frumos. Prin intermediul elevilor va invia si Cercul Poetilor Disparuti, grupare clandestina din care Keating facea odinioara parte.
Descrierea facuta de mine contine doar reperele intregului film, caci povestea si manusa de drama o veti putea potrivi voi dupa o minutioasa vizionare. Si nici n-am sa-ncep sa ma vait referitor la nedreptatile insirate de istorisire, caci as ingrasa intr-o oarece masura prezentarea-schelet. In schimb, va pot spune (EU si micul imdb) ca pelicula si-a insusit un Oscar si multe alte premii. Il recomand tinerilor, adultilor, acelora ce se intituleaza drept formatori/profesori, avizilor de subiectivism si mi-l recomand si mie. Toate fiind zise, inchei saracacios urandu-va o vizionare frumoasa!
Vizionati trailer:
Pacat de finalul kitsch care strica intreaga realizare.
Este un film care merita mai mult decat nota 10, il recomand tuturor sa il vizioneze, vad ca Mihaela l-a cam povestit aproape in intregime 🙂
@Ionut: Sper totusi ca reperele date de mine sa fie un start in a convinge omu’ sa si vizioneze. Nu consider totusi c-am povestit in intregime, ci doar am masurat din cateva directii firul povestii. 🙂 Si da, isi merita + 10-ele. 🙂
@Alexandru Tirdea: Sa faci un final care sa fie “bun”, sa nu intre in tiparele lui happy-end cel obosit, e complicat. Ori treci prin pasa originala si !bum! iese, ori alegi ceva simplu, sa nu cazi in ridicolul fericit. Aici cred c-au ales simplitatea. Nu este ideal, dar este suficient. Parerea mea.
Oh, captain, my captain! genial. pacat ca nu’l prea prinde pe robin williams rolurile astea dramatice….
Felicitari domnisoara, ai comentat un film ce merita vazut.
[…] Dead Poets Society (1989) […]