Contagion (2011)

Steven Soderbergh este un regizor pe placul meu, iar dacă vezi “Contagion” o să-ți dai seama cam din primele 15 minute că este un film pe măsura numelor actorilor și pe măsura regizorului. Să vă mai zic și despre faptul că genul acesta de filme, cu viruși, epidemii și exterminări mondiale – știu, sunt sadic, este pe placul meu. Mai ales când oamenii încep să închidă orașe și furia izbugneste pe străzi. De remarcat actorii care, chiar dacă nu se evidențiază, reușesc să facă publicul să se concentreze asupra subiectului și asupra amănuntelor cadrelor, ceea ce fac că povestea să se contureze pe măsură ce timpul se scurge.

Simplu. O femeie merge undeva prin Hong Kong și se întoarce în Statele Unite cu un fel de răceală. Moare. Și ea și copilul ei, iar soțul trăiește. În același timp (datorită contactelor pe care le avusese cu alți oameni) alte cazuri apar în diverse părți ale lumii. Și nu mai trece mult timp până când totul se transformă într-o epidemie. Și este interesant, chiar foarte interesant, de văzut cum se manifestă această epidemie (mai ales legăturile pe care le face cu alți oameni și cum ajung ei să fie contaminați). Faptul că dăm noroc unul cu altul, că ne atingem fața de vreo 2000 de ori pe zi sau că punem mâna pe un pahar nu foarte bine spălat ne pune viața în pericol în fiecare zi. Iar lucrurile astea te cam pun pe gânduri.

A fost și mai interesant faptul că m-am dus puțin răcit, la film, în sala de cinematograf. Iar când filmul este despre o epidemie de …răceală, din care mor oameni, iar tu ești cel care tușește de rupe prin sala de cinematograf, lumea începe să se uite destul de ciudat la ține. Filmul îl recomand, seamănă mult cu un documentar, actorii sunt de revăzut, iar regizorul de urmărit…

Vizionați trailer: