Battleship (2012)

3

Battleship este un film slăbuţ, un science-fiction în care recunoşti uşor replici şi situaţii văzute de nu ştiu câte ori. Două sute de milioane de dolari aruncaţi în mod deosebit pe efectele speciale, astfel încât producătorii au şi uitat că mai trebuie să existe un scenariu şi s-au limitat la o poveste cu extratereştrii care invadează lumea. Incredibil de original. Prezenţa lui Liam Neeson în distribuţie mi se pare acum o glumă, întrucât mai mult de 3-4 minute (în total) nu apare în film.

Taylor Kitsch stars as Alex Hopper in Battleship 2012 460x357 Battleship (2012)

Pelicula se bazează pe cunoscutul joc de luptă navală, Hasbro şi îl are ca personaj principal pe Alex Hooper, un tânăr iresponsabil, a cărui atitudine nepăsătoare îi iroseşte tot potenţialul. Astfel că, la ordinul fratelui său mai mare, Alex se înscrie în marină, ceea ce coincide perfect cu un eveniment de proporţii: extratereştri sosesc cu navele lor de luptă şi atacă omenirea.

Rihanna as Raikes in Battleship 2012 460x192 Battleship (2012)

Filmul are un început destul de lung, d-abia după vreo 45 de minute începe adevărata acţiune. Şi ce acţiune! O bătălie pe viaţă şi pe moarte, în care personajele îşi mai trag suflul doar pentru a spune câteva poante banale. De altfel, unele scene mi s-au părut ca şi cum regizorul intenţionat şi-ar fi bătut joc de ele. Originalitatea este sub nivelul mării şi pe parcursul filmului inevitabil ajungi să te gândeşti la Transformers. De ce? Maşinăriile alea pe apă (le puteţi vedea în trailer) sunt nişte monştri gigantici care se transformă şi atacă totul în jur. La fel şi extratereştrii sosiţi să cucerească lumea au figuri cât se poate de “familiare”. Totodată, punerea în prim-plan a unor actori necunoscuţi şi nepricepuţi (protagonistul din John Carter intră lejer în această categorie) reprezintă un mare minus. Cică ar juca Liam Neeson. Unde? Un rol inutil îl are Rihanna, cu nişte replici scurte, de cartier, pe care ar fi putut la fel de bine să le şi cânte.
Şi poate vă întrebaţi dacă mi-a plăcut ceva. Păi, da. Efectele speciale foarte bune şi faptul că Rihanna şi-o ia în moacă din nou, dar de data aceasta de la un extraterestru.

Vizionati trailer:

3 COMENTARII

  1. […] preferandu-se o structura scheletica, aerodinamica, de entertainment suta la suta. Simona – FilmeTari Battleship este un film slăbuţ, un science-fiction în care recunoşti uşor replici şi […]

  2. Mi s-a parut un film pentru copii. Singurul lucru care mi-a placut au fost efectele speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.