Festivalul Internationa de Film București observ că ne aduce în acest an niște filme care sunt pentru un public destul de pretențios. Ies din tipar și se remarcă prin complexitatea cadrelor și scenelor filmate dar și printr-un dramatism neobișnuit de marcant. Este adevărat că am avut momente când am fost pur și simplu șocată de anumite scene sau poate că pe altele le-am înțeles mai greu, însă nu pot să zic că mi-au displăcut. Le consider filme de calitate cu povești și înlănțuiri de cadre inedit concepute.

Hanezu (2011)

Așadar, în ziua de 20 martie am asistat la pelicula japoneză ,,Hanezu” care te introduce în poveste brusc, fără vreun background în prealabil și care te face să fii confuz datorită cadrelor care se bazează mai mult pe imagini, pe priveliști, pe acea stare a personajelor aflată în strânsă legătură cu natura ce îi înconjoară. Bazat pe un roman al lui Masako Bandi, titlul este un cuvânt ce exprimă o anumită nuanță de roșu, iar acțiunea se petrece într-un loc antic unde personajele duc o viață rudimentară și care nu ies din limitarea lor spațială. Filmul în regia lui Naomi Kawase a fost premiat și el la Festivalul de la Cannes în 2011, avandu-i ca protagoniști pe: Tota Komizu, Hako Ohshima, Tetsuya Akikawa.

Este un film greu de digerat, o dramă tulburătoare a doi bărbați ce se luptă pentru dragostea lui Hako Komizu, fapt prezentat ca pe ceva predestinat încă din epoci străvechi. Mărturisesc că la un moment dat nu mai aveam răbdare să-l vizionez, însă povestea este interesant ilustrată bazându-se, cum spuneam, mai mult pe cadre din natură și cu foarte puțin dialog între personaje.

Vizionați trailer:

Seven Acts of Mercy

Un alt film la fel de tulburător, dar dintr-o altă categorie, din punct de vedere al realizării și a poveștii este ,,Seven Acts of Mercy“, o producție italiano- românească realizată de Alessandro Borrelli în colaborare cu Dan Burlac, un cineast remarcabil la noi. Este un film moralist care mie mi-a adus un pic a ,,Moartea domnului Lazarescu”, datorită scenelor cu spitale, cu acel bătrânel chinuit și cu acele cadre filmate undeva în mahala, amprentă tipic românească. Filmul se remarcă totuși prin povestea care se bazează și se ghidează după cele ,,Cele 7 acte de milostenie” care sunt sacre și care sunt tratate la un moment dat cu tentă ironică pentru că se află în antiteză cu ceea ce vedem pe ecran. Este de asemenea și primul film aflat în competiție.

Filmul o are ca protagonistă pe Olimpia Melinte, o emigrantă româncă care încearcă cu disperare să-și găsească un rost și să-și creeze un statut în mediul italian. Este portretizată ca fiind o fată ștearsă, rigidă, tăcută , rece, dar care dă dovadă de reacții de omenie. Este interesant expusă, actrița are o expresivitate impresionantă și îi este prezentată evoluția în mod progresiv, cu cadre lungi, în unghiuri diferite, tot filmul păstrând o coloristică destul de stridentă, accentuând dramatismul specific. Scenele și cadrele durează exagerat de mult tocmai pentru a sublinia acele lecții de moralitate, aproape religioase și creând și un oarecare sentiment de pace spre final. Rămâne un film la fel de interesant de văzut.

Vizionați trailer:

,,We Need to Talk About Kevin” a avut, de asemenea, premiera la Cannes și a fost proiectat în seara de 20 martie, însă recenzia lui o găsiți deja la noi pe blog. Dramă britanica in regia lui Lynne Ramsey este unul dintre cele mai reușite filme ale anului 2011, care a umplut sala in seara respectiva. Nu va spun mai mult ci doar că voi reveni cu impresii de la festival.