When I Knew (2008)
Când mi-am dat seama. Când mi-am dat seama că sunt gay. Aceasta este tema documentarului realizat de regizorii Fenton Bailey şi Randy Barbato. Ei au stat de vorbă cu diverse persoane, femei şi bărbaţi, care au povestit cum au reacţionat familia, rudele, prietenii, colegii de muncă atunci când au aflat că sunt gay. În ţara noastră, din informaţiile mele, o singură persoană publică şi-a recunoscut această orientare. Nu că ar fi ceva rău în asta, vorba lui Seinfeld. Dar mai trebuie să treacă nişte ani peste ţara noastră până când vom avea detaşarea de a privi asemenea lucruri cu îngăduinţă aşa cum se întâmplă în ţările occidentale.
Zeci de persoane de diverse vârste şi categorii sociale acceptă să povestească în faţa camerei de luat de vederi cum şi-au dat seama că sunt gay şi cum au reacţionat cei din jurul lor la această veste. (Asta dacă acceptăm convenţia din film şi nu credem că persoanele pe care le vedem sunt nişte actori care interpretează nişte roluri). La noi s-ar spune că au avut mult curaj pentru a face o asemenea mărturisire. La ei este ceva firesc, nimeni nu face vreun caz din acest fapt, iar de discriminare nici nu poate fi vorba, ştim foarte bine ce se poate întâmpla în asemenea cazuri. Unele din explicaţiile protagoniştilor par credibile, altele mai puţin, gen mi-am dat seama de la 4 ani că mă atrăgeau mai mult băieţii decât fetiţele. Dar cine suntem noi să judecăm aşa ceva !
Documentarul este unul destul de plictisitor, iar acest fapt este determinat chiar din modul de realizare. Asculţi 10-15 minute de mărturii, iar apoi îţi dai seama că totul se cam repetă, dar cu alte cuvinte, este adevărat. Nu e nimic spectaculos în afirmaţiile bărbaţilor şi femeilor din film. Cei mai mulţi susţin că şi-au dat seama că sunt „altfel” încă de la vârste fragede, iar alţii spuneau că descoperirea a fost realizată în perioada adolescenţei. În majoritatea cazurilor, familia i-a înţeles şi i-a sprijinit. Şi cam atât. Dar cred că ar fi interesant de realizat un documentar similar şi în România.
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
SPECIAL
Top 20 celebrități active în rețelele sociale
Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]
Va multumim!
Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]
Poze Premiile Gopo 2012
Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]
12 Festivaluri de Film in Romania (2012)
Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]
Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani
Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Safe (2011)
- Undeva la Palilula (2012)
- The Avengers (2012)
- Battleship (2012)
- Intouchables (2012)
- Filmul Lunii: Wrath of the Titans (2012)
- The Hunger Games (2012)
- 21 Jump Street (2012)
- Mirror Mirror (2012)
- The Lorax (2012)
- Wanderlust (2012)
- Chronicle (2012)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Floricik88 a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Oprea Denisa a comentat la
Dark Shadows: Concursul - George3I a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Roxie a comentat la
Ce film vrei sa vezi la Hollywood Multiplex in aceasta vara? - Roxie a comentat la
Adam Sandler sau DiCaprio cu ProVideo!



10 minute m-am uitat si eu la el, la televizor. Nu stiu..nu ma bag, nu comentez, nu judec…sper ca este ceva bun pentru oamenii gay.
In Romania spui? Poi in Romanica noastra, unii se dau gay ca sa ajunga pe ecran, asa ca…altii se fac travestiti..ma rog, o intreaga dezbatere aici care ma lasa rece si cred ca ar fi subiecte mult mai interesante pentru regizorii din Romania. Daca o luam asa, toti cei care vor fi dispusi in Romania sa dea un interviu vor fi gen cei ca…..cum il cheama pe ala de pe acasa? Solcanu’…asa ca…